O rochie roșie și un ponei

Sânziana a împlinit 14 ani! Mi-e și frică să mă gândesc la câte au fost și câte vor mai fi... așa că aleg să fiu recunoscătoare pentru prezent.

Nu e deloc o vârstă ușoară. E o perioadă în care veselia copilăriei rămâne tot mai mult în urmă, prieteniile sunt mai importante ca oricând - și, din păcate, nu prea sunt... iar viitorul se simte din ce în ce mai tare ca un mare semn de întrebare.

Și totuși, printre toate furtunile care vin și pleacă până și în cele mai senine zile, rămâne o constantă lumea de povești cu care se înconjoară, cu personaje adesea inspirate din întâmplările ei de zi de zi, ca un filtru al propriilor emoții și o plasă de siguranță pe care țese visuri și speranțe.

Iar poveștile Sânzianei încep să aibă un fir tot mai cursiv, păstrând în același timp creativitatea cu care ne surprinde de atâția ani. Costumele personajelor sunt la fel de importante, ba chiar, uneori, costumele reprezintă întreaga poveste.

Atentă mereu la detalii și cu o memorie pe termen lung care ne prinde adesea într-o poziție descoperită, Sânziana face tot mai multe conexiuni, cum a fost modelul de pe rochia văzută la Muzeul Modei din Milano, inspirată de Marele Val al lui Hokusai.

Și, printre toate cadourile și lucrurile speciale pe care am reușit să le facem - am sărbătorit 3 zile la rând - sunt bucuroasă că am putut să ajungem, ca din întâmplare, într-un loc parcă făcut pentru ea. A cerut să mergem la o fermă și, astfel, am găsit un adăpost de animale. Cai și ponei, vaci, oi și capre, câini și pisici, găini, ba chiar și cămile sunt îngrijite într-un loc verde și liniștit. Unele animale sunt bolnave, altele nu au mai putut fi îngrijite de stăpânii lor... Poveștile tuturor sunt impresionante, iar după ce a cerut să le citim pe îndelete, Sânziana a spus că fiecare animal are nevoie de înțelegere și respect.

Dar, a decis că cel mai important pentru ea e să ajute un ponei care și-a pierdut prietena, la scurt timp după ce au fost salvați împreună. Așa că, de acum, lună de lună, va trebui să facă rost de 10 euro pentru poneiul Lulu - o adopție la distanță menită să o ajute să înțeleagă responsabilitatea de a îngriji un animal.

Îți urez, draga mea Sânziana, să îți continui călătoria prin viață cu prieteni adevărați alături, cu uimire față de lume și cu bucurie la finalul fiecărei zile! La mulți ani!

13 ani scoși din cutie

Care e principala calitate a copiilor voștri?, ne întreabă un cartonaș dintr-un joc de cunoaștere în familie. Când vine vorba de Sânzi, nu e niciun dubiu: spunem într-un glas că e out of the box... În toate sensurile posibile! E creativă, colorată, jucăușă, cu un umor incredibil, atât de diferită, ca nimeni alta, autentică, luptătoare, mereu cochetă, ca scoasă din cutie... și aș putea continua mult și bine, pentru că acest copil mereu surprinzător ne-a obișnuit până și cu surprizele... 

Cu o seară înainte de ziua ei, am vrut să mă furișez de acasă pentru un ultim cadou de pe lunga listă pe care ne-a lipit-o din timp pe frigider, ca să se asigure că va primi ce își dorește. A zis entuziasmată că vine cu mine, că nu mai are răbdare până trec orele și că vrea să iasă din casă pentru ultima oară având 12 ani. "Cine poate să nu aibă emoții de ziua lui, mama?!", mi-a spus țopăind, iar eu m-am bucurat de bucuria ei, o altă calitate atât de prețioasă pe care o are... 

Așa că i-am mărturisit că și eu am mereu emoții când sunt zilele noastre de naștere - în egală măsură ziua mea și zilele copiilor, îmi place să pregătesc totul așa cum îmi imaginez că și-ar dori sărbătoritul și mai ales să îmi iau timp să mă gândesc la ea sau el, cum s-a schimbat cu trecerea anilor, cum e acum și să-i urez câteva lucruri pentru viitor.

Deși mi-a încurcat planurile de cumpărături, m-am decis să apreciez că am putut ieși o oră doar noi două și emoția asta puternică. S-a așezat în mașină pe locul din față, ceva ce facem foarte rar, cu nelipsita carte în mână, dar am sfârșit prin a sporovăi. I-am spus că mergem după unul dintre cadouri - un compas, căci da, Sânziana își dorește de obicei lucruri foarte precise, de multe ori inspirate din dulapul surorii mai mari. Mi-a răspuns că e foarte bine că și-l va putea alege singură. Am avertizat-o că magazinul e unul foarte mare, plin cu jucării, și pentru că suntem aproape de ora de închidere trebuie să ne concentrăm să nu ne rătăcim prin el, să ne uităm doar la rafturile de rechizite. De fapt, am putea profita să bifăm lista trimisă de noua dirigintă, pentru începerea anului școlar. Mi s-a părut că forțez un pic nota, până la urmă în seara dinainte de ziua de naștere a unui copil, mai ales în vacanța de vară, rechizitele școlare nu ar trebui să fie principala preocupare, dar a colaborat fără comentarii, ba chiar mi-a citit lista în germană și m-a ajutat pe alocuri cu traducerea.

Căci da, germana a fost marea încercare a ultimului an - a Sânzianei și a noastră, a tuturor din familie. Nu am știut dacă va putea învăța o limbă străină, am avut ceva speranțe dată fiind deschiderea ei deosebită față de muzică, iar până la urmă a mers binișor în ultimul an în paralel cu engleza și germana. Deși începuse prin a refuza să învețe, de teamă că în felul acesta își trădează prietenii lăsați în urmă în România, a încheiat anul vorbind spontan cu copiii în parc, jucându-se cu Tudor cu replici în germană și, cum spuneam, traducându-mi lista de rechizite. Însă dincolo de învățarea unei limbi străine, această fetiță out of the box ne demonstrează zi de zi că are o abilitate neobișnuită de a traduce universul după cum au nevoie și ea și cei din jurul ei, de a vorbi o limbă accesibilă tuturor și de a înțelege, deopotrivă, ceea ce "străinii" au să-i spună: limba bunătății. 

La mulți ani, Sânziana! Îți dorim să îți fie mai ușor de acum înainte, să ai parte de multă bunătate în lumea cea nouă și să-ți păstrezi bucuria!