Ce vede Sânziana

Nu aveam dubii că lumea văzută de la un metru înălțime arată altfel decât cea văzută de la 1.70... Dar nu am realizat cât de puțin vede ea de fapt din noi...

Cu siguranță, însă, că lucrurile cărora noi le dăm prea puțină importanță de la înălțime, pentru ea se văd diferit...

Cu Luna la munte

Cred că am mai povestit că atunci când am auzit prima oară de babywearing, descoperind site-ul Poartă-mă, Lara era deja mare. Mi-am dorit să port un bebeluș din clipa când am văzut prima fotografie cu un sling și, conform zicalei "Ai grijă ce-ți dorești...", nu am avut mult de așteptat până când Sânziana ne-a ales ca părinți.
Același sentiment l-am avut și când am auzit de primul SSC creat în România, Luna, de data aceasta cu ambele fete prea mari ca să mai merite așa o investiție. Dar, așa cum unii visează să zboare pe lună, așa și eu am mi-am păstrat visul selenar...
Am avut ocazia la un moment dat, astă vară, să văd o Lună și să o probez câteva minute și imediat m-am îndrăgostit de bretelele late, groase și incredibil de comode, chiar și cu 17 kilograme în spinare, de felul cum un copil mare părea dintr-o dată îmbrăcat, îmbrățișat. Manduca noastră părea depășită de ceva vreme de dimensiunile Sânzianei, dar în Luna s-a așezat perfect.
Așa că, după ce am programat prima plecare la munte în 4, mi-a zburat gândul la un test adevărat cu Luna. Greu de crezut că am putea ajunge cu Sânziana undeva mai departe de 10 minute de mers de casă, greu de crezut că am putea să lăsăm măcar un pic în urmă peisajul urban, greu de crezut că Sânziana poate susține ritmul Larei, de multe ori mai rapid decât al meu.
Toate astea erau, prin urmare, ocazia perfectă să vedem la treabă un SSC conceput special pentru toddleri, disponibil pentru testare. Din păcate, ideea mea au avut-o și alte familii, așa că fix modelul acesta nu a fost liber la momentul la care ne-am hotărât noi să plecăm. N-am renunțat și am împrumutat de la o prietenă o Lună obișnuită - deci nu, acesta nu este un post tocmit de Poartă-mă.
Și uite așa ne-am trezit cântând "Câte unul pe cărare / Mergem în pădurea mare..." Am urcat pe Tâmpa, o nimica toată pentru cei obișnuiți cu ieșirile în natură. Pentru noi a fost însă o excursie senzațională. Ne-a văzut soarele și noi l-am văzut pe el. Și zăpada a scârțâit. Și tufișurile din vârf erau înmugurite, în februarie. Și veverița sărea din creangă în creangă. Și ciocănitoarea ciocănea. Iar noi patru cântam.
De astă vară până acum Sânziana a mai câștigat un kilogram, plus hainele groase de iarnă la munte. Nu pot spune că nu se simte. Dar am reușit, iar ea s-a simțit foarte bine. La fel și Lara, pentru că am putut fi atenți la nevoile ei, am putut să o ținem de mână atunci când a vrut, am putut pune pasul alături de ea oriunde și-a dorit.
Înainte de a pleca la munte, a vrut și ea să-l încerce. Mi-a confirmat că e comod. "E cel mai tare sistem de purtare a copiilor sănătos" a spus ea și nu, nu sunt cuvintele mele.

Ninge, ninge...

Ocazie cu care Sânziana a învățat să cânte "Ninge, ninge..."

Ieșiri în lume

Am simțit în ultima perioadă că Sânziana a mai crescut un pic și am reușit să facem câteva ieșiri mai aparte. După ce am bifat toate cele trei piese de teatru ale trupei Hopa Trop, am încercat și "Muzicanții din Bremen" la Teatrul Mignon, un tur rapid al Muzeului Antipa și chiar "Spărgătorul de nuci", la Operă. Le-a savurat pe fiecare și fiecare a ajutat-o să mai învețe câte ceva.
Miau-ham-iha-cucurigu a fost refrenul preferat vreme de câteva zile după spectacol și, în plus, a învățat să-și facă vocea să tremure ținând degetul în dreptul mărului lui Adam, ca măgarul din poveste.
La Antipa am luat la rând toate sălile și am studiat în special familiile, mergând până la comparații între "puiu abu" (maimuță) și "puiu omu".
Chiar și la Operă a rezistat aproape tot spectacolul și a atras o gramadă de priviri în calitate de cel mai tânăr spectator și pe deasupra îmbracată în costumul de balet (alegerea ei), repetând aproape în continuu "nene nuci he-he".
Vedeta zilelor acestea este, însă, desigur Moșu', despre care știe că o să vină atunci când o să fie foarte frig ("da da bu da da Moșu' Nana"). I-a cerut un singur lucru: o păpușă care să spună ma-ma.

