Sânziana cu noroc

Se spune că dacă îți ies în cale Sânzienele, vei avea noroc... Ce norocoasă sunt să pot dormi o noapte întreagă cu o Sânziană în brațe! Ce norocoși suntem să fim martorii creșterii ei!

La trecerea dintre grădiniță și școală, e jucăușă și matură deopotrivă, e emoționantă și amuzantă până la lacrimi, e prințesă și dinozaur în același timp, descoperitor de lumi și deschizător de inimi, prietena tuturor...

Nu am întâlnit până acum pe nimeni care să rămână neatins de ea după ce o cunoaște. Să ne rămâi, iubita noastră! Când mă culc, rămân cu-n ochi ușor deschis...

La grădiniță

Sânziana a fost prima dată la grădiniță când avea o lună. Am luat-o atunci în sling la un atelier și educatoarele Larei au purtat-o din brațe în brațe, s-au minunat de cât de larg zâmbea deja și au avut răbdare când a tulburat liniștea clasei cu plânsul de bebeluș scos din ale lui.
Am continuat să mergem din când în când, fie să o luăm pe Lara acasă, fie să ne jucăm în curte pur și simplu, fie la sărbători și piese de teatru. Deci, știe bine ce înseamnă grădinița și a învățat, din poveștile Larei, și ce e diferit când începe școala.
E prima dată, însă, când merge la grădiniță și altfel decât ca sora mai mică. Merge pentru că, deja de trei luni, îmi spune zilnic ca vrea și ea. Azi s-a jucat de-a Scufița Roșie, a adunat din curte "mâncare" și "flori", a "gătit" la aragazul și chiuveta din clasă, a ajutat la curățatul mesei după atelierul de pictură, a măturat și a aranjat masa pentru prânzul copiilor, ba chiar i-a arătat doamnei doctor că are o bubă la mână și a rugat-o să o facă bine.
La plecare, a fost foarte tristă că nu rămânem să și doarmă acolo. La fel a plâns și Lara acum aproape cinci ani, că e singurul copil fără pijama...

S de la Sânziana

Grea hotărâre aceea de a pune un nume copilului. Cu Lara ne-am decis după ce am născut-o și, dacă n-ar fi trebuit făcute formalitățile, poate că am mai fi zăbovit. Până la urmă, eu așa simt - că trebuie întâi să ajungi să-ți cunoști măcar un pic copilul ca să îi poți alege un nume nimerit.
Cu Sânziana hotărârea am luat-o cu o seară înainte de naștere, alegând dintr-o listă scurtă cu două variante. În buna tradiție, negocierile pentru al doilea nume (Elena) s-au prelungit însă după naștere, până când ne-am lovit de comanda tăioasă a asistentei: „Mie să-mi spuneți ce să scriu aici!”.
Dar astăzi, pentru că tocmai intrăm în Noaptea Sânzienelor, vreau să scriu despre cum a ajuns Sânziana să fie propunerea mea pe lista scurtă. Totul a început în joacă, cu combinația de litere din numărul de la mașină. Celorlalte elemente le găsiserăm o semnificație și ne mai rămăsese de acoperit S-ul. A apărut atunci ideea să-i găsim bebelușului din burtică un nume cu S, deși nu știam încă nici dacă avea să fie fată sau băiat. Când am eliminat această necunoscută, procesul de selecție a intrat și el în linie dreaptă.
Prea multe variante de nume feminine care să înceapă cu S nici nu sunt, dar bătălia era strânsă între Smaranda și Sânziana și existau susținători și pentru Silviana. Și apoi, într-o după-amiază de vară cu aer greu, de furtună, am simțit că am ales. M-am dus după Lara la grădiniță și când am intrat în clasă copiii cântau despre o fată Sânziana și dansau. Era multă veselie în atmosferă. Lara era și ea foarte implicată în joc, dar când m-a văzut m-a luat și pe mine la dans.
Am cerut educatoarelor cuvintele cântecului și am aflat că povestea Sânzianei e foarte asemănătoare cu cea a Albei-ca-Zăpada: un vrăjitor îi oferă un măr otrăvit, care o adoarme pe loc. Animalele încearcă în zadar să o trezească, căci doar Făt-Frumos poate să înlăture vraja. Bineînțeles, la finalul cântecului apare și acesta, o sărută pe Sânziana, care se trezește, și toată lumea e fericită.
Pusă în cuvinte, întâmplarea își pierde din emoție. Îmi amintesc că n-a fost ușor să-l fac pe Bogdan să înțeleagă de ce am simțit că numele acesta s-a agățat de mine. Cântecul îl am însă scris și de fiecare dată când îl fredonez știu că Sânziana va aduce multă bucurie celor din jurul ei.