Cu copiii de față

Nu mai țin minte unde am citit - probabil pe blogul unei alte mămici - că, la un moment dat, când își alăpta copilul, cineva a atenționat-o că sunt alți copii de față și nu e bine ce face. Și dintre toate argumentele pro și contra alăptatului pe care le-am auzit de-a lungul timpului ăsta mi s-a părut că le întrece pe toate. Mă întreb cum ar fi să mă feresc de Lara când o alăptez pe Sânziana. Noroc că nici măcar nu mi-a trecut prin cap să fac așa ceva, ba dimpotrivă - am lăsat-o să se apropie cât de mult a vrut și am încercat să-i răspund la toate întrebările pe care mi le-a pus pe subiect. Pentru că alăptatul mi se pare un lucru absolut firesc atunci când ai un copil. Am alăptat pe câte o băncuță în parcuri, în tramvai, în mașină nu mai zic, la grădiniță, costumată în Albă-ca-Zăpada (costumul l-am ales pentru că bluza se putea ridica ușor), ba la un moment chiar într-o intersecție, pentru că așteptam pe cineva și eram blocată pe poziție, ca să zic așa, iar copilului fix atunci i-a fost foame. Sau dor de mine. Sau amândouă.
Pe scurt, mi-am alăptat fetele oricând și oriunde, de fiecare dată când mi-au cerut-o. Un an și patru luni la Lara, opt luni și 16 zile la Sânziana, iar numărătoarea continuă.
Nu sunt adepta alăptatului până la 4-5 ani - mă uit acum la Lara și clar nu-mi imaginez că aș mai pune-o la sân. Nici nu mă văd alăptând ostentativ undeva, în public, doar ca să arăt că susțin alăptatul. Până la urmă, fiecare mamă face alegerile pe care le crede potrivite pentru copilul ei și sunt sigură că există alegeri mult mai greșite decât laptele praf. Dar înțeleg - din ce văd în jur - că e nevoie să se spună mai răspicat că alăptatul e ceva firesc, natural, că nu e rușinos, că nu trebuie făcut doar între cei patru pereți de acasă, ci acolo unde se întâmplă să fie nevoie și că cei care ajung, fără voia lor, să vadă o mamă cu copilul la sân trebuie să treacă, la rândul lor, natural mai departe fără priviri acuzatoare, fără comentarii deplasate.
Iar dacă mai e cumva nevoie de argumente pro alăptat eu pun pe masă replica pe care mi-a dat-o recent pediatra noastră - „Laptele tău e medicament pentru ea”. Îmi spunea asta în contextul în care Sânziana vărsa, încă nu știam că tocmai i se declanșase o enteroviroză, și un alt medic îmi spusese să n-o mai alăptez 24 de ore pentru că era posibil să am și eu boala. Am alăptat-o în continuare și i-a fost bine. Aceeași pediatră care, atunci când Lara refuza, la un an, să mai mănânce orice de vreo două zile - în debutul unei rubeole - s-a lăsat convinsă să nu îi punem perfuzie pentru hidratare doar când i-am promis că o voi ține toată noaptea la sân. Dimineața era ca nouă, dar plină de bubițe. Pentru ambele dăți (și multe altele) îi mulțumesc.