Mi-am dat seama de curând că, deşi Sânziana îmi ocupă aproape tot timpul, n-am mai scris nimic despre ea. Scriu despre mame şi copii mici, deci indirect şi despre noi, mai scap câte o poză, dar, peste timp, va fi greu de spus doar din atât cum era ea la un an şi aproape 4 luni.
Aşadar... Sânziana are de la şase luni în mare cam acelaşi program: două reprize de somn peste zi, care ţin între una şi două ore fiecare, iar noaptea vin alte 10-11 ore de somn. Mult mai mult decât mă aşteptam după experienţa mea cu Lara. Adoarme repede, alăptată, şi doarme cel mai bine în pat, niciodată în cărucior, uneori într-un sistem de purtat (dacă rezistă cine o poartă). Mai nou, scaunul de maşină nu mai e o soluţie, pentru că se tot foieşte şi se trezeşte foarte uşor, astfel că nu îşi face somnul.
De ce am început cu somnul? Pentru că, pe lângă faptul că tot programul familiei noastre se învârte în jurul acestor ore de somn ale ei, de felul în care îşi satisface această nevoie depinde tot restul zilei. E evident morocănoasă atunci când nu doarme suficient şi extrem de veselă atunci când a dormit bine. Ceea ce avem grijă să se întâmple cât mai des :)
Printre reprizele de somn are trei mese - dimineaţa mănâncă, în perioada asta, biscuiţi din făină integrală cu unt şi caş, la prânz foarte puţină supă, legume şi câteva bucăţi de carne sau ou, iar seara iaurt. Încerc să-i strecor peste zi şi bucăţele de fructe sau chiar fructe stoarse. Etapa „bucăţele” a început brusc, la iniţiativa ei, pe la 8-9 luni. Mănâncă destul de puţin, mai ales comparativ cu aşteptările pe care le-ai avea ţinând cont de greutatea ei, dar eu sunt mulţumită că acum are o atitudine deschisă faţă de mâncare după ce, aproximativ patru luni, a refuzat aproape orice în afară de sân.
În afară de somn şi mâncare, preocupări cu o pondere destul de mare în programul nostru zilnic, mai avem timp şi de mers-descoperit, vorbit şi, desigur, de joacă. A făcut primii paşi la zece luni, ţinută de mâini, iar apoi, după circa o lună, a început să se deplaseze ţinută de numai o mână, pentru ca la 13 luni să înceapă să meargă singură. Încă se dezechilibrează destul de mult, cu precădere când e obosită, dar rareori pe durata unei zile se mai aşează din proprie iniţiativă.
Îi plac în continuare pantofii, papucii şi, mai nou, şosetele - uneori îşi pune şi câte două perechi şi are mereu grijă ca şi noi să fim cu toţii încălţaţi. Se descurcă binişor cu o treaptă pe care o avem în casă - singură la urcare şi cu ajutor la coborâre.
Spune destul de multe silabe fără a le lega în cuvinte. Singurul cuvânt pe care îl foloseşte într-un context asociat corect este „pa” - de pe la 10 luni. A început nu demult să spună „mama”, a spus „tata” o singură dată, zice „ca” la broaştele din acvariu, „ba” la bau şi ceva între pa şi ba la minge, dar în rest doar recunoaşte şi arată diverse noţiuni: părţi ale corpului (inclusiv fundul :D), obiecte personale (cu o mare preferinţă pentru periuţa de dinţi), câteva animale.
Spre surprinderea mea, are deja răbdare să ne uităm pe cărticele şi, uneori, chiar vrea să stea şi ea la poveste lângă Lara. Îi place mult muzica și să danseze - mă trage de mână să îi deschid radioul în fiecare cameră sau să pun muzică la calculator şi apoi ia pe toată lumea din cameră la dans. A făcut asta inclusiv în timpul unui consult la medic şi cei doi doctori din încăpere n-au avut încotro şi ne-au dat explicaţii în paşi de dans.
La fel de bine socializează şi cu copiii. Niciodată până acum nu a smuls sau strâns la piept jucăriile - probabil şi ca urmare a „antrenamentelor” cu Lara, în schimb se bucură sonor când vede pe cineva de statura ei şi se duce cu braţele deschise spre el.
Jucăriile preferate la momentul actual sunt cele care se deplasează - un trenuleţ, o maşină, un avion, dar şi cele din zona bucătăriei, pe care le-a descoperit la Lara în cameră. Se distrează teribil preparându-ne de mâncare sau de băut şi apoi servindu-ne pe fiecare. Cred că de fapt, cu jocul acesta, am depăşit şi perioada de grevă a foamei de care am amintit mai sus. Foarte rar bagă în seamă păpuşile de prin casă, în schimb se amuză cu mingiile şi baloanele pe care le prinde.
Îi mai place să fie îmbrăcată, pieptănată, aranjată și apoi admirată. Deși sunt mamă de două fete, pentru mine asta e ceva nou. Lara acum descoperă cochetăria, iar eu abia reuşesc să împart în mod egal agrafele, fundițele și mărgelele.
Însă ceea ce cred că îi face cea mai mare plăcere din tot ce am încercat până acum este joaca cu apa. Ne-am gândit s-o ducem la un bazin pentru copii, dar aşteptăm vremuri mai calde... Peste zi, nu reuşesc să mă joc cât aş vrea cu ea la chiuvetă, mai ales că acum e destul de rece şi ar fi complicat să o schimb de fiecare dată când se udă, însă momentul băii de seară este mereu unul extrem de vesel. Ridică un picior s-o bagi în cadă încă de când aude zgomotul apei, dacă se strânge mai multă apă începe să lovească cu putere cu mâinile şi picioarele într-un acces de entuziasm greu de stăpânit, iar la ieşirea din baie trebuie mereu să-i distragi atenţia ca să nu plângă.
Nu întâmplător e prima dată când pomenesc de plâns. Pentru că Sânziana nu plânge aproape niciodată în afara momentelor când se loveşte sau o scoatem din apă. E mereu binedispusă şi gata de joacă, îţi cere toată atenţia şi energia, dar ştie să şi dea înapoi multă bucurie. De fapt, deşi de obicei mi-e greu să spun multe cu puţine cuvinte, pentru Sânziana am găsit foarte uşor un singur cuvânt care s-o descrie cât mai exact: e jucăuşa familiei.
