De zece ori Sânziana

Mă uit de departe la tine, Sânziana, și mi se pare, în sfârșit, că ești mare... Nu știu dacă rolul de soră mai mare te-a făcut să crești și mai mult sau chiar e ceva legat de vârsta ori etapa în care te afli... Îmi amintesc foarte clar clipa în care te-ai desprins de mâna mea ca să mergi singură și golul pe care l-am avut atunci în stomac. Acum, însă, golul acesta e aproape permanent. Simt că sunt lucruri pe care nu le mai știu îndeaproape despre tine, că deja nu mai sunt centrul universului tău și că, pe zi ce trece, mai faci câte un pas spre independență.

Trece uneori și o oră în care tu stai singură, la tine în cameră, citind sau desenând ori poate inventând o poveste, așa cum îți place ție cel mai mult să-ți petreci timpul. O oră în care nu-mi aparții și în care tu mai înveți câte ceva despre lume din altă parte decât de la mine. Mă bucur mult de fiecare astfel de clipă, nu pentru că liniștea fără tine alături e mai profundă, ci pentru că ea înseamnă că, într-un trecut nu prea îndepărtat, am făcut ceva bine.

Îmi dau seama astăzi că am muncit mult împreună ca să ajungem aici. Noi două, dar și toți ceilalți care ne-au fost alături pe acest drum plin de obstacole pe care l-am parcurs după prima ta criză. Vorbim tot mai mult despre crizele astea, chiar dacă nu vin foarte des, dar tu știi bine cât de dureroase sunt și cât de tare ne-au schimbat viața, deși au fost cu tine dintotdeauna. Vorbim și despre durerile de cap, despre medicamente și efectele lor, despre mâinile și picioarele care nu vor întotdeauna să te asculte sau despre cum capul poate să învețe să-i spună corpului că poate mai mult.

De o lună numeri zilele rămase până la ziua ta, când știi deja că vei primi multe cărți cu abțibilduri, „de copii mici”. Dar mai știi și că, deși e bine să rămânem un pic copii în suflet, ești pregătită să evoluezi către o nouă vârstă, în care emoțiile vor fi din ce în ce mai puternice și fiecare mică nedreptate va declanșa în tine o furtună. Ne pregătim împreună pentru această nouă etapă.

Totuși, cu puțin timp înainte de a zecea aniversare, am trecut printr-o excursie inițiatică, în care mi-ai arătat că ești poate mai pregătită decât mine: primul tău traseu montan. Ne-am lăsat antrenate în această aventură de dragul Larei și pentru că ai zis că șapte scări sună interesant. Realitatea este, însă, că pentru puterile tale drumul a fost prea greu și prea lung. Am reușit să parcurgem împreună cam 80% din el, apoi mi-ai spus: „Mama, nu-mi face nicio plăcere. Pentru mine nu e important să merg până la capăt. Am mers destul”.

Întâi am fost dezamăgită. Eu voiam să bifăm. Să ajungem. Să pot să zic lumii că ai reușit. Acum, tot ce pot să spun e că îți mulțumesc pentru că mi-ai reamintit că cel mai important e să ne cunoaștem limitele și să le respectăm. Nu știu cine a inventat vorba cu „depășirea limitelor”, cu siguranță li se aplică temerarilor, însă, pentru oamenii (ne)obișnuiți ca noi, doza de risc vine dintr-o cu totul altă direcție. Așa că astăzi sunt foarte mândră de tine că ai reușit să parcurgi atât de mult dintr-un traseu cu o linie verticală galbenă într-un pătrat alb, că ai înțeles cât de importante sunt încălțămintea și conținutul rucsacului, că ne putem sprijini una pe cealaltă, că atunci când ești parte dintr-un grup ții pasul sau anunți că rămâi în urmă, că foamea e o senzație care îți poate strica planurile... Sunt mândră și de mine că, deși am rămas singure în pădure pentru câteva ore, fără telefon, apă, medicamente ori hanorace, am reușit să nu intru în panică și să te scot „la lumină”.

