Când s-o împărțit iaurtu'

Fetele stau la masă și mănâncă fiecare în bolul ei câte o porție de iaurt. După împărțeală, în borcan mai rămâne puțin iaurt.
Sânziana spune: Lara, ți-l las ție, poți să-l mănânci tu.
Lara îi răspunde: Mulțumesc, Sânziana.
Apoi, către mine: Mama, tu îți dai seama că Sânzi a ajuns de la "Al meu, al meu!" la "Ți-l las ție"?

Caietul colorat cu amintiri

Alegem să îngropăm undeva în sertarele minții amintiri dureroase, ca să putem merge mai departe. Se întâmplă, însă, când ne așteptăm mai puțin, să iasă la iveală. Așa cum am pățit căutând într-o cutie uitată pe balcon, unde am descoperit un caiet vesel și plin de praf. Mi-a atras atenția imediat și m-am întrebat de unde o fi, ce poveste o avea.

L-am deschis și mi-am amintit imediat. L-am primit în timpul celei mai dificile spitalizări pe care am avut-o cu Sânziana de la o prietenă bună, venită să ne vadă. Pe lângă scheme de medicație, notițe din timpul discuțiilor cu echipele de medici care ne vizitau cu îngrijorare și alte lucruri pe care le-am considerat utile la momentul respectiv, caietul are și niște pagini cu desene. I-am desenat Larei când a venit și ea să ne vadă, mi-a desenat și ea mie, să îmi țină de urât în zilele și nopțile lungi în care stăteam pe câțiva centimetri din patul de spital, în liniștea unei rezerve în care Sânziana nu râdea.

Caietul acesta cu o copertă atât de veselă mi-a readus pe loc în suflet toate trăirile de atunci, spaima că poate nu ne mai întoarcem acasă, că poate nimic nu va mai fi ca înainte. Dar greul greu a trecut atunci, ne-am externat chiar de ziua mea, și îmi amintesc cât de tare m-am bucurat să mă pot încălța cu pantofi și aud scârțâitul zăpezii din prima zi de primăvară.

N-au trecut decât trei ani de atunci și totuși, din fericire, o veșnicie.

Împreună cu caietul cel vesel, am găsit și caietul de la prima spitalizare, când a început toată povestea noastră. Pe acela însă nu-l deschid astăzi. Mai las să treacă o veșnicie înainte să îmi fac curaj.

Dialog de surori

Sânziana e în sufragerie, Lara în dormitor, în pat, citește. Sânziana se duce la baby phone și apasă butonul pentru a-i spune Larei ceva:
- ... Iubeșc...
- Nu înțeleg.
- Iubec... tine... Da, iubec tine.
- Mda, bine. Și eu pe tine.

De dimineață

- Lara, trezește-te! Trebuie școală!

Joc în doi

Vacanța asta, primul joc în două, cu reguli și timpi de așteptare...

Sânziana pedalează

De două veri îi dă târcoale bicicletei. Coboram cu ea afară și urcam înapoi în casă... Anul trecut a reușit să pedaleze înapoi. Am continuat să o coborâm, să probăm casca, să claxonăm... De câteva zile se plimbă ca și cum ar fi știut dintotdeauna :D

Ouăle Sânzianei

Primul an în care Sânziana s-a implicat activ în povestea cu ouăle... Am dat aici peste o metodă de a colora ouăle foarte potrivită abilităților ei actuale - pe scurt, lipești un șervețel pe deasupra oului și dai cu albuș să se lipească. Efectul e direct proporțional cu frumusețea șervețului avut la dispoziție.
Noi nu eram pregătiți în mod special pentru această operațiune și, mai mult, în dimineața cu pricina ne-am dat seama că aveam doar trei suporturi - făcute de Lara. Așa că am încropit rapid și un al patrulea, tot pe măsura posibilităților...
N-o fi fost ea cea mai estetică masă de Paști, dar fetele s-au bucurat să-și vadă etalate creațiile.

