Se afișează postările cu eticheta somn. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta somn. Afișați toate postările

marți, 27 decembrie 2011

Despre Sânziana la timpul prezent


 Mi-am dat seama de curând că, deşi Sânziana îmi ocupă aproape tot timpul, n-am mai scris nimic despre ea. Scriu despre mame şi copii mici, deci indirect şi despre noi, mai scap câte o poză, dar, peste timp, va fi greu de spus doar din atât cum era ea la un an şi aproape 4 luni.
Aşadar... Sânziana are de la şase luni în mare cam acelaşi program: două reprize de somn peste zi, care ţin între una şi două ore fiecare, iar noaptea vin alte 10-11 ore de somn. Mult mai mult decât mă aşteptam după experienţa mea cu Lara. Adoarme repede, alăptată, şi doarme cel mai bine în pat, niciodată în cărucior, uneori într-un sistem de purtat (dacă rezistă cine o poartă). Mai nou, scaunul de maşină nu mai e o soluţie, pentru că se tot foieşte şi se trezeşte foarte uşor, astfel că nu îşi face somnul.
De ce am început cu somnul? Pentru că, pe lângă faptul că tot programul familiei noastre se învârte în jurul acestor ore de somn ale ei, de felul în care îşi satisface această nevoie depinde tot restul zilei. E evident morocănoasă atunci când nu doarme suficient şi extrem de veselă atunci când a dormit bine. Ceea ce avem grijă să se întâmple cât mai des :)
Printre reprizele de somn are trei mese - dimineaţa mănâncă, în perioada asta, biscuiţi din făină integrală cu unt şi caş, la prânz foarte puţină supă, legume şi câteva bucăţi de carne sau ou, iar seara iaurt. Încerc să-i strecor peste zi şi bucăţele de fructe sau chiar fructe stoarse. Etapa „bucăţele” a început brusc, la iniţiativa ei, pe la 8-9 luni. Mănâncă destul de puţin, mai ales comparativ cu aşteptările pe care le-ai avea ţinând cont de greutatea ei, dar eu sunt mulţumită că acum are o atitudine deschisă faţă de mâncare după ce, aproximativ patru luni, a refuzat aproape orice în afară de sân.
În afară de somn şi mâncare, preocupări cu o pondere destul de mare în programul nostru zilnic, mai avem timp şi de mers-descoperit, vorbit şi, desigur, de joacă. A făcut primii paşi la zece luni, ţinută de mâini, iar apoi, după circa o lună, a început să se deplaseze ţinută de numai o mână, pentru ca la 13 luni să înceapă să meargă singură. Încă se dezechilibrează destul de mult, cu precădere când e obosită, dar rareori pe durata unei zile se mai aşează din proprie iniţiativă.
Îi plac în continuare pantofii, papucii şi, mai nou, şosetele - uneori îşi pune şi câte două perechi şi are mereu grijă ca şi noi să fim cu toţii încălţaţi. Se descurcă binişor cu o treaptă pe care o avem în casă - singură la urcare şi cu ajutor la coborâre.
Spune destul de multe silabe fără a le lega în cuvinte. Singurul cuvânt pe care îl foloseşte într-un context asociat corect este „pa” - de pe la 10 luni. A început nu demult să spună „mama”, a spus „tata” o singură dată, zice „ca” la broaştele din acvariu, „ba” la bau şi ceva între pa şi ba la minge, dar în rest doar recunoaşte şi arată diverse noţiuni: părţi ale corpului (inclusiv fundul :D), obiecte personale (cu o mare preferinţă pentru periuţa de dinţi), câteva animale.
Spre surprinderea mea, are deja răbdare să ne uităm pe cărticele şi, uneori, chiar vrea să stea şi ea la poveste lângă Lara. Îi place mult muzica și să danseze - mă trage de mână să îi deschid radioul în fiecare cameră sau să pun muzică la calculator şi apoi ia pe toată lumea din cameră la dans. A făcut asta inclusiv în timpul unui consult la medic şi cei doi doctori din încăpere n-au avut încotro şi ne-au dat explicaţii în paşi de dans.
La fel de bine socializează şi cu copiii. Niciodată până acum nu a smuls sau strâns la piept jucăriile - probabil şi ca urmare a „antrenamentelor” cu Lara, în schimb se bucură sonor când vede pe cineva de statura ei şi se duce cu braţele deschise spre el.
Jucăriile preferate la momentul actual sunt cele care se deplasează - un trenuleţ, o maşină, un avion, dar şi cele din zona bucătăriei, pe care le-a descoperit la Lara în cameră. Se distrează teribil preparându-ne de mâncare sau de băut şi apoi servindu-ne pe fiecare. Cred că de fapt, cu jocul acesta, am depăşit şi perioada de grevă a foamei de care am amintit mai sus. Foarte rar bagă în seamă păpuşile de prin casă, în schimb se amuză cu mingiile şi baloanele pe care le prinde.
Îi mai place să fie îmbrăcată, pieptănată, aranjată și apoi admirată. Deși sunt mamă de două fete, pentru mine asta e ceva nou. Lara acum descoperă cochetăria, iar eu abia reuşesc să împart în mod egal agrafele, fundițele și mărgelele.
Însă ceea ce cred că îi face cea mai mare plăcere din tot ce am încercat până acum este joaca cu apa. Ne-am gândit s-o ducem la un bazin pentru copii, dar aşteptăm vremuri mai calde... Peste zi, nu reuşesc să mă joc cât aş vrea cu ea la chiuvetă, mai ales că acum e destul de rece şi ar fi complicat să o schimb de fiecare dată când se udă, însă momentul băii de seară este mereu unul extrem de vesel. Ridică un picior s-o bagi în cadă încă de când aude zgomotul apei, dacă se strânge mai multă apă începe să lovească cu putere cu mâinile şi picioarele într-un acces de entuziasm greu de stăpânit, iar la ieşirea din baie trebuie mereu să-i distragi atenţia ca să nu plângă.
Nu întâmplător e prima dată când pomenesc de plâns. Pentru că Sânziana nu plânge aproape niciodată în afara momentelor când se loveşte sau o scoatem din apă. E mereu binedispusă şi gata de joacă, îţi cere toată atenţia şi energia, dar ştie să şi dea înapoi multă bucurie. De fapt, deşi de obicei mi-e greu să spun multe cu puţine cuvinte, pentru Sânziana am găsit foarte uşor un singur cuvânt care s-o descrie cât mai exact: e jucăuşa familiei.