Drumul tău în viață e plin de lecții, Sânziana. Și pentru tine, dar și pentru noi, cei din jurul tău. Și, chiar dacă tare mi-aș fi dorit să învăț altfel toate aceste lucruri, mă bucur mult că ești și că suntem. Cât va fi să fim. Îți doresc cel puțin încă zece sănătoși, bucuroși, colorați. La mulți ani! Cât mai mulți!

Perfect imperfections

O scurtă legendă pentru fotografiile de mai jos. 1. Orarul. Am încercat prima dată să-l scriem la începutul anului școlar. A venit ca o surpriză, după aproape 5 luni. Inimioarele de miercuri și vineri înseamnă că petrecem mai mult timp împreună. 2. Jurnalul de lectură pentru școală. Merge greu. Dar asta înseamnă că poate. Să citească, să înțeleagă, să citească. Un vis. Sau mai bine-zis trei. 3. O brățară croșetată pentru mine. Cu croșeta căpitanului Hook :) 4. Așa trebuie să arate costumul pentru rolul de cocoș din Muzicanții din Bremen. În germană. Voi știți cum face cocoșul cucurigu în germană? 5. Ajutor în bucătărie. Sau terapie ocupațională. Sau exersarea motricității. Sau mici bucurii împreună. Cu formă imprecisă și neașteptată. Dar cu atât mai savuroasă. Enjoy!

Sânziana cere de mâncare

- Haide mama, papa arș!
Tradusă ca "Haide mama, du-te și încălzește-mi de mâncare!", propoziția asta e o dublă bucurie - Sânziana mi-a cerut de mâncare și Sânziana a format o propoziție destul de complexă, aș spune eu. Să rămână în calendar, deci :)

Adevărul despre ce mănâncă Sânziana

Am avut multă vreme în minte un text cu acest titlu. De-a lungul timpului, el a căpătat diferite forme, eu am trecut prin diverse stări legate de acest subiect și parcă niciodată până acum nu am avut suficiente resurse pentru a scrie povestea întreagă.
Reiau puțin lucruri pe care poate le-am mai scris pe ici pe colo, pentru a oferi un context limpede. Sânziana a început să poftească la mâncarea noastră undeva în jur de șase luni și, chiar dacă nu stătea bine încă în fund, am început diversificarea. Vreme de 2-3 luni, totul a mers perfect. Apoi, după cea de-a doua criză și introducerea unui nou medicament, n-a mai avut niciun interes față de mâncare. Am pus-o inițial pe seama caniculei, apoi pe seama unei erupții dentare, apoi a unei răceli...
Am tot găsit pretexte timp de vreo 3-4 luni, până când a trebuit să admit că fata mea nu mai mănâncă. Nimic. Făcuse deja un an, eu o alăptam în continuare și citeam de mulți copii care au perioade în care refuză mâncarea în jurul acestei vârste pentru că au alte interese.
A trecut așa o iarnă, apoi o primăvară și a venit vara, cu fructe felurite. Într-o zi, am văzut o fotografie cu o fetiță care mușca dintr-o pară pe jumătate mâncată. Mi-au dat lacrimile pentru că am realizat că vara era deja pe final și Sânziana nu gustase niciun fel de fruct.
În tot acest timp ea a avut o greutate peste media ei de vârstă, iar medicii cu care discutam de problemele pe care le aveam ridicau o sprânceană neîncrezătoare. Am fost întrebată și subtil și direct dacă sunt sigură că nu am eu pretenții exagerate în privința meniului ei. Nu aveam pretenții, ajunsesem să îi ofer pufuleți, covrigi, iaurturi cu fructe și în general tot ce consider că e nepotrivit în alimentația unui copil doar ca să o testez...
La un moment dat, am luat legătura cu o clinică din Austria specializată în tulburări de alimentație la copii. Mi-au cerut să le trimit un filmuleț în care să o surprind mâncând. Le-am trimis imagini cu ea refuzând mai multe tipuri de alimente. Am renunțat până la urmă la colaborarea cu ei, pentru că, pe lângă suma destul de mare pe care ne-au cerut-o, nu au vrut să ne ofere niciun fel de detalii despre metoda pe care ar fi urmat să o folosească pentru a o convinge să mănânce.
Filmulețul a fost făcut în iulie 2012. Astăzi am făcut un alt film, cu ea stând în scaunul de masă din bucătărie și mâncând singură supă cu lingurița. Spune "mniam-mniam" și o îmbie și pe păpușă să ia din farfurie. Tot astăzi, mai pe seară, am ieșit în parc și m-a căutat în geantă de mâncare. Sunt lucruri pe care majoritatea copiilor le-au făcut dintotdeauna, în mod natural. Pentru noi a fost un drum foarte lung. Încă ne petrecem multă vreme încercând să o hrănim, încă folosim diverse metode de distragere a atenției astfel încât mâncarea să intre mai ușor - într-o vreme cerea chiar ea să vină lingurița cu motocicleta, cu avionul sau chiar cu mașina de gunoi... Am făcut toate acele "nu-uri" pe care se spune că nu trebuie să le faci atunci când împrietenești un copil cu alimentele solide. Dar le-am făcut fără nervi, cu blândețe, în ritmul în care ne-a permis ea să le facem...
Sunt mulți copii cu Dravet sau alte afecțiuni neurologice care ajung să fie hrăniți printr-un tub gastric. Nu știu cât de departe am fi fost și noi de o astfel de variantă într-o altă țară, unde practica e mai des utilizată, și, mai ales, în lipsa alăptatului. Mă bucur însă că, de astăzi, dieta va fi un aliat în plus pentru Sânziana.

