Manduca drive test sau șapte pași spre libertate

UPDATE: Veți auzi mai des de la noi despre Manduca de-acum încolo, pentru că după campania de testare am câștigat una!

Dacă nu sunteți pentru prima dată aici știți că cea dintâi plimbare a Sânzianei, la aproximativ două săptămâni, a fost într-un sling. Și, cel mai probabil, știți și că de fiecare dată când am avut ocazia să încercăm un nou sistem de purtare - fie el wrap elastic, țesut, mei-tai sau un Ergo, din categoria SSC - am profitat din plin. Pe scurt, când vede un sistem de purtare, copilul ridică un picior, semn că vrea sus.
Ceea ce e posibil să nu știți e că îmi doream tare mult să văd la față și o Manduca. Așa că, atunci când am avut ocazia, m-am înscris în campania de testare organizată de Hiphip.ro și apoi m-am pus pe numărat cele fix 55 de zile care au trecut până ne-a venit și nouă rândul.

PRIMA IMPRESIE
Așteptam deci cu nerăbdare Manduca, dar totuși, pe măsură ce termenul se apropia, m-am autoiluzionat că, după o vacanță de zece zile la Paris cu un Ergo, nimic nu mă mai poate surprinde. M-am înșelat. Am spus oau de la prima întâlnire!
Extensia pentru spate m-a făcut ca în primele minute să testez Manduca cu ambele fete - de 5 ani (18 kilograme) și 1 an și 3 luni (14 kilograme). Pe rând și chiar deodată :D

Deși statura lor e diferită, amândouă au stat foarte comod, iar eu am tras rapid concluzia că Manduca e un sistem de purtare care chiar poate fi folosit la toate vârstele copilului (limita de greutate este de 20 de kilograme).

TESTAREA PROPRIU-ZISĂ
Cele două săptămâni în care am putut testa Manduca au continuat însă doar cu Sânziana. Am avut noroc de vreme bună în cea mai mare parte și chef de plimbări.
Din prima am apreciat materialul moale și destul de subțire din care e făcută Manduca. În mod normal, acum fiind deja iarnă, n-aș fi dat atenție acestui detaliu, însă pentru că astă-vară am văzut la treabă alte sisteme de purtare știu cât e de important materialul. În concluzie, bilă albă Manduca.
Calificative bune a primit Manduca și la capitolul confort pentru bebe - reprizele de somn cu tot cu factori perturbatori stau mărturie în acest sens, respectiv pentru purtător - am simțit ceva-ceva dureri de spate doar la un drum de două ore, dar au dispărut instantaneu după ce am dat copilul jos. De asemenea, am alăptat cu succes în Manduca, în plină stradă și din mers, fără ca vreunul dintre trecători să aibă habar de ce făceam noi acolo.

Manduca oferă mai multe variante de purtare - în față (cu bretelele paralele sau în cruciș), în spate, pe șold. Le-am testat pe toate prin casă și, cu instrucțiunile în față, nu ne-am opintit deloc. Însă la plimbările propriu-zise de afară noi am rămas la varianta „clasică”, respectiv în față cu bretelele paralele, pentru că așa aveam cea mai mare experiență și eram sigură că mă pot descurca singură în parc să o dau jos și să o pun la loc sau să o alăptez. Pentru această variantă clasică, mișcările mi-au intrat deja în reflex și am numărat că sunt necesari șapte pași pentru a fi gata de plimbare.

Manduca

I-am numit șapte pași spre libertate pentru că, după ce ai ieșit din casă cu copilul în Manduca, simți că orice destinație e accesibilă și că niciun drum nu e prea lung.

CE NU NE-A PLĂCUT
La capitolul minusuri aș menționa catarama din talie, care mi-a cam dat de furcă și, judecând după urmele de pe plastic, nu doar mie (deși probabil e o chestiune de obișnuință), precum și lipsa unui sistem de susținere a picioarelor la copiii mai mari. Mi-am dat seama de necesitatea lui când am purtat-o pe Lara și i se bălăngăneau picioarele în toate direcțiile, plus că loveam diverse cu ele. De confort nu mai zic.
La prima vedere și prin comparație cu Ergo, m-a mai deranjat lipsa unui săculeț propriu, în care să stea bine adunată. Dar apoi, pentru că am folosit Manduca intens, n-am mai simțit nevoia acestuia.

ACCESORII
Pe lângă Manduca, în campania de testare au mai fost și o protecție de iarnă și un set de Fumbees - sucking pads, niște protecții pentru bretele destinate bebelușilor cărora le place să molfăie. Noi nu le-am folosit și asta nu pentru că nu mi-ar fi plăcut. Pentru protecțiile de centuri numai bune de supt Sânziana e deja prea mare, dar le-am studiat și îmi plac. Dacă aș da timpului înapoi, le-aș găsi foarte utile.
Cât despre protecția de iarnă... O avem pe a noastră! E cel mai bun cadou de botez pe care mi-l pot imagina! Noi am primit-o în noiembrie și toată iarna trecută a fost de bază. Ne-am plimbat zilnic prin frig, am folosit-o și la munte în ianuarie-februarie, iar când ajungeam înăuntru Sânziana era mereu călduță. Cred că am mai scris cândva că am răcit amândouă în singura zi din iarnă când am ieșit cu căruciorul... Iar după ce de câteva ori mi-am uitat mănușile acasă, mâinile mele au apreciat teribil și buzunarul protecției.

UȘOR DE PURTAT
Aș mai avea de făcut un comentariu general despre categoria sistemelor SSC versus eșarfe - orice s-ar spune despre avantajele sau dezavantajele la purtare ale unora față de altele, primele sunt într-adevăr mult mai ușor de pus. Am avut în casă eșarfe încă de la nașterea Sânzianei, dar de purtat au început s-o poarte și ceilalți membri ai familiei numai după ce a apărut în peisaj și un SSC. Ba chiar în seara când am primit Manduca a trebuit să duc lungi negocieri cu Lara, care era hotărâtă să o poarte și ea pe Sânziana... Până la urmă, norocul meu a fost că îi e prea largă în talie, că altfel totul părea o joacă de copii.

PREȚ
Am stat o clipă pe gânduri referitor la preț - multă lume spune că Manduca e prea scumpă. Eu aș zice că marsupiile clasice sunt prea ieftine, dar atâta dai, atâta face. Dacă părinții ar începe să vadă Manduca ca pe un înlocuitor de cărucior și nu ca pe ceva adiacent acestuia, nivelul prețului s-ar vedea mai corect.
În concluzie, dacă aș fi avut ocazia să testez Manduca la scurt timp după naștere, cu mintea și experiența de acum, sunt sigură că aș fi cumpărat-o.

Cu ce am rămas după ce Manduca a plecat de la noi? Când a venit ultima zi a campaniei de testare și a trebuit să o împachetez și să o trimit înapoi a fost un moment trist... Dar apoi mi-am dat seama că suntem plini de speranță, pentru că Manduca noastră are culorile roșu și alb, la fel ca Moș Crăciun :)

(Cu) ce se mai poartă

În recenta vacanță la Sighișoara am încercat un nou sistem de purtare a copilului, din categoria SSC (soft structured carrier). Am fost puțin reticentă pentru că este cel mai apropiat de marsupiile clasice, pe care când le văd în uz mă îngrozesc pur și simplu. Copiii aceia atârnă nefiresc, de cele mai multe ori cu spatele la părinți... Plus că faptul că sunt purtați de tați nu e o dovadă că aceștia sunt drăguți, ci că marsupiile respective sunt pur și simplu incomode.
Perspectiva drumurilor în pantă din oraș cerea însă un ajutor. Slingul - pe un singur umăr - nu mai intră în discuție, iar pentru wrap este prea cald în august, așa că mi-am spus că merită să încerc și un SSC. Am cerut cu împrumut și am primit un ERGObaby clasic, care m-a ajutat rapid să trec peste reticență. Se pune foarte ușor și e foarte comod. Singura mea problemă cu el a fost că nu am putut să mă obișnuiesc să o port pe Sânziana în spate. Nici ei nu i-a plăcut - după numai câteva minute a început să se zbată și s-a liniștit doar când am adus-o în față. O fi puterea obișnuinței, o fi prea mică încă pentru a sta fără să îmi simtă respirația și fără să fie mângâiată din când în când... Cert e că atât timp cât a stat în față s-a simțit bine. A și supt și chiar într-o zi mai lungă a fost pe punctul de a ațipi, dar am ținut-o eu de vorbă, pentru că urma să ajungem în curând la mașină și să plecăm mai departe.
Cald tot ne-a fost, dar din când în când lăsam să alunece o bretea și ne mai aeriseam puțin. Probabil că dacă ar fi fost ceva mai mică și nu s-ar fi ținut singură atât de bine asta nu ar fi fost o soluție.
Pe scara acoperită din Sighișoara (cunoscută și ca Scara școlarilor), am urcat aproape în ritm cu ceilalți și am mai putut ține și un alt copil de mână. La un moment dat, ne-am intersectat cu o familie cu un copil măricel, târât de mână de mamă, în vreme ce tatăl se lupta pe trepte cu căruciorul. Nu părea să le priască prea mult plimbarea și pentru o secundă le-am simțit invidia din priviri. Cam asta face un sistem de purtat copilul în Sighișoara...
Una peste alta, dacă ar fi să-l compar cu un wrap, aș zice că e mai scump, dar ceva mai ușor de pus (are o bilă albă pentru mine pentru că mă scapă de stresul ștersului pe jos cu cozile lungi de la wrap). Pe de altă parte, cred că eșarfele (fie wrap sau sling) îmbracă mai bine spatele copilului, ceea ce pentru un bebe mic e un argument important.
Dacă ar fi fost al meu, l-aș fi testat și cu Lara, a cărei greutate e la limită cu recomandările fabricantului. (Apropo, pe etichetă scrie că e proiectat în Hawaii.) Mulțumiri Roxanei!

Și mai purtată

De când a venit vremea mai caldă, am trecut la plimbări cu căruciorul, în detrimentul wrapului. Ceea ce nu înseamnă că nu îi sunt extrem de recunoscătoare pentru lunile reci de iarnă în care ne-a ajutat, zi de zi, să luăm o gură de aer proaspăt. Slingul l-am mai folosit prin casă, în zilele în care domnișoara nu era chiar în toane bune și voia mai mereu în brațe, iar brațele și ele mai aveau una-alta de făcut. Prin urmare, ne era cam dor de o eșarfă purtătoare, așa că ne-am înființat la întâlnirea cu Diana. Am probat mei-tai, wrap-tai și sling fix și Sânziana a părut foarte mulțumită să se așeze din nou în brațele mele. La slingul fix a protestat puțin, dar era și ultimul, ora de masă era aproape, iar măsura nu era chiar cea mai potrivită.
În fine... După șase tipuri de eșarfe încercate (luând în calcul wrapul elastic și cel țesut ca două categorii diferite), am ajuns la concluzia că wrapul țesut este preferatul nostru. Dar sunt sigură că alegerea a fost determinată de faptul că mai mereu când l-am folosit afară erau temperaturi negative, copilul era mic, iar plimbările destul de lungi. În alt anotimp și la o altă vârstă, probabil aș fi ales diferit. Mei-tai-urile arată infinit mai cool decât toate celelalte purtătoare și, dacă aș lua-o de la început, sunt sigură că le-aș da o șansă.
Pentru noi urmează însă o nouă etapă - Sânziana va începe azi-mâine să meargă, iar afară se încălzește - deci probabil că un sling fix cât mai subțire ar fi mai potrivit.
Am ajuns, așadar, să înțeleg de ce se spune că există câte o eșarfă potrivită pentru fiecare situație și, dacă m-ar da banii afară din casă, probabil că mi-aș lua câte una (bine, două, ca să le pot și asorta la îmbrăcăminte) din fiecare categorie.

PS: Mulțumiri Dianei pentru poze (și nu numai...)

Șușoteli

Am fost la BabyExpo cu Sânziana în wrap și am tot auzit în jurul nostru: Uite sling. Vezi la dreapta cum ține copilul. Știi, există niște eșarfe în care te înfășori tu și nu știu cum ții copilul în ea. A, uită-te la tipa aia. Ăsta e sling din ăla de care ți-am zis.
Ne-am amuzat. Dar, realitatea e că am mai văzut o singură mămică cu wrap în tot târgul. Și la un stand la care se vindeau cărucioare am văzut cocoțată pe un raft o cutie ce părea să conțină un wrap, deși pe ea scria sling. N-am avut curiozitatea să cercetez mai în amănunt.
Sunt obișnuită cu șușotelile pentru că toată iarna m-am plimbat cu Sânziana în wrap printre tarabele din piața Moghioroș. Iar vânzătoarele de-acolo nu se încurcă cu finețuri. Vestea bună e că deja unele dintre ele știu și cum se cheamă ciudățenia și au decretat că e mai simpatică decât alea, cum le zice... marsupii.

Wrap nou

După sling și wrap elastic, a venit rândul unui wrap țesut să ne ajute la plimbări. Ce bucurie! (De data asta, mulțumiri Adinei.) Are cineva de dat la testat și un mei-tai? :)

Do the locomotion

Prima ieșire cu Sânziana - la aproape două săptămâni de la naștere - nu a fost cu căruciorul. Plimbarea cu slingul în dungi s-a soldat cu un zâmbet larg pe fața copilului :) Și fără dureri de spate pentru mamă.