Expoziția de pești

După succesul recent al expoziției de fluturi, am încercat și o expoziție de pești. E deschisă de mai multă vreme în Herăstrău, dar noi abia acum ne-am abătut pe la ea. Din nou ne-am bucurat să putem găsi o activitate comună pentru ambele fete, iar răcoarea dinăuntru ne-a oferit un adăpost numai bun de soarele puternic.
Un bilet de adulți costă 10 lei, iar unul de copii 8 lei.

Pe roți

Mă uit la poza asta și primul gând care îmi vine în cap e că am învățat în ultima vreme că fratele mai mic dintr-o familie va fi mereu grăbit să crească mai repede, în timp ce fratele mai mare va tot încerca să rămână mic...
Însă nu asta voiam să consemnez, ci faptul că Sânziana e super pasionată de toate mijloacele de locomoție pentru copii. Mă scoate zilnic pe balcon să testăm bicicleta Larei, iar pe holul de la intrare se plimbă cu trotineta. Asta pe lângă tricicleta proprie, pe care o conduce foarte mândră pe aleile din cartier, încercând deja să dea la pedale.

Prin bălți

O ieșire după ploaie în spatele blocului a fost suficientă ca Lara să-i explice Sânzianei cum se sare în bălți. O inițiativă destul de riscantă, având în vedere cât de mult îi place să facă plici-plici în baie. Am reușit să le mai domolim convingându-le să pună frunze în apă, apoi am numărat 25 de melci, două râme și trei pisici.

 

Înzăpezite

N-am mai urmărit demult nici cotele apelor Dunării și nici grosimea stratului de zăpadă. Însă azi m-a lovit curiozitatea în privința statisticilor meteorologice și mi-am încropit o unitate de măsură proprie :D

Primul săniuș

Nu s-a întâmplat el prea departe de casă, pentru că termometrele arătau -10 grade, dar s-a lăsat cu hohote de râs.

Plimbare în doi

 

Pardon, în patru... dar care s-a simțit ca în doi :) Ce vreau să zic? Am ieșit toți patru afară, cu amândouă fetele într-un sistem de purtare - Sânziana la mine în față, în noua Manduca, iar Lara la Bogdan în spate, într-o Boba de-mprumut (îmi propun să revin cu detalii despre Boba). Ne-am plimbat de mână vreo oră, cu pas de adult, cu gânduri neîntrerupte și discuții restante.
Nu e mai mult de povestit. Va rămâne, cu siguranță, o amintire frumoasă pentru familia noastră. Dar cred că plimbarea aceasta poate fi folosită și ca un alt argument în favoarea purtării.

Parisul într-un Ergo

Am plecat la Paris pentru zece zile cu Ergo și cărucior. Pe al doilea l-am folosit de la aeroport spre casă, iar apoi din nou în ultima zi, spre aeroport, însă de data asta pentru a căra un rucsac. Și totuși, Sânziana a fost peste tot pe unde ne-au dus pe noi picioarele și a văzut totul de la aceeași înălțime cu noi.
Ce mi se pare mie fantastic este că am putut să ne plimbăm destul de mult având în vedere programul ei intens de somn de peste zi, somn pe care în cărucior nu și-l face, însă în Ergo s-a arătat mulțumită.
Nu pot să spun că pentru spatele meu sau al lui Bogdan plimbările astea, cu o durată medie de 4-5 ore, au fost fără urme. Dar cum o dădeam jos și ne relaxam un pic, urmele astea dispăreau și ele.
Adăugați la toate obiectivele turistice și patru vizite la trei spitale și veți avea o imagine cât de cât completă asupra sejurului nostru la Paris.

 

 

PS: Recensământul sistemelor de purtare pe meleaguri pariziene a avut ca rezultat două wrapuri neelastice cu câte un bebeluș de aproximativ șase luni și un alt Ergo la o fetiță de circa un an.

