Sus-jos

Multă vreme Sânziana nu a băgat în seamă jocurile cu reguli. A fost dintotdeauna campioana poveștilor create spontan, a modelatului din plastilină și, mai recent, a coloratului, dar la jocurile cu reguli rămânea mereu deoparte.
De puțin timp am reușit să băgăm în circuit „Alias”, un joc în care trebuie să ghicești ce descriu ceilalți, iar atunci când reușești dai cu zarul și înaintezi în funcție de ce îți indică acesta. Odată ce a înțeles ideea acestui gen de jocuri, a sărit direct pe locul întâi - ca în fotografia de mai jos, unde a terminat înaintea tuturor la „Sus-jos”. Sărbătorim, deci, cum altfel decât jucând!? :)

Caracatița doamna Sânziana

Sânziana colorează un dinozaur. Mai multe creioane sunt pe podea.
- Sânziana, de ce ai lăsat culorile pe jos?
- Dacă aș fi avut opt mâini, acuma aș fi fost, vai de mine, caracatița doamna Sânziana!

Scenarii

Tot mai des, Sânziana se joacă creând diverse povești, în care ea însăși e personaj, alături de diverse jucării. Joaca asta poate dura chiar și o jumătate de oră, în care vorbește neîntrerupt. Acum, de pildă, se pregătește de "o excursie cu avionul la bunici", pentru care și-a făcut și valiza. Va pleca cu "avionul numărul 6", împreună cu păpușa Vero, dar pisica va rămâne acasă. Eu pot sta "fără griji", pentru că, dacă i se întâmplă ceva, o să mă sune să mă anunțe.
E atât de firească joaca asta și totuși atât de spectaculoasă... și atât de nesperată... Acum două săptămâni a fost pentru prima dată când, la consultul neurologic, medicul ne-a spus că îi place ce vede. Și nouă ne place! :)

Joc în doi

Vacanța asta, primul joc în două, cu reguli și timpi de așteptare...

Ouăle Sânzianei

Primul an în care Sânziana s-a implicat activ în povestea cu ouăle... Am dat aici peste o metodă de a colora ouăle foarte potrivită abilităților ei actuale - pe scurt, lipești un șervețel pe deasupra oului și dai cu albuș să se lipească. Efectul e direct proporțional cu frumusețea șervețului avut la dispoziție.
Noi nu eram pregătiți în mod special pentru această operațiune și, mai mult, în dimineața cu pricina ne-am dat seama că aveam doar trei suporturi - făcute de Lara. Așa că am încropit rapid și un al patrulea, tot pe măsura posibilităților...
N-o fi fost ea cea mai estetică masă de Paști, dar fetele s-au bucurat să-și vadă etalate creațiile.

Sora mare și sora mică

Pe scurt, cam așa: Iaia (Lara) sora mare io, Io sora mică Iaia

La grădiniță

Sânziana a fost prima dată la grădiniță când avea o lună. Am luat-o atunci în sling la un atelier și educatoarele Larei au purtat-o din brațe în brațe, s-au minunat de cât de larg zâmbea deja și au avut răbdare când a tulburat liniștea clasei cu plânsul de bebeluș scos din ale lui.
Am continuat să mergem din când în când, fie să o luăm pe Lara acasă, fie să ne jucăm în curte pur și simplu, fie la sărbători și piese de teatru. Deci, știe bine ce înseamnă grădinița și a învățat, din poveștile Larei, și ce e diferit când începe școala.
E prima dată, însă, când merge la grădiniță și altfel decât ca sora mai mică. Merge pentru că, deja de trei luni, îmi spune zilnic ca vrea și ea. Azi s-a jucat de-a Scufița Roșie, a adunat din curte "mâncare" și "flori", a "gătit" la aragazul și chiuveta din clasă, a ajutat la curățatul mesei după atelierul de pictură, a măturat și a aranjat masa pentru prânzul copiilor, ba chiar i-a arătat doamnei doctor că are o bubă la mână și a rugat-o să o facă bine.
La plecare, a fost foarte tristă că nu rămânem să și doarmă acolo. La fel a plâns și Lara acum aproape cinci ani, că e singurul copil fără pijama...

