duminică, 1 septembrie 2019

La 9 ani


Dragă Sânziana,
Am ajuns în sfârșit cu numărătoarea inversă la zero. De dimineață, când te vei trezi, vei avea 9 ani și vei putea desface toate cadourile pe care ți le-ai dorit. Am încercat să-ți respectăm dorințele spuse atât de răspicat, așa cum de altfel ne-ai tot zis în ultima vreme tot ce ai avut de zis.
Chiar dacă am inima cât un purice pentru ce ne așteaptă, am decis să merg pe mâna ta și să încep să mă uit mai mult în sus decât în jos. Da, unele dintre lucrurile pe care vrei să le încerci sunt riscante, poate ușor nepotrivite, dar, ce-i drept, chiar eu am spus mereu că e mai bine să îți pară rău de ce ai făcut decât de ce nu ai făcut.
Și câte ai făcut tu la 8 ani... În primul rând, ai învățat să fii soră mai mare. Ne-ai anunțat că preferi să ți se spună Elena (iartă-mă, încă nu m-am obișnuit...). Ai schimbat cinci dinți de lapte. Într-o zi de primăvară, m-ai tras brusc de mână într-un coafor oarecare, pentru că te-ai decis să te tunzi scurt chiar atunci!
Ți-ai găsit locul tău în "camera surorilor", iar cunoscându-ți bine colega de cameră aș zice că asta nu e deloc puțin lucru.
Ai hotărât că vrei să mergi singură cu liftul, să duci gunoiul, să plătești întreținerea, să mă ajuți cu tot mai multe treburi în casă.
Te-ai decis că a venit momentul să faci pasul de la pușculiță la portofel și, desigur, acum încerci să te lămurești cum să faci să îl și umpli 😋
Cam pe la jumătatea anului, ai început să citești singură. Încă îmi țin respirația când te aud silabisind și închid ușor ochii, ca să fiu sigură că îmi rămâne clipa.
Ai învățat să minți! Deocamdată, doar la jocul tău preferat din perioada asta, Pipolo, adică un fel de trombon. Dar știu că nu a fost deloc un pas ușor pentru tine.
Și tot la 8 ani ai învățat să spui că ai epilepsie. Firesc, pentru că și asta face parte din tine. Și când ți-e greu, oricum îl ai alături pe eroul tău, Dubist. Fiecare întâlnire a ta cu el dă viață unor istorisiri fascinante, pline de viață și umor. Așa, ca tine. Sper din toată inima ca, la momentul potrivit, poveștile pe care le creezi să poată ajunge la cât mai multă lume, pentru că sunt sigură că e nevoie de ele.
Mi-ai spus de curând că abia aștepți să înceapă clasa a doua. M-am bucurat să înțeleg că te simți în siguranță la școală, deși știu că unele zile sunt obositoare, deși te-am auzit nu o dată plângându-ți frustrarea că tu nu poți ca ceilalți și deși i-am auzit și pe unii dintre colegi întrebându-te direct despre "boala grea" pe care o ai.
Din toate întâmplările astea din ultimul an, Sânziana, am învățat de la tine că limitele ni le punem singuri. Așa că, pentru viitor, îți urez dintr-o melodie care ne place nouă tare:

Nu vreau să te pierd în lumea de-afară
Rămâi neschimbată, roșu nestins!


Cu drag, 
Mama

marți, 26 septembrie 2017

Sânziana merge la școală…

... Sânziana merge la școală... Sânziana merge la școală... îmi tot repet în gând și totuși simt nevoia să mă ciupesc ca să mă asigur că nu e doar un vis...


Îmi amintesc prima zi din anul școlar trecut, când, fără să ne vorbim, am simțit plutind în aer dezamăgirea încă unui an la grădiniță. Deși atmosfera era de poveste și prieteniile trainice, știam că își dorește mai mult, iar eu speram să poată mai mult. Am considerat totuși că nu e încă momentul potrivit și am decis să mai așteptăm. Preț de un an, în care și-au făcut apariția, cu întârziere, molarii de 6 ani, apoi au dat primele semne cei doi incisivi definitivi de jos. „Gata, mama, sunt școlăriță, ce crezi?!”, mi-a spus într-o zi. Și, în sfârșit, am știut că e pregătită.

Am tras de vacanța de vară ca niciodată până acum. Ne-am dat timp să simțim zilele cum trec pe îndelete, apoi ne-am aventurat într-o nebunie de călătorie, aparent fără țintă, dar a cărei destinație precisă a fost cunoașterea. Am trecut graniță după graniță, acumulând experiențe neprețuite, și am răsuflat ușurați când, la final, ne-am dat seama că am primit în schimb răbdare.

Și, în sfârșit, într-o dimineață, s-a trezit plină de voioșie și după, câteva chicoteli, a venit în pragul ușii de la bucătărie îmbrăcată de una singură. Nimic festiv, doar abilitatea de a se îmbrăca singură…
În curtea școlii, s-a regăsit rapid cu o parte dintre foștii colegi de grădiniță. Avea cel mai larg zâmbet dintre toți și sunt sigură că cea mai mare nerăbdare față de ceea ce va să vină.

A pornit cu avânt spre clasă, dar, chiar la intrarea în școală, s-a împiedicat. Am privit-o de la distanță cum se ridică și, fără să se uite înapoi, pleacă mai departe. „Am învățat linia dreaptă și și linia curbă”, mi-a spus când a revenit din clasă, la finalul primelor ore.

Sânziana merge la școală... și eu continui să învăț bucuria zilei de azi...