Fără borcănașe

Zilele trecute a fost o prietenă la noi acasă, cu fetița de un an și jumătate. La un moment dat, a scos din geantă un borcănaș cu mâncare pentru copii. Sânziana a poftit și a primit câteva lingurițe. Așa mi-am dat seama că am ajuns la 2 ani și jumătate fără să punem gura pe vreun borcănaș.
E drept că o parte din anii ăștia a fost într-o adevărată grevă a foamei și a fost exclusiv alăptată. Dar mă gândesc că alegerile acestea le aparțin exclusiv părinților, nu e ca și cum cei mici le-ar cere de pe raft.

În bucătărie

Pe vreme rece, e mare distracție la noi în bucătărie. Sânziana se luptă cu bidoanele uriașe, se perfecționează în mânuirea tacâmurilor, dar și a altor instrumente de preparat mâncarea. Una peste alta - e oficial: de câteva zile, mănâncă singură iaurtul, iar eu am câștigat un sfert de oră liber.

Cu lingurița

Despre Sânziana la timpul prezent

 Mi-am dat seama de curând că, deşi Sânziana îmi ocupă aproape tot timpul, n-am mai scris nimic despre ea. Scriu despre mame şi copii mici, deci indirect şi despre noi, mai scap câte o poză, dar, peste timp, va fi greu de spus doar din atât cum era ea la un an şi aproape 4 luni.
Aşadar... Sânziana are de la şase luni în mare cam acelaşi program: două reprize de somn peste zi, care ţin între una şi două ore fiecare, iar noaptea vin alte 10-11 ore de somn. Mult mai mult decât mă aşteptam după experienţa mea cu Lara. Adoarme repede, alăptată, şi doarme cel mai bine în pat, niciodată în cărucior, uneori într-un sistem de purtat (dacă rezistă cine o poartă). Mai nou, scaunul de maşină nu mai e o soluţie, pentru că se tot foieşte şi se trezeşte foarte uşor, astfel că nu îşi face somnul.
De ce am început cu somnul? Pentru că, pe lângă faptul că tot programul familiei noastre se învârte în jurul acestor ore de somn ale ei, de felul în care îşi satisface această nevoie depinde tot restul zilei. E evident morocănoasă atunci când nu doarme suficient şi extrem de veselă atunci când a dormit bine. Ceea ce avem grijă să se întâmple cât mai des :)
Printre reprizele de somn are trei mese - dimineaţa mănâncă, în perioada asta, biscuiţi din făină integrală cu unt şi caş, la prânz foarte puţină supă, legume şi câteva bucăţi de carne sau ou, iar seara iaurt. Încerc să-i strecor peste zi şi bucăţele de fructe sau chiar fructe stoarse. Etapa „bucăţele” a început brusc, la iniţiativa ei, pe la 8-9 luni. Mănâncă destul de puţin, mai ales comparativ cu aşteptările pe care le-ai avea ţinând cont de greutatea ei, dar eu sunt mulţumită că acum are o atitudine deschisă faţă de mâncare după ce, aproximativ patru luni, a refuzat aproape orice în afară de sân.
În afară de somn şi mâncare, preocupări cu o pondere destul de mare în programul nostru zilnic, mai avem timp şi de mers-descoperit, vorbit şi, desigur, de joacă. A făcut primii paşi la zece luni, ţinută de mâini, iar apoi, după circa o lună, a început să se deplaseze ţinută de numai o mână, pentru ca la 13 luni să înceapă să meargă singură. Încă se dezechilibrează destul de mult, cu precădere când e obosită, dar rareori pe durata unei zile se mai aşează din proprie iniţiativă.
