Am fost furioasă, deprimată, resemnată. Pentru că, pentru mine, copilul nu ar trebui să aibă nimic de-a face cu îngrădirea libertății, cu șantajul, cu îndeplinirea de comenzi. Am întârziat, așadar, să începem logopedia până când am găsit persoana cu care să mă înțeleg din prima clipă asupra tuturor aceste aspecte.
Pentru Sânziana, astăzi logopedia înseamnă multă joacă și veselie - pictăm, modelăm, ne jucăm cu ferma de animale, organizăm picnicuri sau citim. Alteori, acasă, nici măcar eu nu mai îmi dau seama când lucrăm - recunoaștem culorile potrivind capacele de la carioci, animalele după ordinea în care vin la mâncare (ocazie bună să exersăm și număratul), facem biscuiți și spunem numele formelor cu care îi decupăm și tot așa...
Știu că n-am descoperit roata. Sunt convinsă că multă lume aplică metodele acestea blânde. Nu înțeleg însă de ce supraviețuiesc celelalte.
Cam așa arată ea la o oră de logopedie:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu