Cum a fost, pe scurt

Cam așa: o relatare Mediafax și un material video ProTV

Jumi-juma

Din nou niște cifre despre alăptare, pentru că îmi propun să urmăresc cum o să crească la loc, încet-încet. (Titlul se referă la datele UNICEF valabile pentru 79 de țări. De aici.)

Pe copertă

Faptul că subiecte precum alăptatul prelungit, cosleeping-ul și purtatul copiilor au ajuns pe coperta revistei Time nu poate decât să mă bucure. Indiferent de marea de comentarii negative pe care le stârnește acest lucru. Faptul că milioane de oameni din toată lumea văd, poate pentru prima dată, imagini precum cele de mai jos iarăși nu are cum să fie decât un lucru bun. Indiferent de câți se vor declara „dezgustați”. O revistă de colecție!
Cover story-ul cuprinde un material cu fotografii a patru mame adepte ale stilului attachement parenting, un articol despre dr. William Sears, cel care a teoretizat acest stil, un interviu cu mama de pe copertă, care își alăptează băiatul natural de 4 ani și pe cel adoptat, de 5 ani, precum și un comentariu despre alăptatul extins. Cel puțin cam asta am reușit eu să găsesc pe site. Aștept și varianta tipărită.

Sursa foto: Time

Pricepuți la de toate

Nu mai știu exact cum era vorba aia - la fotbal, Dacii și crescut copii se pricepe toată lumea? Ei bine, eu la primele două nu mă pricep deloc, deci nu știu cum aș putea presupune că aș avea vreo idee despre cel de-al treilea. În plus, văd în jur tot mai des copii plictisiți, copii suprastimulați, copii abuzați, părinți total dezinteresați, părinți falși și bunici dezaxați. (Nu-mi iese din cap imaginea unei bunici bătându-și nepotul cu ghiozdanul de grădiniță în cap pentru că mai voia să rămână un pic la joacă, în parc.) Așa că răspund răspicat afirmativ la întrebarea din titlul acestui articol: da, este nevoie de cursuri de parenting!
Articolul semnalează faptul că deja mersul la cursuri prenatale a devenit o practică obișnuită, așa că a continua cu un curs despre ce să faci după naștere ar trebui să fie la fel de natural. Organizatorii cursurilor de parenting din Marea Britanie despre care se vorbește în articol spun că partea cea mai complicată este să convingă părinții să vină la curs (care este gratuit!), explicând că a pune la îndoială capacitatea cuiva de a fi un bun părinte poate fi interpretat ca un atac la identitatea acestuia. Eu aș face niște afișe care să vorbească despre apărarea copiilor de părinții nepricepuți.

Cariera de mamă vs. Mama de carieră

Aşteptam cu mult interes să citesc ce-au scris jurnaliştii de la Business Magazin despre cum împacă femeile din România viaţa de mamă cu cea de serviciu. E un subiect care mă preocupă sincer de mai multă vreme, mi se pare extrem de complex și cu multe implicații și despre care am mai scris.
Articolul lor - care poate fi citit aici - mi-a dat de la început o informaţie tristă: suntem printre ultimele ţări dintr-un şir de 37 în funcţie de numărul orelor petrecute de mame pentru creşterea copiilor, conform unei statistici a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Apoi, a continuat şi mai trist. O doamnă psiholog zice aşa: „Chiar dacă legătura dintre mamă şi copil începe încă din viaţa intrauterină, până la şase-opt luni copiii nu pot recunoaşte figurile celor din familie, iar nevoile lor sunt legate în primul rând de îngrijirea fizică imediată. Apoi încep să recunoască mama şi să aibă tot mai mare nevoie de ea şi din alte puncte de vedere”. Părerea mea de mamă este că doamna psiholog habar n-are ce vorbeşte. Cum să nu te recunoască copilul până la 6-8 luni? Cum să aibă doar nevoi fizice?
Urmarea e dureroasă de-a dreptul: „[...]îngrijirea copilului este externalizată către o bonă sau bunici. Dacă acela este momentul când a încetat şi implicarea în viaţa copilului, mai devreme sau mai târziu mamele ajung să fie măcinate de regrete dureroase.” Nu înţeleg, îmi pare rău. Da, ştiu că există femei care se întorc la serviciu - mai devreme sau mai târziu, dar de mame a căror implicare în viaţa copilului a încetat speram să nu citesc într-un astfel de articol.
Mai sunt citate câteva doamne manager care se bat singure pe umăr spunând că ele se dedică vieţii de familie seara, în weekenduri şi în vacanţe. Cam ca toată lumea, nu? Doar că doamnele recunosc, pe alocuri, că, de fapt, ceea ce le defineşte este serviciul şi nu felul în care îşi cresc copiii.
Din sufrageria mea plină de jucării mă aşteptam să citesc în acest articol despre cum o grămadă de femei îşi abandonează vechile servicii după ce devin mame pentru că nu mai pot lucra cu jumătăţi de măsură. Pentru că îşi doresc un job în care să pună o pasiune sinceră. Despre cum maternitatea le dă aripi, iar asta de cele mai multe ori echivalează în plan profesional cu antreprenoriatul. Ceea ce nu e rău deloc pentru economie. Şi mai ales, poate fi un subiect bun pentru o revistă de business.