Îi plac în continuare pantofii, papucii şi, mai nou, şosetele - uneori îşi pune şi câte două perechi şi are mereu grijă ca şi noi să fim cu toţii încălţaţi. Se descurcă binişor cu o treaptă pe care o avem în casă - singură la urcare şi cu ajutor la coborâre.
Spune destul de multe silabe fără a le lega în cuvinte. Singurul cuvânt pe care îl foloseşte într-un context asociat corect este „pa” - de pe la 10 luni. A început nu demult să spună „mama”, a spus „tata” o singură dată, zice „ca” la broaştele din acvariu, „ba” la bau şi ceva între pa şi ba la minge, dar în rest doar recunoaşte şi arată diverse noţiuni: părţi ale corpului (inclusiv fundul :D), obiecte personale (cu o mare preferinţă pentru periuţa de dinţi), câteva animale.
Spre surprinderea mea, are deja răbdare să ne uităm pe cărticele şi, uneori, chiar vrea să stea şi ea la poveste lângă Lara. Îi place mult muzica și să danseze - mă trage de mână să îi deschid radioul în fiecare cameră sau să pun muzică la calculator şi apoi ia pe toată lumea din cameră la dans. A făcut asta inclusiv în timpul unui consult la medic şi cei doi doctori din încăpere n-au avut încotro şi ne-au dat explicaţii în paşi de dans.
La fel de bine socializează şi cu copiii. Niciodată până acum nu a smuls sau strâns la piept jucăriile - probabil şi ca urmare a „antrenamentelor” cu Lara, în schimb se bucură sonor când vede pe cineva de statura ei şi se duce cu braţele deschise spre el.
Jucăriile preferate la momentul actual sunt cele care se deplasează - un trenuleţ, o maşină, un avion, dar şi cele din zona bucătăriei, pe care le-a descoperit la Lara în cameră. Se distrează teribil preparându-ne de mâncare sau de băut şi apoi servindu-ne pe fiecare. Cred că de fapt, cu jocul acesta, am depăşit şi perioada de grevă a foamei de care am amintit mai sus. Foarte rar bagă în seamă păpuşile de prin casă, în schimb se amuză cu mingiile şi baloanele pe care le prinde.
Îi mai place să fie îmbrăcată, pieptănată, aranjată și apoi admirată. Deși sunt mamă de două fete, pentru mine asta e ceva nou. Lara acum descoperă cochetăria, iar eu abia reuşesc să împart în mod egal agrafele, fundițele și mărgelele.
Însă ceea ce cred că îi face cea mai mare plăcere din tot ce am încercat până acum este joaca cu apa. Ne-am gândit s-o ducem la un bazin pentru copii, dar aşteptăm vremuri mai calde... Peste zi, nu reuşesc să mă joc cât aş vrea cu ea la chiuvetă, mai ales că acum e destul de rece şi ar fi complicat să o schimb de fiecare dată când se udă, însă momentul băii de seară este mereu unul extrem de vesel. Ridică un picior s-o bagi în cadă încă de când aude zgomotul apei, dacă se strânge mai multă apă începe să lovească cu putere cu mâinile şi picioarele într-un acces de entuziasm greu de stăpânit, iar la ieşirea din baie trebuie mereu să-i distragi atenţia ca să nu plângă.
Nu întâmplător e prima dată când pomenesc de plâns. Pentru că Sânziana nu plânge aproape niciodată în afara momentelor când se loveşte sau o scoatem din apă. E mereu binedispusă şi gata de joacă, îţi cere toată atenţia şi energia, dar ştie să şi dea înapoi multă bucurie. De fapt, deşi de obicei mi-e greu să spun multe cu puţine cuvinte, pentru Sânziana am găsit foarte uşor un singur cuvânt care s-o descrie cât mai exact: e jucăuşa familiei.