În spinare

Tot în Săptămâna Internațională a Bebelușilor Purtați, adică săptămâna trecută, am bifat prima plimbare în spate, cu Ergo. Aș zice că rata de succes a fost undeva la 75% din drum, după care am mutat-o în față. Mai exersăm.
A doua zi, dar fără poză, am colaborat și la primul somn în Ergo, la o plimbare în natură preț de o oră și jumătate.

Cu eșarfa la plimbare

Toată lumea își scoate săptămâna asta eșarfele la plimbare. Cum care eșarfe?! Alea de ținut copilul în ele, atârnat și totuși așezat, îngrămădit și totuși liniștit. Deși am mai scris și arătat poze cu plimbările mele cu Sânziana de gât, vreau să o mai fac și acum, în Săptămâna Internațională a Bebelușilor Purtați, să se ducă și mai mult vorba că e o practică tare comodă, frumoasă și sănătoasă. O să le iau pe rând.
Dureri de spate am de când mă știu. Totuși, s-au accentuat mult după fiecare sarcină, culminând cu momentul nașterii Sânzianei, când eu am țipat la doctor că nu mai pot, că mă doare spatele, iar el mi-a răspuns că nu sunt la medicul care trebuie, că el se ocupă de altceva. La vreo două luni după aceea, am și rămas înțepenită, într-o poziție foarte incomodă. Cu toate acestea, nu simt nicio durere atunci când bebelușa mea aflată mereu peste greutatea medie a vârstei, se află în brațele mele susținută de o eșarfă. Cât despre comoditatea de partea ei, cred că dacă nu s-ar simți bine n-ar dormi dusă - de altfel, singurul loc în care doarme în afara casei.
La capitolul frumusețe, am primit atâtea priviri înduioșate atunci când mă plimb cu ea în brațe că nu știu dacă are rost să mai insist. Dar cei care trec pe lângă noi nu știu că la originea zâmbetului de pe fața mea este și mirosul de bebeluș pe care îl am permanent în nări atunci când Sânziana e așa de aproape de mine.
Cât de sănătos e purtatul? Neonatologii recomandă ca atunci când un bebeluș este bolnav să stea cât mai mult lipit de mama lui pentru a-și regla temperatura și respirația. Nu văd, așadar, cum lucrurile astea ar putea să-i dăuneze unui copil sănătos. În plus, sistemele de purtare care permit o poziție bună a bebelușului pot chiar ajuta la corectarea anumitor predispoziții pentru probleme ortopedice, de exemplu.
Sigur, mi s-a strigat și mie că sufoc copilul, că îi distrug coloana, că dacă n-am bani de cărucior... La o plimbare în ploaie, cu mâinile libere pentru o umbrelă și chiar și niște cumpărături uiți însă de toate. La fel și când te plimbi în voie într-un oraș aglomerat, ignorând scări și borduri. Nu-i așa că nu vă imaginați vizitând un muzeu cu căruciorul? Nici eu. Dar cu bebe într-un sistem de purtare? De acord din nou.
Zăpada - de obicei mare dușman pentru cărucioare - nouă ne-a fost companion bun în ieșirile de zi cu zi. Cât despre frig... eu am răcit în singura zi de iarnă când am ieșit cu căruciorul. Pentru că, deși eram îmbrăcată exact la fel de gros ca în toate celelalte zile, n-am mai avut sobița la purtător. Și nici sobița nu s-a simțit prea bine fără mine.
Nu mai zic că atunci când bebelușul mai are și un frate sau o soră mai mare cu care trebuie să țină pasul, cum este și cazul nostru, purtarea e și mai de ajutor.
Însă trecând peste toate argumentele acestea de ordin oarecum tehnic, când ai copilul în brațe îți vine mereu să-i vorbești, să-i cânți, să-i povestești despre lucrurile pe lângă care treceți pe stradă. Dialogul de la înălțimea căruciorului nu e niciodată la fel.

