Sora cea mică

Am scris despre ce înseamnă să fii o soră mai mare, acum câte ceva și despre perspectiva surorii mai mici. Sânziana s-a născut zâmbind și continuă s-o facă și în prezent, cu sau fără motiv, cu sau fără adresă, chiar și atunci când vede pe cineva pentru prima oară. După o vreme, ne-am gândit că zâmbetul ăsta al ei e un fel de mecanism de auto-apărare. Știa, probabil, că vine într-o lume în care are o concurență puternică și a apelat la farmecul personal pentru a rămâne în competiție.
Însă cel mai adesea zâmbetele Sânzianei se îndreaptă spre Lara. Toată fața i se luminează când o vede pe cealaltă ființă de talia ei din casă. Camera Larei e locul unde își manifestă bucuria necondiționat, sonor, iar simplul fapt că stă în patul surorii mai mari pare s-o încânte nespus.
Sora cea mică nu va fi decât cu greu singură, chiar dacă asta înseamnă și o față curioasă aplecată deasupra ei când deschide ochii dimineața, dar și lovituri primite mai mult sau mai puțin din greșeală.
Un alt motiv de bucurie este experiența părinților. La al doilea copil, mare parte din lucruri merg mult mai ușor - chiar dacă preferințele celor două fete sunt destul de diferite -, iar relaxarea se simte de ambele părți. Majoritatea celor necesare (cărucior, scaun de mașină, scaun de masă etc.) există deja ori, dacă s-au deteriorat, știm exact ce vrem (și ce nu vrem) și unde să găsim, deci un motiv de stres în minus. La fel, aproape toate hainele și jucăriile vor fi la mâna a doua, dar pline de încărcătură și poveste.
E greu să nu faci comparații: „La vârsta ei, Lara era deja în picioare” sau „Lara dormea mereu în cărucior, Sânziana vrea doar în pat” sau „Lara nu era așa veselă”. Și, la urma urmei, sunt cumva nedrepte comparațiile astea - fiecare copil este unic.
Pe de altă parte, ca părinte, unele lucruri vrei să le faci diferit a doua oară - pentru că între timp ai aflat că e mai bine așa, pentru că ai primit o altă recomandare sau pur și simplu pentru că vrei să încerci ceva nou. Și atunci, pe lângă faptul că lucrurile par din nou ca la început, cu veșnica întrebare „Oare fac bine?”, apar și remușcările cum că prima dată n-ai știut sau n-ai putut.
În fine, și dacă dragostea nu se împarte la doi, cu timpul, din păcate, lucrurile stau altfel. Unele activități nu sunt potrivite pentru orice vârstă și, în plus, un copil își poate dori să fie la un moment dat singur în centrul atenției părinților lui. Negocierile sunt dureroase și, indiferent de rezultat, te întrebi ce face una cât tu stai cu cealaltă.
Însă, tot ceea ce acum se împarte, în timp se va aduna. Niciuna dintre ele nu va fi singură: sora cea mică va avea pe cineva care să-i arate calea, iar cea mare pe cineva care să-i amintească bucuria lucrurilor mărunte.