Nașterile acasă

În timp ce o nășteam pe Sânziana (mă rog, nu chiar în timp ce, ci cu câteva minute înainte), vorbeam cu medicul meu și cu moașa despre ideea de a-ți aduce copilul pe lume în liniștea casei. M-au luat la mișto, mi-au spus că au auzit și ei de „Home delivery”, dar au adăugat hăhăind că nu cred că vor rămâne prea curând fără activitate.
Săptămâna aceasta, statisticile au arătat că numărul nașterilor acasă înregistrate în SUA a crescut cu 30% între 2004 și 2009. Sigur, ponderea acestor nașteri în total rămâne încă extrem de scăzută, sub 1%, dar faptul că mai toată presa americană a preluat datele și le-a comentat mi se pare un semnal suficient că ideea nu mai poate fi ignorată. Mai mult, publicațiile care au scris pe subiect au semnalat și popularitatea în creștere a centrelor de nașteri naturale asistate de moașe.

Matematica alăptării

Sunt multe spirite care se încing atunci când apare în discuție subiectul alăptării. Eu însămi tind să strâmb din nas când aud practici cu care nu sunt de acord. Dar, până la urmă, alegerea îi aparține fiecărei mame, chiar dacă, din păcate, efectele le resimt bebelușii.
Aș vrea totuși să pun aici statisticile care apar în această discuție, pentru ca, înainte de a trage vreo concluzie, să fie cât se poate de clar cum e cu vrutul și pututul. Deci: 12,6% dintre mamele din România alăptează exclusiv până la șase luni (adică 87,4% nu alăptează exclusiv); 0,01% nu pot alăpta din cauze fiziologice (adică 99,99% pot alăpta). Și uite așa o discuție încinsă devină calmă.

Bebeluși necosmetizați

Pe mine nu m-a surprins felul în care au arătat Lara și Sânziana imediat după ce au venit pe lume. Mi s-au părut oricum foarte frumoase și înainte de a fi spălate, chiar și cu pielea vânătă și cu fața umflată. Ba chiar un medic a făcut eforturi considerabile să mă convingă că Lara, ca bebeluș, avea o puternică asimetrie facială, pentru că eu n-o vedeam.
Cu toate astea, mi se pare o idee foarte bună să arăți lumii întregi nou-născuți în primele clipe, în ipostaze mult diferite de imaginea aceea de liniște și împlinire deplină, roz sau bleu - după caz, promovată de obicei de companiile cu afaceri în zonă. Au făcut-o cei de la Mayo Clinic, trecând în revistă și unele realități legate de bebeluși.

Ceea ce îmi amintește de o fotografie foarte puternică pe care am văzut-o pe Facebook, înscrisă într-un concurs pe site-ul National Geographic.

