marți, 19 iulie 2011

Părinți pentru totdeauna

Unii viitori sau proaspeți părinți - printre care m-am numărat și eu înainte s-o am pe Lara - așteaptă cu interes momentul în care, după naștere, lucrurile vor reveni la „normal”, respectiv la programul de dinainte. Veștile sunt bune pentru unii, rele pentru alții: răspunsul e niciodată. Viața unui om se schimbă de la mult mai puțin de atât, însă după venirea pe lume a unui copil pur și simplu gravitează în jurul acestuia. Odată ce am înțeles asta mi-a fost ușor să accept că n-are niciun rost să mai aștept clipa când voi putea ieși din nou în barurile în care mergeam înainte, că nu voi mai putea alege aceleași destinații de vacanță, că până și o parte din cărțile pe care mi le cumpăr vor fi despre cu totul altceva. Iar când intru într-un magazin de îmbrăcăminte... ei bine, da, mă duc direct la rafturile cu lucruri pentru copii.
De când sunt mamă am plecat de două ori departe de una singură: o dată cu serviciul și, la întoarcere, când am pierdut avionul spre casă, am făcut o cădere nervoasă pentru că urma să mai stau câteva ore în plus fără să o văd pe Lara, iar a doua oară într-un weekend prelungit cu Bogdan, unde am vorbit aproape necontenit despre ce-o face ea acasă. Nu mai facem :)
Știu părinți care aleg în fiecare an să își facă un concediu fără copii și unul cu. Nu înțeleg. Există familie cu jumătate de normă? Mai mult, se minunează de comportamentul schimbat pe care copiii îl au la întoarcere. Într-o discuție cu niște educatoare pricepute am aflat că până la 3 ani cei mici au reacții fizice atunci când sunt separați mai mult de 2-3 zile de mama lor. De câte ori n-am auzit părinți plângându-se că exact când se hotărăsc ei să plece undeva în doi se îmbolnăvește, ca un făcut, copilul...
Nu spun că unii ar fi mai puțin părinți dacă râvnesc tot timpul la clipele lor de adulți, dar cred că ar fi mai echilibrați dacă ar accepta că viața li s-a schimbat. Pentru totdeauna.

7 comentarii:

Alina spunea...

Cat imi place textul asta! Am sa il trimit si lui Paul! Noi chiar ne intrebam daca suntem ciudati sau demodati ca nu ne gandim sa plecam nicaieri in doi, in viitorul previzibil. Multa lume ne spune sa ne luam macar o data pe an o vacanta singuri, am o prietena care a intarcat copilul ca sa poata pleca. Eu nu inteleg cum ar fi sa stau o saptamana, sau chiar 3 zile, fara Toma... Si nu e vorba numai de acum, ca suntem legati prin lapte; in general vorbind! E familia noastra si, cat timp vrem cu totii, mergem in vacante ca o familie! Sigur, pana intr-o zi, cand o sa ceara el singur in tabara... sa vezi atunci drama pe capul parintilor.

Mama spunea...

Mi se invart ochii in cap de cand am citit aia cu intarcatul ca sa pleci in concediu!!! N-am mai auzit asa ceva. Bine, mi-as fi dorit sa nici nu aud :(
Deci nu stiu daca sunteti ciudati, dar e clar ca suntem ciudati impreuna la o adica...

Alina spunea...

Imi place sa fiu in compania unui astfel de grup de ciudati! Mie mi-e mila de copilul ala (aia, ca stiu doi, de la doua mame diferite), pe care nu i-a intrebat nimeni la varsta de sub un an daca vor sa renunte la lapte, ca sa plece mama si tata in concediu, ca "nu se mai putea"...

Mama spunea...

Ma tot gandesc... Poate e mai bine sa plece in concediu oamenii aia, sa-si consume frustrarile departe de copil, daca tot n-au reusit sa-si asume pana la capat rolul de parinti. Sigur, la modul ideal, rolul asta trebuie asumat inainte de momentul conceptiei, dar, pe de alta parte, cu cat mai curand cu atat mai bine. Si deci de ce nu se mai putea? Si mai ales ce? :))))

Mihaela spunea...

Foarte interesant postul acesta. Cum spuneai si tu, cred ca e foarte important sa mentinem un echilibru. Echilibru care difera de la o familie la alta. Pentru unele familii echilibru inseamna sa-si petreaca toate concediile impreuna, iar pentru altele inseamna sa aiba si concedii fara copii. Atata timp cat stai si-ti asculti inima si faci asa cum simti (indiferent ce varianta de concediu alegi, dar explicandu-le copiilor sincer alegerea ta) ii inveti si pe copii sa-si urmeze inima indiferent de obiceiurile societatii sau tarii in care traiesti. Poate unele cupluri prefera sa-si petreaca si cateva zile fara copii incercand sa evite modelul foarte cunoscut in societatea romaneasca in care parintii au fost numai parinti, au uitat sa fie si sot si sotie, iar la plecarea copiilor de acasa au ramas fiecare in camera lui cu televizorul pornit pe posturi TV diferite.

Mama spunea...

Mihaela, ce spui tu este perspectiva parintilor. Nimeni nu-i intreaba pe copii cum isi imagineaza ei vacanta. Personal, cred ca echilibrul copiilor mici este langa parinti. Iar raceala care apare cu timpul in unele cupluri nu vad ce legatura sa aiba cu copiii, ci as pune-o mai degraba pe seama lipsei de comunicare sau a nesinceritatii.

Roxana Stancu - Raducan spunea...

Imi place cum ai prins subiectul! Cred ca acei parinti care isi imagineaza ca absenta lor nu afecteaza copilul se amagesc sau incearca sa se convinga singuri ca nu e asa.
Fireste ca cel mic depaseste momentul - il ajuta instinctul de conservare, teama de a nu-si pierde parintii, casa - se adapteaza cerintelor parintilor pentru a pastra iubirea lor. Asta nu inseamna ca nu dezvolta temeri interiore care isi pun amprenta pe personalitatea lui, pe relatia viitoare cu parintii.
Pe de alta parte sunt si parinti care simt nevoia unei zone private, in afara copilului, practic nu au puterea interioara necesara de a sta tot timpul cu el.
Oricum ar fi e un subiect pe care se poate discuta mult!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...