sâmbătă, 24 iunie 2017

Sânziana cu noroc

Se spune că dacă îți ies în cale Sânzienele, vei avea noroc... Ce norocoasă sunt să pot dormi o noapte întreagă cu o Sânziană în brațe! Ce norocoși suntem să fim martorii creșterii ei!


La trecerea dintre grădiniță și școală, e jucăușă și matură deopotrivă, e emoționantă și amuzantă până la lacrimi, e prințesă și dinozaur în același timp, descoperitor de lumi și deschizător de inimi, prietena tuturor...

Nu am întâlnit până acum pe nimeni care să rămână neatins de ea după ce o cunoaște. Să ne rămâi, iubita noastră! Când mă culc, rămân cu-n ochi ușor deschis...



joi, 1 septembrie 2016

Șase

Culori, culori peste tot... Creioane cerate, creioane de lemn, carioci, pixuri și apoi iar creioane cerate, de lemn și carioci... Foaie după foaie, Sânziana vorbește într-una despre personaje inspirate din povești, care însă capătă noi și noi înfățișări prin creioanele ei și trăiesc întâmplări grozave pe măsură ce vizitează universul imaginar creat de ea.
Cu greu se oprește când o rog să facem altceva... „Bine, mamă, încă un desen și gata...” Apoi, la final, întoarce foaia și scrie: „Pentru mama, cu drag, te iubesc, la mulți ani”. A învățat să scrijelească vocalele mari de tipar și tot încearcă să le combine astfel încât să capete sensul dorit. Încearcă să schițeze și cifrele, pe care de altfel le citește bine de mai multă vreme. „Vreau la școală, mama, am aproape 6 ani acum”, îmi spune, cu liniștea gândului că diferența dintre grădiniță și școală, în cazul nostru, e de numai un etaj. A învățat de-acum să urce singură scările, deci de ce ar mai rămâne la parter?
E grăbită să vadă, să cunoască, să audă. Totul trebuie încercat, trăit, experimentat. Pe stradă oprește copiii de care îi place și le spune cum o cheamă, ce vârstă are și îi întreabă abrupt dacă vor să fie prieteni. Nimeni nu poate rezista unei așa mari bucurii de experiențe noi.
Timpul cu totul pare altfel lângă ea. Trece greu, cu fiecare lucru ce trebuie învățat în etape descompuse, pe îndelete, explicat și repetat, și totuși parcă zboară, cu fiecare lucru nou de încercat imediat după ce l-a luat în stăpânire pe precedentul.
Rămâi, Sânziana, lângă noi, așa însetată mereu de tot ce n-ai putut o vreme și acum pare să nu-ți mai ajungă. Să nu încetezi niciodată să ne uimești! La mulți ani!


PS: O scenă de azi dimineață în loc de fotografie. Mi-am pornit melodia aceasta și m-a întrebat dacă e compusă de Adele. I-am răspuns că nu și am întrebat-o de ce s-a gândit la ea. „Că are un pic de blue în ea...”

duminică, 3 aprilie 2016

Dialog în bucătărie

Mă uit la ea cum manevrează furculița ca și când ar fi cel mai firesc lucru din lume. Își construiește „îmbucătura perfectă” într-un fel în care mă face să mă gândesc la un film cu Barbra Streisand. O întreb dacă își amintește că atunci când era mică nu a mâncat deloc deloc o vreme. Și apoi, dintr-o dată, îmi spune:
- Mama, dacă nu mă lași să plec pe altă planetă, poți te rog să îmi iei un alt cadou de ziua mea?
Rămân pentru o clipă mută. Îmi adun cuvintele și întreb.
- Dar de ce vrei pe altă planetă?
- Nu știu cum să-ți zic, dar aș vrea să plec de lângă tine.
Înghit cu greu și îngaim:
- Nu crezi că e cam devreme?
- Așa m-am gândit eu. Dar dacă vrei neapărat, poți să îmi iei cadou o farfurie și o linguriță cu portocaliu.
Răsuflu ușurată. Rămânem pe aceeași planetă și nici nu vrea să îi aduc în dar luna de pe cer. Acum putem termina de mâncat.

