luni, 10 februarie 2014

Cu Luna la munte


Cred că am mai povestit că atunci când am auzit prima oară de babywearing, descoperind site-ul Poartă-mă, Lara era deja mare. Mi-am dorit să port un bebeluș din clipa când am văzut prima fotografie cu un sling și, conform zicalei "Ai grijă ce-ți dorești...", nu am avut mult de așteptat până când Sânziana ne-a ales ca părinți.
Același sentiment l-am avut și când am auzit de primul SSC creat în România, Luna, de data aceasta cu ambele fete prea mari ca să mai merite așa o investiție. Dar, așa cum unii visează să zboare pe lună, așa și eu am mi-am păstrat visul selenar...
Am avut ocazia la un moment dat, astă vară, să văd o Lună și să o probez câteva minute și imediat m-am îndrăgostit de bretelele late, groase și incredibil de comode, chiar și cu 17 kilograme în spinare, de felul cum un copil mare părea dintr-o dată îmbrăcat, îmbrățișat. Manduca noastră părea depășită de ceva vreme de dimensiunile Sânzianei, dar în Luna s-a așezat perfect.
Așa că, după ce am programat prima plecare la munte în 4, mi-a zburat gândul la un test adevărat cu Luna. Greu de crezut că am putea ajunge cu Sânziana undeva mai departe de 10 minute de mers de casă, greu de crezut că am putea să lăsăm măcar un pic în urmă peisajul urban, greu de crezut că Sânziana poate susține ritmul Larei, de multe ori mai rapid decât al meu.
Toate astea erau, prin urmare, ocazia perfectă să vedem la treabă un SSC conceput special pentru toddleri, disponibil pentru testare. Din păcate, ideea mea au avut-o și alte familii, așa că fix modelul acesta nu a fost liber la momentul la care ne-am hotărât noi să plecăm. N-am renunțat și am împrumutat de la o prietenă o Lună obișnuită - deci nu, acesta nu este un post tocmit de Poartă-mă.
Și uite așa ne-am trezit cântând "Câte unul pe cărare / Mergem în pădurea mare..." Am urcat pe Tâmpa, o nimica toată pentru cei obișnuiți cu ieșirile în natură. Pentru noi a fost însă o excursie senzațională. Ne-a văzut soarele și noi l-am văzut pe el. Și zăpada a scârțâit. Și tufișurile din vârf erau înmugurite, în februarie. Și veverița sărea din creangă în creangă. Și ciocănitoarea ciocănea. Iar noi patru cântam.
De astă vară până acum Sânziana a mai câștigat un kilogram, plus hainele groase de iarnă la munte. Nu pot spune că nu se simte. Dar am reușit, iar ea s-a simțit foarte bine. La fel și Lara, pentru că am putut fi atenți la nevoile ei, am putut să o ținem de mână atunci când a vrut, am putut pune pasul alături de ea oriunde și-a dorit.
Înainte de a pleca la munte, a vrut și ea să-l încerce. Mi-a confirmat că e comod. "E cel mai tare sistem de purtare a copiilor sănătos" a spus ea și nu, nu sunt cuvintele mele.

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...