Ușor cu căruciorul pe scări

De când s-a născut Sânziana, în fiecare zi în care am ieșit afară cu căruciorul a trebuit să-l iau în brațe preț de șase trepte. Blocul nostru are șapte scări, iar la una singură dintre acestea s-a putut improviza o rampă, pentru că, printr-un detaliu de construcție care îmi scapă, are intrarea ceva mai joasă.
Mamele vecine schimbă priviri compătimitoare când văd o surată coborând cu căruciorul în brațe. Cât despre domni - unii se oferă galanți să ajute, alții privesc în gol.
Dar asta e doar ieșirea din bloc. Dacă vrei să te și duci undeva anume - cu metroul, să zicem - din nou trepte. Mult mai multe. Lumea în general trece grăbită, iar tu riști să rămâi cu căruciorul în capătul scărilor. Cel de sus sau cel de jos. Eu una renunț chiar să mai iau în calcul varianta asta de transport.
Țin minte un reportaj făcut mai demult despre obstacolele pe care le întâmpină în România cei țintuiți în cărucior. Inutil să spun cât de multe situații aberante semnala. Desigur, aparent e altă problemă decât cea a mamelor cu copii. Până la urmă însă, cred că e vorba de opțiuni, de libertate.
Nu-mi iese din cap imaginea unei femei de la Munchen, în cărucior, cu tubul de oxigen agățat de spătar, care se îndrepta spre stația de metrou către oraș. Părea să-și trăiască viața ca un om obișnuit. Părea să aibă planuri.

Primii pași...

... s-au produs pe meleaguri străine, pe o iarbă mai verde decât cea de-acasă...

Și mai purtată

De când a venit vremea mai caldă, am trecut la plimbări cu căruciorul, în detrimentul wrapului. Ceea ce nu înseamnă că nu îi sunt extrem de recunoscătoare pentru lunile reci de iarnă în care ne-a ajutat, zi de zi, să luăm o gură de aer proaspăt. Slingul l-am mai folosit prin casă, în zilele în care domnișoara nu era chiar în toane bune și voia mai mereu în brațe, iar brațele și ele mai aveau una-alta de făcut. Prin urmare, ne era cam dor de o eșarfă purtătoare, așa că ne-am înființat la întâlnirea cu Diana. Am probat mei-tai, wrap-tai și sling fix și Sânziana a părut foarte mulțumită să se așeze din nou în brațele mele. La slingul fix a protestat puțin, dar era și ultimul, ora de masă era aproape, iar măsura nu era chiar cea mai potrivită.
În fine... După șase tipuri de eșarfe încercate (luând în calcul wrapul elastic și cel țesut ca două categorii diferite), am ajuns la concluzia că wrapul țesut este preferatul nostru. Dar sunt sigură că alegerea a fost determinată de faptul că mai mereu când l-am folosit afară erau temperaturi negative, copilul era mic, iar plimbările destul de lungi. În alt anotimp și la o altă vârstă, probabil aș fi ales diferit. Mei-tai-urile arată infinit mai cool decât toate celelalte purtătoare și, dacă aș lua-o de la început, sunt sigură că le-aș da o șansă.
Pentru noi urmează însă o nouă etapă - Sânziana va începe azi-mâine să meargă, iar afară se încălzește - deci probabil că un sling fix cât mai subțire ar fi mai potrivit.
Am ajuns, așadar, să înțeleg de ce se spune că există câte o eșarfă potrivită pentru fiecare situație și, dacă m-ar da banii afară din casă, probabil că mi-aș lua câte una (bine, două, ca să le pot și asorta la îmbrăcăminte) din fiecare categorie.

PS: Mulțumiri Dianei pentru poze (și nu numai...)

Colecția de primăvară

... deși, judecând după cât ne-am bronzat deja, cred că de mâine trecem direct la colecția de vară :)

Șușoteli

Am fost la BabyExpo cu Sânziana în wrap și am tot auzit în jurul nostru: Uite sling. Vezi la dreapta cum ține copilul. Știi, există niște eșarfe în care te înfășori tu și nu știu cum ții copilul în ea. A, uită-te la tipa aia. Ăsta e sling din ăla de care ți-am zis.
Ne-am amuzat. Dar, realitatea e că am mai văzut o singură mămică cu wrap în tot târgul. Și la un stand la care se vindeau cărucioare am văzut cocoțată pe un raft o cutie ce părea să conțină un wrap, deși pe ea scria sling. N-am avut curiozitatea să cercetez mai în amănunt.
Sunt obișnuită cu șușotelile pentru că toată iarna m-am plimbat cu Sânziana în wrap printre tarabele din piața Moghioroș. Iar vânzătoarele de-acolo nu se încurcă cu finețuri. Vestea bună e că deja unele dintre ele știu și cum se cheamă ciudățenia și au decretat că e mai simpatică decât alea, cum le zice... marsupii.

Wrap nou

După sling și wrap elastic, a venit rândul unui wrap țesut să ne ajute la plimbări. Ce bucurie! (De data asta, mulțumiri Adinei.) Are cineva de dat la testat și un mei-tai? :)

Două fete plimbărețe

Pe cărările cartierului, cu big sis'