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Sus-jos

Multă vreme Sânziana nu a băgat în seamă jocurile cu reguli. A fost dintotdeauna campioana poveștilor create spontan, a modelatului din plastilină și, mai recent, a coloratului, dar la jocurile cu reguli rămânea mereu deoparte.
De puțin timp am reușit să băgăm în circuit „Alias”, un joc în care trebuie să ghicești ce descriu ceilalți, iar atunci când reușești dai cu zarul și înaintezi în funcție de ce îți indică acesta. Odată ce a înțeles ideea acestui gen de jocuri, a sărit direct pe locul întâi - ca în fotografia de mai jos, unde a terminat înaintea tuturor la „Sus-jos”. Sărbătorim, deci, cum altfel decât jucând!? :)

joi, 12 noiembrie 2015

Caracatița doamna Sânziana

Sânziana colorează un dinozaur. Mai multe creioane sunt pe podea.
- Sânziana, de ce ai lăsat culorile pe jos?
- Dacă aș fi avut opt mâini, acuma aș fi fost, vai de mine, caracatița doamna Sânziana!

sâmbătă, 12 septembrie 2015

Când s-o împărțit iaurtu'

Fetele stau la masă și mănâncă fiecare în bolul ei câte o porție de iaurt. După împărțeală, în borcan mai rămâne puțin iaurt.
Sânziana spune: Lara, ți-l las ție, poți să-l mănânci tu.
Lara îi răspunde: Mulțumesc, Sânziana.
Apoi, către mine: Mama, tu îți dai seama că Sânzi a ajuns de la "Al meu, al meu!" la "Ți-l las ție"?

marți, 1 septembrie 2015

Cinci


Aș putea scrie multe, multe lucruri despre Sânziana la fix cinci ani și totuși cred că nu aș reuși să zic nimic din ceea ce simt când o văd. Lara mi-a spus zilele trecute că e foarte simpatică, "mult mai simpatică decât mine, mama"... Mi se pare o descriere foarte bună, nu pentru că aș fi făcut vreodată o comparație între ele, ci pentru că, într-adevăr, n-ai cum să nu îți dai seama când o vezi că e o experiență întreagă.
La cinci ani, Sânziana vorbește aproape în continuu. Întreabă aproape despre orice: "Posibil, nu? Poate că da, nu? Sau poate că nu?" Și, orice variantă de răspuns ai alege, la următoarea explicație o ia de la capăt.
Și, când cuvintele limbii române nu îi mai sunt de ajuns, Sânziana inventează cuvinte noi. Cum ar fi telefonozaurus, adică dinozaurul care vorbește la telefon. Căci da, îi plac dinozaurii la fel de mult cum îi plac prințesele. Și crocodilii. Și Bucșă, cel care, deși nu e la fel de rapid ca Fulger McQueen, e foarte amuzant și, în egală măsură, un prieten adevărat, care te scoate din bucluc când ai nevoie.
Dincolo de veselia molipsitoare, m-am întrebat adesea ce mai e doar al ei și pentru ce o iubește atât de multă lume. Nu-mi dau seama cât de repede observă cineva la prima vedere, dar eu știu - Sânziana e bună. Nu ignoră niciodată plânsul unui copil - mă întreabă dacă știu de ce plânge și cum îl putem ajuta. Cu o singură excepție, e mereu prima care oferă din ce are celui de lângă ea. În rarele ocazii când reușesc să mă supăr pe ea, își cere scuze și încearcă apoi să mă împace. Are o politețe naturală, care încă nu am înțeles de unde vine - te rog, mulțumesc, scuze sunt expresii pe care le folosește pur și simplu pentru că așa vrea ea. Iar când face o prostie, te anunță imediat și explică cum s-a putut întâmpla una ca asta.
A, și deși Lara încă nu știe, când eram doar noi două acasă, a inversat două CD-uri în carcasele lor, așa încât dacă vrei să te uiți la poze cu Lara de la balet vei avea surpriza să îl descoperi pe Bob buretele și invers...
Cinci ani de zâmbete... La mulți ani, Sânziana! 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...