*Mi-am amintit recent de întâmplarea asta din 2011: „Un al doilea medic din Germania ma zdruncinat și mai tare. Am vorbit despre calitatea vieții, iar când mia spus că apreciază că Sânziana are o formă ușoară a bolii și că ne putem aștepta să urmeze o școală normală, creierul meu a procesat că există și riscul să nu poată merge la școală”.

sâmbătă, 24 iunie 2017

Sânziana cu noroc

Se spune că dacă îți ies în cale Sânzienele, vei avea noroc... Ce norocoasă sunt să pot dormi o noapte întreagă cu o Sânziană în brațe! Ce norocoși suntem să fim martorii creșterii ei!


La trecerea dintre grădiniță și școală, e jucăușă și matură deopotrivă, e emoționantă și amuzantă până la lacrimi, e prințesă și dinozaur în același timp, descoperitor de lumi și deschizător de inimi, prietena tuturor...

Nu am întâlnit până acum pe nimeni care să rămână neatins de ea după ce o cunoaște. Să ne rămâi, iubita noastră! Când mă culc, rămân cu-n ochi ușor deschis...



joi, 1 septembrie 2016

Șase

Culori, culori peste tot... Creioane cerate, creioane de lemn, carioci, pixuri și apoi iar creioane cerate, de lemn și carioci... Foaie după foaie, Sânziana vorbește într-una despre personaje inspirate din povești, care însă capătă noi și noi înfățișări prin creioanele ei și trăiesc întâmplări grozave pe măsură ce vizitează universul imaginar creat de ea.
Cu greu se oprește când o rog să facem altceva... „Bine, mamă, încă un desen și gata...” Apoi, la final, întoarce foaia și scrie: „Pentru mama, cu drag, te iubesc, la mulți ani”. A învățat să scrijelească vocalele mari de tipar și tot încearcă să le combine astfel încât să capete sensul dorit. Încearcă să schițeze și cifrele, pe care de altfel le citește bine de mai multă vreme. „Vreau la școală, mama, am aproape 6 ani acum”, îmi spune, cu liniștea gândului că diferența dintre grădiniță și școală, în cazul nostru, e de numai un etaj. A învățat de-acum să urce singură scările, deci de ce ar mai rămâne la parter?
E grăbită să vadă, să cunoască, să audă. Totul trebuie încercat, trăit, experimentat. Pe stradă oprește copiii de care îi place și le spune cum o cheamă, ce vârstă are și îi întreabă abrupt dacă vor să fie prieteni. Nimeni nu poate rezista unei așa mari bucurii de experiențe noi.
Timpul cu totul pare altfel lângă ea. Trece greu, cu fiecare lucru ce trebuie învățat în etape descompuse, pe îndelete, explicat și repetat, și totuși parcă zboară, cu fiecare lucru nou de încercat imediat după ce l-a luat în stăpânire pe precedentul.
Rămâi, Sânziana, lângă noi, așa însetată mereu de tot ce n-ai putut o vreme și acum pare să nu-ți mai ajungă. Să nu încetezi niciodată să ne uimești! La mulți ani!


PS: O scenă de azi dimineață în loc de fotografie. Mi-am pornit melodia aceasta și m-a întrebat dacă e compusă de Adele. I-am răspuns că nu și am întrebat-o de ce s-a gândit la ea. „Că are un pic de blue în ea...”

duminică, 3 aprilie 2016

Dialog în bucătărie

Mă uit la ea cum manevrează furculița ca și când ar fi cel mai firesc lucru din lume. Își construiește „îmbucătura perfectă” într-un fel în care mă face să mă gândesc la un film cu Barbra Streisand. O întreb dacă își amintește că atunci când era mică nu a mâncat deloc deloc o vreme. Și apoi, dintr-o dată, îmi spune:
- Mama, dacă nu mă lași să plec pe altă planetă, poți te rog să îmi iei un alt cadou de ziua mea?
Rămân pentru o clipă mută. Îmi adun cuvintele și întreb.
- Dar de ce vrei pe altă planetă?
- Nu știu cum să-ți zic, dar aș vrea să plec de lângă tine.
Înghit cu greu și îngaim:
- Nu crezi că e cam devreme?
- Așa m-am gândit eu. Dar dacă vrei neapărat, poți să îmi iei cadou o farfurie și o linguriță cu portocaliu.
Răsuflu ușurată. Rămânem pe aceeași planetă și nici nu vrea să îi aduc în dar luna de pe cer. Acum putem termina de mâncat.

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Sus-jos

Multă vreme Sânziana nu a băgat în seamă jocurile cu reguli. A fost dintotdeauna campioana poveștilor create spontan, a modelatului din plastilină și, mai recent, a coloratului, dar la jocurile cu reguli rămânea mereu deoparte.
De puțin timp am reușit să băgăm în circuit „Alias”, un joc în care trebuie să ghicești ce descriu ceilalți, iar atunci când reușești dai cu zarul și înaintezi în funcție de ce îți indică acesta. Odată ce a înțeles ideea acestui gen de jocuri, a sărit direct pe locul întâi - ca în fotografia de mai jos, unde a terminat înaintea tuturor la „Sus-jos”. Sărbătorim, deci, cum altfel decât jucând!? :)

joi, 12 noiembrie 2015

Caracatița doamna Sânziana

Sânziana colorează un dinozaur. Mai multe creioane sunt pe podea.
- Sânziana, de ce ai lăsat culorile pe jos?
- Dacă aș fi avut opt mâini, acuma aș fi fost, vai de mine, caracatița doamna Sânziana!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...