Un an cu Sânziana - lecții de viață

Un an cu Sânziana!

S-a făcut un an de când suntem patru, de când iar mă minunez zi de zi de tot ce înseamnă să aduci pe lume un copil, un an de când am luat-o de la capăt cu lecțiile despre lumea bebelușilor.
Astăzi îi cântăm „La mulți ani” Sânzianei, iar eu îi mulțumesc - mai mult decât o fac de un an încoace - pentru că mă ajută să fiu mamă. Prima lecție pe care mi-a dat-o a fost să nu cred că dacă am trecut o dată prin experiența maternității am tot ce-mi trebuie s-o iau de la capăt. Cred acum că de fiecare dată e altfel și o mulțime de lucruri pe care le-am făcut la Lara se puteau face altfel sau nu trebuia să le fac deloc. Și mai cred că fiecare copil e unic, pentru că fiecare om e unic. Iar bebelușii nu sunt mai puțin decât oameni - au personalitate, preferințe, gusturi, tabieturi.
A doua lecție este că o naștere frumoasă îți dă multă putere și te poate face să crezi că poți muta și munții din loc. O experiență de viață neprețuită. Voi spune oricărei viitoare mame - și în special fetelor mele când vor fi mari - să se gândească bine în lunile de sarcină ce reprezintă pentru ele nașterea, să citească mult despre asta și despre experiențele altora, să-și facă un plan pentru cum doresc să se întâmple lucrurile în cazul lor și să lupte pentru acest plan. Merită.
A treia lecție - pe care n-o consider încă încheiată - este cea a tuturor sentimentelor care apar odată cu venirea pe lume a celui de-al doilea copil, respectiv a unui frate sau a unei surori. Lara s-a schimbat și continuă să se schimbe de când e soră, fața Sânzianei strălucește într-un fel aparte când își vede sora mai mare, eu m-am schimbat de când trebuie să împart totul între cele două fete. E un subiect foarte vast și nu tocmai simplu și probabil că noi toți vom continua să învățăm despre el cât vom trăi.
Urmează apoi un cumul de lecții aparent minore, dar care cred eu că ajută mult la formarea unei relații frumoase cu copilul - lecțiile primelor zile de după naștere: alăptarea, îngrijirea nou-născutului, lupta cu oboseala și cu hormonii, refacerea după sarcină... Cum să jonglezi cu tot ce e de făcut imediat ce ajungi de la spital acasă deși nu-ți dorești decât să dormi, cum să ghicești ce mesaj vrea să-ți transmită plânsul disperat al copilului care doar așa știe să se exprime, cum să zâmbești deși ai în față un scutec care aduce a pictură abstractă... sunt întrebări pe care nu ți le pui decât cu o secundă înainte să fie nevoie să știi și răspunsul.
După „răgazul” primelor luni, când credeam că am intrat într-o oarecare rutină și că diversificarea avea să fie de-atunci înainte principala provocare, am mai învățat o lecție: cea a disperării părintelui unui copil grav bolnav, a părintelui care trebuie să rămână neclintit, deși ar vrea s-o ia la fugă, a părintelui care trebuie să îndure umilințele unui sistem medical greșit, pentru că de acolo poate veni salvarea copilului lui, a părintelui care trebuie să continue să zâmbească, deși nu ar vrea decât să plângă.
Apoi, a venit o super-lecție: bucuria unui copil îți dă curaj să crezi altfel decât toți ceilalți, să zici „nu” când toată lumea spune „da”, să speri nebunește că toți ceilalți se înșeală.
Însă, peste toate, cea mai importantă lecție a fost că nu trebuie să ne oprim niciodată din învățat. Pentru toate astea, îi mulțumesc Sânzianei și aștept cu bucurie următorii ani cu ea, cu ele!