La bucătărie

Fetele au făcut în această seară clătite, iar Sânziana a dat o mână de ajutor... sau o gură?

Ce spuneți: are viitor ca bucătăreasă sau s-o dăm la scrimă? :)

Ce mai face Sânziana

Sânziana merge ţinută de o mână.
Sânziana a învăţat să se dea jos din pat pe-o parte, punând în faţă întâi un picior, apoi pe celălalt.
Sânziana plescăie atunci când vrea apă sau mâncare.
Sânziana nu vrea să bea cu biberonul, în schimb reuşeşte deja cu sticla de 2 litri. De obicei, bea cu cana.
Sânziana face caca la oliţă (dacă o pun).
Sânziana îți arată să-i pui în păr agrafe, elastice sau bentițe.
Sânziana știe să indice elementele feței - ochii, nasul, gura, urechile, părul, iar dacă vede pe cineva pe stradă cu pălărie sau șapcă arată spre cap.
Sânziana bate din palme când e bucuroasă.
Sânziana spune foarte clar „pa-pa” în timp ce-ţi face cu mâna.
Sânziana arată spre mijloacele de locomoţie şi spune „vrum”. Acelaşi apelativ e valabil şi pentru maşina de spălat, pe care o poate privi minute în şir atunci când e în funcţiune.
Sânziana arată spre radiourile din fiecare cameră cerând imperativ muzică, pentru ca de la primele acorduri să înceapă să se bâţâie.
Sânziana stinge şi aprinde luminile din casă.
Sânziana e pasionată de un buton de pe tastatura laptopului de la care poate închide şi deschide internetul. Îi place mai mult închis...
Sânziana pune telefonul la ureche și se preface că vorbește la telefon. Când o face, zâmbește.
Sânziana se joacă cucu-bau și spune „ba”.
Sânziana se joacă cu mingile și spune un fel de „hopa”, dar care sună tot cam ca „ba”.
Sânziana arată unde sunt calul și ursul - jucăriile cele mai mari din camera Larei.
Sânzianei îi e frică de jucăriile pufoase, dar după câteva zile de apropieri treptate îşi depăşeşte teama. Cel mai fioros animal din casă era, acum o săptămână, calul. Azi se lasă plimbată pe el, foarte mândră.
Sânziana mănâncă pantofi.
Sânziana bagă degetul arătător în priză și se uită la tine când o face, așteptând să-i zici că e arș.
Sânzianei îi place să strângă rufele de pe uscător, iar de curând ne-a ajutat pentru prima dată să luăm hainele murdare din coș și să le punem în mașina de spălat.
Sânziana îți dă obiectele din mână când o rogi.
Sânziana vine de-a bușilea când o strigi.
Sânziana merge în picioare pe tobogane, de jos în sus.
Sânziana se dă cu plăcere în leagăn, dar nu plânge (încă) atunci când o dai jos.
Sânziana se bucură cel mai mult când o vede pe Lara.
Sânziana a învățat să dea pupici.
Sânziana face un an peste 11 zile.