Cred că trebuie arătate mai multe imagini de felul acesta.
(Fotografiile sunt luate de pe site-urile menționate - sper să nu fie cu supărare.)

Cursuri pentru bunici

Dacă la noi sunt pe val cursurile pentru părinți, la alții au apărut cursurile care îi (re)învață pe bunici cum să se poarte cu cei mici. Și, uitându-mă în parcuri, unde majoritatea copiilor vin dimineața cu bunicii, mi se pare că nu e deloc deplasat.
M-a amuzat partea din acest articol unde trainerul spune că sunt ușor de recunoscut acei bunici care vin trimiși de copiii lor, părinții, pentru că au o atitudine ostilă - stau cu mâinile încrucișate în piept și refuză contactul vizual.
Îmi place și partea în care autorul articolului atrage atenția bunicilor că nașterea unui nepot nu este o ocazie pentru ca ei să arate ce știu, pentru că, în zilele noastre, părinții au multe alte resurse de informații, majoritatea mai cuprinzătoare decât cei de care au fost ei înșiși crescuți. Niciun motiv de orgolii rănite aici.

Împreună din prima clipă

Pentru cei(cele) cărora instinctele nu le funcționează corect, a apărut un studiu care spune că separarea nou-născuților de mamele lor - de exemplu prin „cazarea” lor separat la maternitate - este un motiv major de stres pentru cei mici. Am citit despre el aici, dar înțeleg că sursa originală e asta, care nu oferă însă acces decât contra cost.
Dincolo de declarații și PR, realitatea e că, într-un spital de stat din România, dacă ești foarte insistentă și mai ai și ceva intrări pe la medici, ai unele șanse să primești copilul după câteva ore de la naștere.

Copiii în fața televizorului

Am mai scris pe blogul Larei cam la ce distanță cred eu că ar trebui să stea copiii de televizor. Nu mă gândeam atunci că o să revin la subiect atât de curând, și încă pe blogul Sânzianei. Dar ieri am căscat ochii mari la un articol din Time care vorbește despre copiii de până în 2 (doi) ani care au acest obicei.
Ce mi se pare de reținut din articolul ăsta e că în cadrul unui experiment cu copii de 6, 12 și 18 luni care s-au uitat la emisiuni de desene animate rulate corect și respectiv înapoi, adică de la coadă la cap, doar cei mai mari au arătat o preferință pentru ordinea firească a imaginilor. Deci, cum să pui un copil de un an (că de 6 luni nici nu-mi pot imagina) să se uite la TV?

Frica de vaccinuri

Schema de vaccinare este una dintre cele mai mari bătăi de cap ale mamelor din ziua de azi. În cercul nostru de cunoscuți, tot mai mulți aleg să nu vaccineze copiii, dar nu am idee care e amploarea fenomenului. Astăzi am dat peste prima statistică pe acest subiect, e drept că de la americani.
Mi s-a părut interesantă teoria conform căreia oamenii nu se mai întâlnesc cu bolile împotriva cărora își vaccinează copiii și atunci nu se mai tem de ele, în vreme ce autismul - considerat în unele cazuri ca un efect secundar al vaccinurilor - este tot mai răspândit.

Din Time:
"One of the biggest problems with vaccines is that they are so effective in reducing vaccine preventable disease outbreaks, that most parents today don't have any personal or even second or third level experience with these diseases and how devastating they can be," says Dempsey. "Converse to that, a lot of parents today know people whose kids have autism, and because there have been questions raised about the association of vaccines to autism, people feel the risks of vaccination are worse than the risks of the disease they prevent, which isn't the case."

Pe MedPage Today sunt statistici mai detaliate pe același subiect.