Sora mare și sora mică

Pe scurt, cam așa: Iaia (Lara) sora mare io, Io sora mică Iaia

Cu Luna la munte

Cred că am mai povestit că atunci când am auzit prima oară de babywearing, descoperind site-ul Poartă-mă, Lara era deja mare. Mi-am dorit să port un bebeluș din clipa când am văzut prima fotografie cu un sling și, conform zicalei "Ai grijă ce-ți dorești...", nu am avut mult de așteptat până când Sânziana ne-a ales ca părinți.
Același sentiment l-am avut și când am auzit de primul SSC creat în România, Luna, de data aceasta cu ambele fete prea mari ca să mai merite așa o investiție. Dar, așa cum unii visează să zboare pe lună, așa și eu am mi-am păstrat visul selenar...
Am avut ocazia la un moment dat, astă vară, să văd o Lună și să o probez câteva minute și imediat m-am îndrăgostit de bretelele late, groase și incredibil de comode, chiar și cu 17 kilograme în spinare, de felul cum un copil mare părea dintr-o dată îmbrăcat, îmbrățișat. Manduca noastră părea depășită de ceva vreme de dimensiunile Sânzianei, dar în Luna s-a așezat perfect.
Așa că, după ce am programat prima plecare la munte în 4, mi-a zburat gândul la un test adevărat cu Luna. Greu de crezut că am putea ajunge cu Sânziana undeva mai departe de 10 minute de mers de casă, greu de crezut că am putea să lăsăm măcar un pic în urmă peisajul urban, greu de crezut că Sânziana poate susține ritmul Larei, de multe ori mai rapid decât al meu.
Toate astea erau, prin urmare, ocazia perfectă să vedem la treabă un SSC conceput special pentru toddleri, disponibil pentru testare. Din păcate, ideea mea au avut-o și alte familii, așa că fix modelul acesta nu a fost liber la momentul la care ne-am hotărât noi să plecăm. N-am renunțat și am împrumutat de la o prietenă o Lună obișnuită - deci nu, acesta nu este un post tocmit de Poartă-mă.
Și uite așa ne-am trezit cântând "Câte unul pe cărare / Mergem în pădurea mare..." Am urcat pe Tâmpa, o nimica toată pentru cei obișnuiți cu ieșirile în natură. Pentru noi a fost însă o excursie senzațională. Ne-a văzut soarele și noi l-am văzut pe el. Și zăpada a scârțâit. Și tufișurile din vârf erau înmugurite, în februarie. Și veverița sărea din creangă în creangă. Și ciocănitoarea ciocănea. Iar noi patru cântam.
De astă vară până acum Sânziana a mai câștigat un kilogram, plus hainele groase de iarnă la munte. Nu pot spune că nu se simte. Dar am reușit, iar ea s-a simțit foarte bine. La fel și Lara, pentru că am putut fi atenți la nevoile ei, am putut să o ținem de mână atunci când a vrut, am putut pune pasul alături de ea oriunde și-a dorit.
Înainte de a pleca la munte, a vrut și ea să-l încerce. Mi-a confirmat că e comod. "E cel mai tare sistem de purtare a copiilor sănătos" a spus ea și nu, nu sunt cuvintele mele.

Ninge, ninge...

Ocazie cu care Sânziana a învățat să cânte "Ninge, ninge..."

Lecția de patinaj

Lara a primit de Crăciun patine pentru gheață, pentru că cele vechi îi rămăseseră mici. Sânziana a cerut și ea, deși, evident, nu se urcase niciodată până acum pe așa ceva. Întâmplarea a făcut să găsim la verișori unele pe măsură. Prima lecție n-a durat decât câteva minute, a spus că îi e frică, dar bucuria de pe fața ei când s-a văzut cu patinele în picioare, ca Lara, a meritat din plin. Învățăcel, avansat și profesor:

La balet

De vreo lună și mai bine, Sânziana merge la balet. Eram în mașină, la un semafor, când mi-a arătat un afiș la "Lacul lebedelor" și mi-a spus că vrea și ea la "he-he". Aveam acasă costumul și cipicii Larei, plus povestea Angelinei balerina, așa că am făcut rapid legăturile și am înțeles că vrea să ia lecții de balet.
Din fericire, profesoara Larei, cea despre care povesteam mai demult că le prezintă celor mici toate exercițiile în joacă, ne-a acceptat fără reținere. Sigur, Sânziana are ritmul ei propriu, diferit de cel al celorlalte fetițe, dar se bucură foarte tare să meargă. Iar în restul zilelor din săptămână exersează tenace acasă!

Sărbătorirea

Un picnic în parc, un tort cum altfel decât în formă de fluture şi un balon cu Minnie au bucurat-o pe Sânziana de ziua ei. S-a bătut cu pumnul în piept când i-am cântat "cine să trăiască?" şi a numărat cele trei "fu" - lumânări. Apoi le-a stins, de câteva ori la rând, mereu cu ajutor din partea Larei şi a restului invitaţilor. Să ţi se împlinească toate visele, Nănuţa noastră!