În parc

Azi, în parc, mi-a zis "drumu mână". Și i-am dat. Mergea cu o altă fetiță pe niște pietre așezate în linie. Când a simțit că își pierde echilibrul, a luat-o pe ea de mână și au reușit să ajungă la capăt împreună.
Lori are 3 ani și 5 luni, Sânziana 3 ani și 6 luni. S-au jucat prima dată împreună ieri și și-au dat întâlnire azi în parc, împreună cu câte o jucărie Minnie.
Lori i-a zis "Hai să fugim" și n-a înțeles de ce Sânziana abia a început turul de parc când ea deja îl terminase. Lori a chemat-o în leagăn lângă ea și s-a supărat când o altă fetiță a ajuns înaintea Sânzianei și i-a luat locul. Au rugat-o amândouă pe cealaltă fetiță să le lase să se dea una lângă cealaltă.
Apoi, au făcut împreună pipi la copac. Când am plecat, și-au spus pa și Sânzi i-a zis "Da-da mâine".

Primele mărțișoare

Pentru că în familie avem o lungă tradiție la meșteșugit mărțișoare, nu puteau întârzia primele creații ale Sânzianei...

Ninge, ninge...

Ocazie cu care Sânziana a învățat să cânte "Ninge, ninge..."

Buburuze

Când îi amorțește o mână mi-o întinde să i-o frec, să-i treacă. Îi spun că are niște furnicuțe care o gâdilă pe mână și de-aia se simte așa. Ea mă corectează scurt: "bubu". Pe Sânziana nu o gâdilă furnicile, ci buburuzele.

Prima zăpadă din an

Când a auzit că ninge, a fugit repede la dulap, s-a echipat cu căciulă, mănuși și fular și a început să facă bulgări imaginari și să îi arunce spre noi. Apoi, mi-a zis că vrea să ningă mult, mult, ca să vină Moșu' Ho-ho mai repede. Noi, adulții, ne gândim cu groază la trafic când auzim de prima zăpadă. Pentru ei, e bucurie pură.

În joacă

Pentru că uneori uităm că fiecare zi alături de ei e, de fapt, o sărbătoare...

Sânziana face puzzle

Seria "Sânziana face..." nu e doar o înșiruire de coincidențe. Mereu când mergem la evaluări sau consulturi la neurolog, primim întrebări legate de activitățile pe care le poate duce la bun sfârșit la momentul respectiv. Aproape întotdeauna, răspunsurile noastre sunt negative, dar, din fericire, până la vizita următoare, Sânziana recuperează și învață să facă și acel lucru.
Despre puzzle-uri am fost întrebați în primăvară, pentru că abilitatea de a le rezolva indică o structurare a gândirii. Răspunsul a devenit de puțină vreme afirmativ, o surpriză neașteptată pentru mine. Am lipsit două minute din cameră și, când am revenit, am găsit primele trei piese împreunate.
Se pare că, peste vară, Sânziana a recuperat multe. Sunt activități care pentru un copil obișnuit vin natural, cel mai probabil nici cel mai conștincios părinte nu le notează ca etape în dezvoltare. Însă pentru noi sunt adevărate momente de glorie și motive de bucurie imensă.

Sânziana pictează

Sânziana pictează în ultima vreme tot mai frenetic. Folosește din plin toate culorile și toate degetele. Le-a încercat chiar și pe cele de la picioare :) Terapeuta noastră spune că asta e minunat, pentru că arată deschiderea ei spre nou, spre învățare.

3 ani de veselie

Mâine o sărbătorim pe junioara noastră... Trei ani de când cel mai vesel copil de pe planetă a venit în familia noastră să ne înveţe să zâmbim cu toţi muşchii feţei. Aş fi vrut să fac un colaj din ultimul an, dar tocmai ieri a stricat laptopul pe care sunt salvate majoritatea fotografiilor. Într-un moment de nehotărâre între Minnie Mouse (zisă şi Mimi), Masha şi ursul (cunoscuţi sub numele de Ma-mo) şi Peppa Pig (zisă şi Bepa Bip), laptopul a căzut pe jos şi a obosit de atâta joacă cu personajele preferate la ora mesei. Dacă atunci când era Lara mică ne-am hotărât să renunţăm la televizor şi, implicit, la desene animate, cu Sânziana recuperăm intens, pentru că programul ei de somn şi mâncare ne ţine încă destul de mult în casă.

