duminică, 31 martie 2013

La teatru cu grupa mică

De multă vreme așteptam un prilej potrivit să merg cu Sânziana la teatru. Cu Lara am fost pentru prima dată undeva chiar înainte să împlinească un an și, la 2 ani și jumătate, vârsta actuală a Sânzianei, era deja veterană.
Vremurile și contextul au fost altele, însă, așa că abia azi am reușit să ieșim în lume cu junioara. Spectacolul s-a numit "Noapte bună" și aparține trupei Hopa Trop. E un spectacol non-verbal, cu muzică și jocuri de lumini și umbre, conceput special pentru copiii mici, de 2-4 ani.
"Noapte bună" include diverse elemente de stimulare senzorială - un ușor miros de levănțică însoțește imaginile din vis, stropi de apă ajung ca din întâmplare pe fețele copiilor când personajul principal spală rufele, iar o folie de plastic îi atinge pe copii sugerând șuieratul vântului.
Ne-a plăcut că se stă pe perne, ne-a plăcut că nu e coadă la bilete și în sală aerul e respirabil, ne-a plăcut că părinții sunt relaxați, ne-a plăcut că spectacolul te face să scoți sunete de admirație, fără să aibă în el nimic strident sau evident.
Trupa mai are în repertoriu încă un spectacol - "Drumuri de nisip" și mai multe ateliere pentru copii. Noi o să mai mergem.

 

 


4 comentarii:

Unknown spunea...

Ah, am vrut si noi sa mergem, dar s-a schimbat ora si ne-am trezit la 10, dupa care, cu toate eforturile, am plecat de acasa la 12 fara un sfert. Deci am ratat ambele reprezentantii. Dar copiii chiar stau atat de cuminti? Nu si-a dorit niciunul sa plece dupa primele 5 minute?

Unknown spunea...

unknown-ul de mai sus este chiar Aurora, dar nu m-am priceput sa apar cu numele :)

Mama spunea...

Nu, nu a vrut nimeni sa plece. Au fost cativa copii super simpatici care exclamau sau comentau, dar la plimbare n-au plecat. Probabil ca a ajutat si faptul ca la inceputul spectacolului organizatorii au explicat "regulile jocului" si unul dintre primele gesturi din piesa a fost sa marcheze cu creta teritoriul scenei, delimitandu-l de public.

Aurore Iacobescu spunea...

ok, pai atunci ne vedem la urmatoarea chestie organizata de ei.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...