Dialog în bucătărie

Mă uit la ea cum manevrează furculița ca și când ar fi cel mai firesc lucru din lume. Își construiește „îmbucătura perfectă” într-un fel în care mă face să mă gândesc la un film cu Barbra Streisand. O întreb dacă își amintește că atunci când era mică nu a mâncat deloc deloc o vreme. Și apoi, dintr-o dată, îmi spune:
- Mama, dacă nu mă lași să plec pe altă planetă, poți te rog să îmi iei un alt cadou de ziua mea?
Rămân pentru o clipă mută. Îmi adun cuvintele și întreb.
- Dar de ce vrei pe altă planetă?
- Nu știu cum să-ți zic, dar aș vrea să plec de lângă tine.
Înghit cu greu și îngaim:
- Nu crezi că e cam devreme?
- Așa m-am gândit eu. Dar dacă vrei neapărat, poți să îmi iei cadou o farfurie și o linguriță cu portocaliu.
Răsuflu ușurată. Rămânem pe aceeași planetă și nici nu vrea să îi aduc în dar luna de pe cer. Acum putem termina de mâncat.