În aceste condiţii, am decis să aleg pentru a marca ziua de naştere o fotografie recentă de la una din numeroasele sesiuni de înot liber. I-aş spune "liberă la mare" pentru că, imediat ce se vede în apă, Sânziana începe un dans al bucuriei molipsitor pentru toţi cei din jur. Mereu când mergem la piscină sau la mare, oamenii se uită râzând la ea şi fac remarci legate de mişcările ei nestăvilite. Pentru că în continuare corpul ei nu o ajută să facă activităţile obişnuite pentru un copil de 3 ani (dintre care cel mai dureros e alergatul - pentru că îşi doreşte tare mult să alerge atunci când vede pe cineva drag), atunci când e în apă poate face mult mai multe mişcări şi ţine să ne arate asta.
Aşa că aproape zilnic face băi îndelungi acasă, luni la rând am mers săptămânal la piscină, iar peste vară la mare cât de mult am putut. Atâta înot ne menţine şi pe noi în formă şi, în plus, ne dă deseori senzaţia de vacanţă. Sau măcar de "ora veselă". Adică exact cum e Sânziana la 3 ani... La mulţi ani, draga noastră dragă! O să facem tot ce ţine de noi să îţi păstrezi veselia!

Joaca în doi

De când a început vacanța mare la școlari, fetele au început și ele să se joace. Cu adevărat! În fiecare zi inventează un cuplu - mama și cu bebe, doctorul și pacientul, stăpânul și cățelul, pescarul și bucătarul...
Lara o antrenează pe Sânziana în tot soiul de jocuri de rol, o face să vorbească, îi creează un program de kinetoterapie inedit, îi stimulează imaginația...
E o nebunie să le văd apărând în halatele de baie și cu căști pe urechi, pentru că sunt la spital și Lara o tratează pe Sânziana de otită. Sau cu o oală plină de "pești colorați", pescuiți cu coada de la o jucărie din aceea pe care o plimbă copiii aflați la primii pași. Șarpele textil se transformă rapid în lesă, iar tunelul pe care i l-am luat Sânzianei ca să exerseze mersul în patru labe poate fi la o adică un coș de bebeluși.
Deși mă gândeam cu groază că o să dau în primire cu ambele fete acasă, constat că uneori chiar am câte 10-15 minute în care pot face diverse treburi prin casă mult mai liniștită și fără grija că s-ar plictisi. Mult am așteptat etapa asta!
Sigur, după o joacă din asta, sufrageria arată cam așa:

Cu cercei

Întâi despre mine: dacă ar trebui să aleg între un inel cu diamant și o pereche de cercei fistichii fără valoare, aș alege fără să stau pe gânduri a doua variantă. Acestea fiind zise, le-am făcut ambelor fete găuri în urechi, alungând toate strângerile de inimă legate de ce simt ele față de acest subiect. Mi-am făcut găuri în urechi și mică și mare și știu că nu e o durere insuportabilă. De neexplicat unui bebeluș, da, dar... cum spuneam... Fără inel se poate, fără cercei ba.
Despre Sânziana: când ne-am întors de la maternitate, cu cerceii proaspăt puși, unul dintre ei a căzut. Cum rana era deschisă, n-am mai reușit să i-l pun. Cu emoții, abia după câteva zile de încercări l-am instalat din nou... La primul RMN, în jur de 8 luni, a fost nevoie să îi scot pe amândoi. Apoi, din nou la unele analize. Mereu ne chinuiam câteva zile să îi prindem la loc, pentru că, nu-i așa, o fetiță de un an nu stă locului să își îndeplinească mama dorințele. Până la urmă, am abandonat lupta și am lăsat-o fără ei.
La scurtă vreme, Lara a intrat și ea în clubul fetelor fără cercei din cauza unei iritații în spatele urechilor. Dezamăgirea mi s-a dublat, pentru că, după ce s-a vindecat, n-a mai vrut să și-i pună la loc.
În tot timpul acesta, însă, am primit în dar, drept compensație, cochetăria Sânzianei, care nu ratează nicio ocazie de a se "aranja la oglindă" cu brățări, bentițe, pălării și pantofi. Într-una din zile, mi-a atacat colecția de cercei și mi i-a arătat hotărâtă. Parcă nu-mi venea să cred și totuși... Am ales o pereche foarte subțire și au intrat. A zis un "au" timid, ce-i drept, dar a fost foarte încântată de rezultat.
Cu Lara negocierile sunt încă în desfășurare...

Cu mânuțele astea două...

Am redescoperit o cărticică de când era Lara mică, din colecția Puișorul năzdrăvan de la Teora. Se pare că are același succes și la 2 ani și la 6 ani.

Primul desen elaborat