miercuri, 30 martie 2011

Somn de București

Ora 15. Reușesc să adorm copilul. Părinții știu că asta nu e puțin lucru. După doar câteva minute, deschide ochii larg: un vecin bate cuie. Sau șnițele. Ieri și alaltăieri, un alt vecin a dat câte o gaură cu bormașina. Una singură, cât să se năruiască tot somnul. În fine, vecinul încetează, copilul se liniștește și închide ochii la loc. Mai trec câteva minute. Și la fel face și o ambulanță grăbită pe sub geamurile noastre. Desigur, copilul s-a trezit din nou. Dar care e menirea mamei dacă nu să fie alături de el, să-l liniștească atunci când e speriat, să-l adoarmă atunci când îi e somn?! Așa că, previzibil, adoarme la loc. De data asta latră un câine. Totuși, copilul abia mai întredeschide ochii și nu mai are nevoie de nimic pentru a-și lipi singur genele la loc. Se aud frâne puternice la trecerea de pietoni de sub balcon. Apoi o nouă ambulanță. Tot grăbită și ea. Îmi amintesc că m-am gândit mai demult că sper să nu am vreodată nevoie să fiu dusă cu salvarea pentru că nu cred că aș suporta zgomotul făcut de sirenă. Deja copilul nu mai reacționează. Somn ușor!

2 comentarii:

Carmencita spunea...

stiu ca n-are nici o legatura cu ce e articolul asta de fapt despre, dar ambulantele au sirena pornita si merg tare in general in drum spre pacient. Cand sunt cu pacientul de obicei au doar luminile pornite si merg incet sa nu-l zbuciume pe saracul om, ca na, nu se stie ce si cum are inauntru.

:)

Mama spunea...

Ce bineee! Oricum, eu zic ca abuzeaza de sirenele alea si nimeni nu indrazneste sa zica nimic, ca subiectul e delicat. Dar chiar mi-e greu sa cred ca la fiecare minut e cate o urgenta majora in cartierul asta.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...