Joaca în doi

De când a început vacanța mare la școlari, fetele au început și ele să se joace. Cu adevărat! În fiecare zi inventează un cuplu - mama și cu bebe, doctorul și pacientul, stăpânul și cățelul, pescarul și bucătarul...
Lara o antrenează pe Sânziana în tot soiul de jocuri de rol, o face să vorbească, îi creează un program de kinetoterapie inedit, îi stimulează imaginația...
E o nebunie să le văd apărând în halatele de baie și cu căști pe urechi, pentru că sunt la spital și Lara o tratează pe Sânziana de otită. Sau cu o oală plină de "pești colorați", pescuiți cu coada de la o jucărie din aceea pe care o plimbă copiii aflați la primii pași. Șarpele textil se transformă rapid în lesă, iar tunelul pe care i l-am luat Sânzianei ca să exerseze mersul în patru labe poate fi la o adică un coș de bebeluși.
Deși mă gândeam cu groază că o să dau în primire cu ambele fete acasă, constat că uneori chiar am câte 10-15 minute în care pot face diverse treburi prin casă mult mai liniștită și fără grija că s-ar plictisi. Mult am așteptat etapa asta!
Sigur, după o joacă din asta, sufrageria arată cam așa:

Expoziția de pești

După succesul recent al expoziției de fluturi, am încercat și o expoziție de pești. E deschisă de mai multă vreme în Herăstrău, dar noi abia acum ne-am abătut pe la ea. Din nou ne-am bucurat să putem găsi o activitate comună pentru ambele fete, iar răcoarea dinăuntru ne-a oferit un adăpost numai bun de soarele puternic.
Un bilet de adulți costă 10 lei, iar unul de copii 8 lei.

Balerinele

Cam acum un an am văzut fotografia aceasta:

Pentru că nu am putut să o uit, cu prima ocazie am făcut asta:

Cu mânuțele astea două...

Am redescoperit o cărticică de când era Lara mică, din colecția Puișorul năzdrăvan de la Teora. Se pare că are același succes și la 2 ani și la 6 ani.

De ziua ei

Toată săptămâna, Lara a pregătit mici daruri pentru Sânziana: o felicitare făcută de ea din carton colorat și abțibilduri, pe care i-a urat cum s-a priceput, un desen în culori vesele, diverse mărunțișuri împachetate frumos și o fundă roșie pusă deoparte pentru ziua cea mare, ca să i-o lipească în frunte. Pregătirile astea au fost de-a dreptul ieșite din comun pentru simplul fapt că Lara era mereu ursuză când venea vorba de a face un dar pentru o zi de naștere.

Nici sărbătorita nu s-a lăsat mai prejos și s-a bucurat din plin de atenția pe care a primit-o, de cadouri, de vizita bunicilor, de cele două torturi (mai ales) și de suflatul în lumânări. La mulți ani, fetiță veselă! Să rămâi toată viața la fel de zâmbitoare!

Dor de soră

Lara e plecată de câteva zile într-o excursie cu Bubu. Sânziana o caută de câteva ori pe zi prin toată casa. E bucuroasă când găsește cel mai mic semn al prezenței ei, cere să stea pe scaunul Larei la bucătărie și vrea să-i poarte sandalele rămase acasă. Și Lara întreabă mereu la telefon de Sânziana și chiar au reușit să poarte o scurtă conversație.
Mi-am dat seama zilele astea că ele chiar sunt în aceeași barcă.

Nostalgie

Ţin minte că, atunci când eram copil, aveam în bloc o familie cu patru copii şi mi se părea ceva în neregulă cu ei. Mai de curând, am cunoscut o familie cu cinci copii şi toţi cei cărora le-am povestit despre ei mă întrebau întâi dacă sunt ceva sectanţi. Sigur, sunt mai degrabă excepţii familiile acestea. Mult mai mulţi părinţi se declară copleşiţi după ce dau de greutăţile care vin de la primul copil şi hotărăsc să se oprească acolo.
Şi eu am fost copil unic şi am râvnit mereu la fraţii şi surorile prietenilor. Viaţa în mai mulţi e mai veselă, mai colorată, mai zgomotoasă, mai obositoare, mai bogată!
Pe măsură ce Sânziana creşte, dau prietenelor cu copii mai mici lucrurile care nu-i mai vin. Şi cu hainele şi jucăriile Larei am procedat la fel, dar... am avut mereu într-un colţ din minte gândul că se vor întoarce. Acum, nu le mai aştept înapoi şi sunt tristă.