La 9 ani

Dragă Sânziana,
Am ajuns în sfârșit cu numărătoarea inversă la zero. De dimineață, când te vei trezi, vei avea 9 ani și vei putea desface toate cadourile pe care ți le-ai dorit. Am încercat să-ți respectăm dorințele spuse atât de răspicat, așa cum de altfel ne-ai tot zis în ultima vreme tot ce ai avut de zis.
Chiar dacă am inima cât un purice pentru ce ne așteaptă, am decis să merg pe mâna ta și să încep să mă uit mai mult în sus decât în jos. Da, unele dintre lucrurile pe care vrei să le încerci sunt riscante, poate ușor nepotrivite, dar, ce-i drept, chiar eu am spus mereu că e mai bine să îți pară rău de ce ai făcut decât de ce nu ai făcut.
Și câte ai făcut tu la 8 ani... În primul rând, ai învățat să fii soră mai mare. Ne-ai anunțat că preferi să ți se spună Elena (iartă-mă, încă nu m-am obișnuit...). Ai schimbat cinci dinți de lapte. Într-o zi de primăvară, m-ai tras brusc de mână într-un coafor oarecare, pentru că te-ai decis să te tunzi scurt chiar atunci!
Ți-ai găsit locul tău în "camera surorilor", iar cunoscându-ți bine colega de cameră aș zice că asta nu e deloc puțin lucru.
Ai hotărât că vrei să mergi singură cu liftul, să duci gunoiul, să plătești întreținerea, să mă ajuți cu tot mai multe treburi în casă.
Te-ai decis că a venit momentul să faci pasul de la pușculiță la portofel și, desigur, acum încerci să te lămurești cum să faci să îl și umpli 😋
Cam pe la jumătatea anului, ai început să citești singură. Încă îmi țin respirația când te aud silabisind și închid ușor ochii, ca să fiu sigură că îmi rămâne clipa.
Ai învățat să minți! Deocamdată, doar la jocul tău preferat din perioada asta, Pipolo, adică un fel de trombon. Dar știu că nu a fost deloc un pas ușor pentru tine.
Și tot la 8 ani ai învățat să spui că ai epilepsie. Firesc, pentru că și asta face parte din tine. Și când ți-e greu, oricum îl ai alături pe eroul tău, Dubist. Fiecare întâlnire a ta cu el dă viață unor istorisiri fascinante, pline de viață și umor. Așa, ca tine. Sper din toată inima ca, la momentul potrivit, poveștile pe care le creezi să poată ajunge la cât mai multă lume, pentru că sunt sigură că e nevoie de ele.
Mi-ai spus de curând că abia aștepți să înceapă clasa a doua. M-am bucurat să înțeleg că te simți în siguranță la școală, deși știu că unele zile sunt obositoare, deși te-am auzit nu o dată plângându-ți frustrarea că tu nu poți ca ceilalți și deși i-am auzit și pe unii dintre colegi întrebându-te direct despre "boala grea" pe care o ai.
Din toate întâmplările astea din ultimul an, Sânziana, am învățat de la tine că limitele ni le punem singuri. Așa că, pentru viitor, îți urez dintr-o melodie care ne place nouă tare:

Nu vreau să te pierd în lumea de-afară
Rămâi neschimbată, roșu nestins!

Cu drag, 
Mama