Pantofii nu sunt de mâncare

Sportul practicat intens de toată familia de când Sânziana a început să mișune prin toată casa este salvarea pantofilor de gura pofticioasei. Nu se știe cum și de ce copilul a înțeles că pantofii se mănâncă. Dar nu oricum, ci pe îndelete... Se degustă, se ling, se ronțăie, se răsucesc pe toate fețele de zici că e ditamai ospățul cu pulpe la cuptor.
E de-ajuns să nu fim atenți câteva zeci de secunde - de obicei se întâmplă când îi pregătesc mâncarea - și se deplasează rapid până pe hol, unde atacă, pe rând, încălțămintea tuturor, fără preferințe.
Nu vreau să imortalizez această îndeletnicire. Când o văd mă năpustesc asupra ei, îi explic că nu sunt de mâncare și o iau la baie să ne spălăm pe mâini și pe față. Și apoi o luăm de capăt. N-am numărat de câte ori pe zi, dar sunt sigură că suficient de des cât să semene a sport.

Foame și forme

Dacă Sânziana ar fi un personaj de desene animate ar fi... Rolly.

La masă

Am făcut pozele astea acum câteva săptămâni, când am crezut că e doar o întâmplare. Între timp, a devenit obicei: la aproape fiecare masă, Sânziana cere cu insistență să fie lăsată să-și bage mâinile în castronul cu mâncare, iar când îi reușește explodează în aplauze de bucurie. Deocamdată, nu asigură și serviciile de curățenie.

M-au ciuruit

Ieri am cumpărat primul biberon din viața mea de mamă de doi copii... Am fost în ultima vreme la nenumărați (la propriu) doctori și toți mi-au spus să-i dau apă Sânzianei, în ciuda faptului că e alăptată. Degeaba am adus eu în discuție faptul că laptele de mamă are consistențe diferite în funcție de nevoile copilului. Degeaba le-am spus că îi dau deja din când în când să bea cu cana câte o gură de apă. N-a fost suficient. Cică ar trebui cam jumătate de litru de apă pe zi. N-am nicio idee câtă bea în momentul ăsta - va fi pentru prima dată când voi începe să urmăresc mililitrii.
Bineînțeles că acum am ca temă să înnebunesc un pic citind despre ce apă e mai potrivită pentru un copil atât de mic. Asta după șocul că habar n-am cum se alege un biberon. Ceva sugestii?

Cireșica

Când era încă în burtică, Sânziana s-a amuzat tare văzând asta. Așa că acum și-a dorit și ea.

Cu cana

Exersăm de ceva timp la patru mâini. Din când în când rămân doar două.

Mult verde

Că tot e în vogă verdele pe toate fronturile, Sânziana vrea și ea să contribuie. În ultima vreme cam tot ce a intrat nou în meniul ei a fost verde: spanac, ștevie, urzici, avocado...

Mustăcioara ei, pana... lebedei

De aproximativ o săptămână Sânziana mănâncă iaurt. De capră. Având în vedere că în șase zile a terminat un borcan de 500 de grame, aș zice că îi place.

Mobilă nouă

Respectiv scaunul de masă. Despre care Sânziana exact asta a înțeles - că e de mâncare. A ajutat-o Lara un pic să se orienteze spre altceva, într-adevăr comestibil :)

Noutăți în meniu

Inspirați de bunătățile din bucătăria de la grădinița Larei, am decis să încercăm și noi niște lucruri noi prin bucătărie. Deocamdată, Sânziana a dat verdict pozitiv pentru quinoa, iar următorul pe listă este meiul. Se fierb separat și apoi se amestecă cu legumele. Recomandarea pe care am primit-o pentru Sânziana este să includem quinoa în meniu de patru ori pe săptămână, iar meiul de două ori. Încercăm să vedem dacă o alimentație foarte atentă ne va scuti de suplimente de fier și calciu, cum recomandă în general medicii copiilor mici.