luni, 1 august 2011

Alăptarea în trei


Pentru că e săptămâna mondială a alăptării, mă lovesc pe mai toate site-urile pe care intru de diverse povești pe subiect. Am mai scris și eu ce simt despre importanța alăptării, nu vreau să reiau asta.
În schimb, aș vrea să menționez ceva ce pentru mine a fost de mare ajutor, iar prin alte părți nu am văzut să fie amintit, nu știu dacă pentru că persoanele respective nu au avut parte de o experiență de genul acesta sau pentru că au uitat sau pur și simplu s-o spună. E vorba de rolul proaspătului tătic, care mie mi s-a parut extrem de important, deși aparent alăptarea se petrece doar între mamă și bebeluș.
Când am adus-o pe Lara de la spital acasă, nu știam mare lucru despre alăptat, pentru simplul motiv că până atunci ne văzuserăm doar cu program, din trei în trei ore, iar laptele meu nu înțelesese încă să vină. La puțin timp după ce am intrat în casă, copilul a făcut ochi, a început să plângă și, în lipsă de alte idei, am pus-o la sân. Am continuat să fac asta pe parcursul următoarelor două-trei zile de fiecare dată când părea să o ceară și m-am trezit cu frumusețe de producție de lapte.
Bineînțeles, toate astea s-au lăsat și cu răni - eu nu știam s-o țin ca lumea, ea nu știa să apuce bine sânul, eu beam ceai de lactație în neștire, ea sugea cu măsură. Au urmat creme, cuburi de gheață, celebrele „băi de aer” și diverse alte metode de potolire a senzațiilor noi și neplăcute care năvăleau peste mine.
Ce mi-a folosit cel mai mult în acele prime zile de acomodare cu alăptarea a fost însă faptul că am avut mereu lângă mine un bărbat calm și înțelegător, care de fiecare dată când eram în pragul unei crize de durere și nervi și nervi și durere mă mângâia ușor pe spate. Tot ce era mai greu dispărea atunci ca prin minune, copilul părea că învață brusc să sugă, eu păream că am învățat brusc să fac ce trebuie, iar alăptarea devenea ca în pozele din broșuri - ceva natural și firesc.
Am alăptat, deci, câteva zile bune cu mâna lui pe spatele meu, prinși într-un soi de sistem care se hrănea cu emoții pe care le transforma mai apoi în lapte. După o vreme, alăptarea a devenit un reflex și lucrurile s-au simplificat semnificativ.
Am crezut că la al doilea copil calci pe cărări bătătorite, dar m-am înșelat. Deși Sânziana a avut norocul să stea cu mine în spital după mai puțin de 24 de ore și a supt ca o mare cunoscătoare chiar de prima dată când am pus-o la sân, nu pot spune că a fost ușor. Furia laptelui m-a vizitat și de data aceasta, rănile parcă au fost mai mici, dar nu absente, iar valurile de emoții au avut și ele nevoie, din nou, de cineva care să le ajute să ia direcția cea bună.
În miezul celei de-a doua nopți acasă, când criza a fost la apogeu, am avut din nou pe cineva lângă mine căruia să mă plâng, să-i spun de ce am nevoie, să-i cer tiranic să meargă la farmacie la 3 dimineața. Și, împreună, am reușit din nou.
Nu știu ce aș fi făcut dacă nu l-aș fi avut alături de mine. Dacă el mi-ar fi întors spatele sau s-ar fi retras, ca atâția alți proaspeți tătici, „în sufragerie”. Dacă el mi-ar fi sugerat, la un moment dat, să îi dăm copilului ceva (lapte praf, suzetă etc.) numai să tacă odată. Mă bucur, în schimb, că am avut mâna lui pe spate și alături calmul, care m-a ajutat să îmi găsesc la rândul meu echilibrul. Am rămas, desigur, cu gluma că am alăptat împreună.

(Fotografiile sunt făcute în sala de așteptare a unui cabinet de pediatrie din Munchen. Scuzați calitatea, eram acolo în alt scop decât acela de a fotografia.)

3 comentarii:

MaMiEla spunea...

Stiu ca iti doresti foarte mult bluza. Tocmai de aceea ar trebui sa le multumesti prietenilor care ti-au votat postarea.
Sti tu de ce ... ;)

Iulia spunea...

Mi-au dat lacrimile cand am citit. Ma bucur mult ca ati reusit si ca ai un barbat care te-a sustinut atat de mult. Felicitari si abia astept sa-ti trimit premiul :)

Mama spunea...

@MaMiEla: Da, Sanziana isi doreste bluza, pentru ca e obisnuita sa ceara de mancare si alinare oricand si oriunde. Iar prietenilor fii sigura ca le-am multumit. Celorlalti o fac acum.
@Iulia: Multumim! Am reusit de doua ori, da :)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...