Nopți de mamă

E simplu: în unele dorm mai mult, în altele mai puțin. Jobul de mamă nu știe nici de weekenduri, așa că niciodată nu mă mai trezesc la ora la care am eu chef sau, dacă s-a întâmplat vreodată, am sărit imediat ca arsă din pat întrebându-mă unde e copilul (asta în cazul Larei).
Mereu m-au amuzat privirile pline de compasiune pe care le primesc atunci când spun că dorm cu Sânziana în pat și că încă suge noaptea și chiar destul de des. Habar n-am de câte ori o face și sincer dorm bine. Sigur că mai înțepenesc uneori într-o poziție care să-i convină ei mai mult, dar nu-mi imaginez cum ar fi să mă ridic din pat de fiecare dată când se trezește ea și să mă duc acolo unde e, eventual să o iau în brațe (pentru curioși - am început numărătoarea inversă spre 14 kilograme) și să încerc să o adorm la loc.
N-am dormit de la început împreună. Până un pic după trei luni, Sânziana a fost copilul care a dormit neîntors toată noaptea la ea în pat, foarte aproape de patul nostru. Nu reușeam pe atunci s-o alăptez culcată, pentru că avea nevoie să scoată aerul și, dacă adormea, iar eu o ridicam ca s-o ajut, se strica totul și mai rău ne enervam una pe alta. Așa că a urmat o perioadă în care am negociat puternic, până spre cinci luni. De atunci metoda sigură de adormit este să mă întind cu ea în pat și s-o alăptez câteva minute.
De ce s-a „stricat” treaba la trei luni? Nu știam atunci, dar tocmai începeau durerile de dinți. Am făcut apoi legătura cu felul în care s-au petrecut lucrurile și la Lara, care și ea a dormit neîntoarsă până la șase luni, în patul ei. De atunci și până în jurul vârstei de doi ani, când s-a terminat erupția dentară, nu a existat nici măcar o noapte întinsă. O vreme a dormit cu noi în pat, sugând aproape non-stop. Apoi ne-am mutat și i-am făcut camera ei și am dormit cu ea acolo. Încet-încet, a început să rămână singură. A fost însă un proces de durată, întrerupt în perioadele de boală, când dormeam din nou împreună, la ea în cameră.
N-am înțeles niciodată raportarea permanentă a femeilor care sunt mame la experiențele altora. Care e rostul tuturor discuțiilor care încep cu „Al meu mănâncă...” sau „A mea doarme...”? Dar faptul că nu le văd sensul nu înseamnă că sunt și ferită de ele și, mai ales, că nu primesc o grămadă de sfaturi sau măcar priviri semnificative de la alte mame cu mai multă sau mai puțină experiență ca a mea.
Subiectul somnului de noapte nu face nici el excepție și este îndelung discutat. Bineînțeles, alăptatul este considerat un factor perturbator și toată lumea îmi plânge de milă și îmi numără nopțile „nedormite” pe care le-am acumulat.
Discuțiile care îmi plac cel mai mult sunt cele în care o mamă îmi spune ușor superior că al ei a dormit de la început singur în cameră, toată noaptea. De câteva ori parcă era să mă roadă și invidia (NOT), până când în propoziție a apărut cuvântul suzetă. Nu, EU n-aș putea să dorm în altă cameră decât bebelușul meu de câteva săptămâni. Uneori, nu pot să dorm în altă cameră decât fetele mele de-acum mari. Pentru că mi-e foarte drag „să ne culcușim” împreună. Și dacă nu mi-ar fi teamă că dă dependență, aș face-o mereu.
Într-un viitor nu prea îndepărtat Sânziana o să plece să împartă dormitorul cu Lara și atunci sunt sigură că o să dorm mai prost.