Cezariană la cerere pe bani

Am citit în The Belfast Telegraph despre o propunere foarte interesantă a ministrului Sănătății din Irlanda de Nord. Zice că asigurările medicale de stat nu ar mai trebui să acopere costurile unei cezariene făcute din motive nemedicale, respectiv la cerere.
Înțeleg că la ei rata cezarienelor e de aproximativ 30% (similară cu cea din România, dacă nu mă înșel), iar costurile pentru cele 8.450 de astfel de operații efectuate într-un an se ridică la 31 de milioane de lire sterline.
Nu știu care e procentul cezarienelor la cerere și deci care ar fi economiile de costuri, dar într-o lume corectă mi s-ar părea o propunere justă. În viața reală, mi-e teamă însă că motivele medicale vor fi invocate oricum de medici comozi și cu programul încărcat, eventual în schimbul unei sume mai mici decât cea sugerată de domnul ministru.

Capcanele „cadourilor” de la spital

Am primit și la Lara și la Sânziana o sacoșă de mostre gratuite de scutece, creme, suzete și alte produse „absolut necesare” bebelușilor. Țin minte că la Lara mi-au cerut la schimb numărul de mobil și luni bune după aceea tot primeam SMS-uri cu diverse promoții Pampers. Nu mi-a folosit nimic din acele obiecte, dar trebuie să recunosc că, într-o primă fază, gestul mi s-a părut drăguț și inofensiv.
După ce am citit articolele de mai jos, nu mi se mai pare așa. Nu-mi amintesc să fi primit și lapte praf, dar știu precis că toate mămicile rugau medicii neonatologi să le scrie pe o hârtie ce marcă le recomandă dacă au nevoie de completare când ajung acasă.
Deci, care sunt capcanele ascunse în sacoșele cu mostre?

De pe CNN:
The number of hospitals choosing to discontinue this practice doubled, on average, in the past four years according to a study published Monday in the journal Pediatrics. However, most hospitals still send new parents home with samples of formula.

Același subiect și în USA Today și în Time.

Măsura iubirii

Se zice că, în general, copilul cel mic dintr-o familie e preferatul mamei. Eu nu simt că aș iubi-o altfel pe vreuna dintre fete.
Uneori, Lara îmi spune că mă iubește mai mult decât o iubesc eu. Îi răspund mereu că iubirea nu se măsoară: atunci când iubești, o faci cu totul. Nu există să iubești mai mult sau mai puțin.
Oricum, complex și delicat subiectul. Ca dovadă, revista Time îi dedică un cover story.

http://healthland.time.com/2011/09/22/favoritism-why-mom-likes-you-or-one-of-your-siblings-best/
One oft-cited study showed that about 70% of fathers and 65% of mothers exhibit a preference for one child or another. For fathers, it's most often the youngest girl; for mothers, it's typically the oldest boy. And remember, the key here is the exhibited preference. Since parents do such a good job of concealing any bias — especially when a scientist is watching — the numbers are almost certainly a good deal higher.

Despre familie

Am citit în numărul Decât o revistă dedicat familiei că vârsta medie a unei românce la prima căsătorie este 26,3 ani, iar vârsta medie la care devine pentru prima dată mamă este 25,3 ani. Și pentru că și noi ne-am înscris în aceste tendințe, datele astea m-au pus pe gânduri.
Înțeleg că majoritatea copiilor din România vin pe lume astăzi fie doar din dorința mamelor, fie în cupluri necăsătorite. Știu din proprie experiență că e perfect posibil ca acestea din urmă să funcționeze chiar mai bine decât familiile cu patalama și deci nu asta mă îngrijorează. În schimb, mă întreb - pentru că sunt statistici la nivel de țară, care acoperă toate mediile - câți bebeluși sunt azi în grija unor mame singure?
Am găsit infograficul din DOR aici.

Concediul de maternitate

O perspectivă mai altfel asupra implicațiilor concediului de maternitate - de fapt de creștere a copilului, pe numele lui oficial - am citit într-un articol din Time. Nu cred să fi văzut în presa de la noi vreo abordare similară despre această perioadă. Toată lumea vorbește de obicei doar de banii pe care îi pierzi sau câștigi ca mamă care stă acasă, respectiv care se întoarce la serviciu. Eu sper că toate celelalte aspecte sunt factori mai importanți de luat în calcul.