După ce am născut a doua oară, m-am întrebat cât îmi amintesc într-adevăr de la prima naștere, cât s-a deformat mai mult sau mai puțin conștient, cât am ales să uit. Cu Lara nu am abordat încă subiectul în detaliu. În schimb, îmi pomenește adesea, din senin, despre cum era la mine în burtă (vezi aici, aici și aici).Când am auzit de cartea „Mintea noului născut”, mi-am comandat-o deci cu nerăbdare, dornică să înțeleg ce anume din ce îmi povestește e rodul imaginației și ce e memorie reală. Prima reacție după ce m-am pus pe citit a fost de dezamăgire - poveștile concrete, pe care le așteptam cu interes maxim, își fac apariția cu întârziere în paginile volumului, după multă teorie neargumentată. Dar, mult mai grav de atât, cartea abundă de greșeli de toate felurile - de ortografie, de traducere, de exprimare. Și totuși... a reușit să mă intrige, mi-a dat mai multe piste pe care voi merge înainte cu căutările (inclusiv prin dialoguri cu Lara) și mi-a întărit convingerea că există viață înainte de momentul zero așa cum este el definit de cei mai mulți oameni, respectiv nașterea propriu-zisă.
Foarte interesantă mi s-a părut explicația unor fobii, de exemplu de tunele, de călătorie, de a fi prins - fobii care au de fapt la origine o venire pe lume dificilă. La fel cum joaca de-a v-ați ascunselea rememorează durerea separării de mamă și bucuria regăsirii ei ori cum legănatul aduce aminte de mișcările din uter. Toate aceste amintiri despre stadiul embrionar și despre naștere le avem stocate în inconștient (după vârsta de 2-3 ani le dăm de-o parte) și ne influențează pentru tot restul vieții. Ne aflăm, se pare, pe pământ în căutarea paradisului pierdut prin naștere.
De citit, așadar. Dacă aveți răbdare să treceți peste formă, fondul zic eu că merită.
(Foto: www.editurasalco.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu