Vorba asta am învăţat-o de la o doamnă doctor foarte prietenă cu cei mai mici de statură. Am exersat-o cu Sânziana cam o săptămână înainte de prima vizită la dentist şi am explicat cu jucării de prin casă ce urmează să se întâmple.
Sigur că n-a fost cea mai plăcută experienţă. Sigur că a plâns. Sigur că am ţinut-o în braţe... Însă după două carii tratate, când ne pregăteam să plecăm, a cerut să se mai urce o dată în scaun şi am rezolvat-o şi pe a treia.
În toată povestea, răbdarea şi tactul doamnei stomatolog au fost de mare ajutor. Din păcate, nu a fost prima la care am apelat, în schimb a fost singura care a avut curajul să lucreze cu un copil de doi ani şi două luni treaz. Adică nesedat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu