Mamele vecine schimbă priviri compătimitoare când văd o surată coborând cu căruciorul în brațe. Cât despre domni - unii se oferă galanți să ajute, alții privesc în gol.
Dar asta e doar ieșirea din bloc. Dacă vrei să te și duci undeva anume - cu metroul, să zicem - din nou trepte. Mult mai multe. Lumea în general trece grăbită, iar tu riști să rămâi cu căruciorul în capătul scărilor. Cel de sus sau cel de jos. Eu una renunț chiar să mai iau în calcul varianta asta de transport.
Țin minte un reportaj făcut mai demult despre obstacolele pe care le întâmpină în România cei țintuiți în cărucior. Inutil să spun cât de multe situații aberante semnala. Desigur, aparent e altă problemă decât cea a mamelor cu copii. Până la urmă însă, cred că e vorba de opțiuni, de libertate.
Nu-mi iese din cap imaginea unei femei de la Munchen, în cărucior, cu tubul de oxigen agățat de spătar, care se îndrepta spre stația de metrou către oraș. Părea să-și trăiască viața ca un om obișnuit. Părea să aibă planuri.