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Nopți de mamă

E simplu: în unele dorm mai mult, în altele mai puțin. Jobul de mamă nu știe nici de weekenduri, așa că niciodată nu mă mai trezesc la ora la care am eu chef sau, dacă s-a întâmplat vreodată, am sărit imediat ca arsă din pat întrebându-mă unde e copilul (asta în cazul Larei).
Mereu m-au amuzat privirile pline de compasiune pe care le primesc atunci când spun că dorm cu Sânziana în pat și că încă suge noaptea și chiar destul de des. Habar n-am de câte ori o face și sincer dorm bine. Sigur că mai înțepenesc uneori într-o poziție care să-i convină ei mai mult, dar nu-mi imaginez cum ar fi să mă ridic din pat de fiecare dată când se trezește ea și să mă duc acolo unde e, eventual să o iau în brațe (pentru curioși - am început numărătoarea inversă spre 14 kilograme) și să încerc să o adorm la loc.
N-am dormit de la început împreună. Până un pic după trei luni, Sânziana a fost copilul care a dormit neîntors toată noaptea la ea în pat, foarte aproape de patul nostru. Nu reușeam pe atunci s-o alăptez culcată, pentru că avea nevoie să scoată aerul și, dacă adormea, iar eu o ridicam ca s-o ajut, se strica totul și mai rău ne enervam una pe alta. Așa că a urmat o perioadă în care am negociat puternic, până spre cinci luni. De atunci metoda sigură de adormit este să mă întind cu ea în pat și s-o alăptez câteva minute.
De ce s-a „stricat” treaba la trei luni? Nu știam atunci, dar tocmai începeau durerile de dinți. Am făcut apoi legătura cu felul în care s-au petrecut lucrurile și la Lara, care și ea a dormit neîntoarsă până la șase luni, în patul ei. De atunci și până în jurul vârstei de doi ani, când s-a terminat erupția dentară, nu a existat nici măcar o noapte întinsă. O vreme a dormit cu noi în pat, sugând aproape non-stop. Apoi ne-am mutat și i-am făcut camera ei și am dormit cu ea acolo. Încet-încet, a început să rămână singură. A fost însă un proces de durată, întrerupt în perioadele de boală, când dormeam din nou împreună, la ea în cameră.
N-am înțeles niciodată raportarea permanentă a femeilor care sunt mame la experiențele altora. Care e rostul tuturor discuțiilor care încep cu „Al meu mănâncă...” sau „A mea doarme...”? Dar faptul că nu le văd sensul nu înseamnă că sunt și ferită de ele și, mai ales, că nu primesc o grămadă de sfaturi sau măcar priviri semnificative de la alte mame cu mai multă sau mai puțină experiență ca a mea.
Subiectul somnului de noapte nu face nici el excepție și este îndelung discutat. Bineînțeles, alăptatul este considerat un factor perturbator și toată lumea îmi plânge de milă și îmi numără nopțile „nedormite” pe care le-am acumulat.
Discuțiile care îmi plac cel mai mult sunt cele în care o mamă îmi spune ușor superior că al ei a dormit de la început singur în cameră, toată noaptea. De câteva ori parcă era să mă roadă și invidia (NOT), până când în propoziție a apărut cuvântul suzetă. Nu, EU n-aș putea să dorm în altă cameră decât bebelușul meu de câteva săptămâni. Uneori, nu pot să dorm în altă cameră decât fetele mele de-acum mari. Pentru că mi-e foarte drag „să ne culcușim” împreună. Și dacă nu mi-ar fi teamă că dă dependență, aș face-o mereu.
Într-un viitor nu prea îndepărtat Sânziana o să plece să împartă dormitorul cu Lara și atunci sunt sigură că o să dorm mai prost.

vineri, 11 noiembrie 2011

miercuri, 30 martie 2011

Somn de București

Ora 15. Reușesc să adorm copilul. Părinții știu că asta nu e puțin lucru. După doar câteva minute, deschide ochii larg: un vecin bate cuie. Sau șnițele. Ieri și alaltăieri, un alt vecin a dat câte o gaură cu bormașina. Una singură, cât să se năruiască tot somnul. În fine, vecinul încetează, copilul se liniștește și închide ochii la loc. Mai trec câteva minute. Și la fel face și o ambulanță grăbită pe sub geamurile noastre. Desigur, copilul s-a trezit din nou. Dar care e menirea mamei dacă nu să fie alături de el, să-l liniștească atunci când e speriat, să-l adoarmă atunci când îi e somn?! Așa că, previzibil, adoarme la loc. De data asta latră un câine. Totuși, copilul abia mai întredeschide ochii și nu mai are nevoie de nimic pentru a-și lipi singur genele la loc. Se aud frâne puternice la trecerea de pietoni de sub balcon. Apoi o nouă ambulanță. Tot grăbită și ea. Îmi amintesc că m-am gândit mai demult că sper să nu am vreodată nevoie să fiu dusă cu salvarea pentru că nu cred că aș suporta zgomotul făcut de sirenă. Deja copilul nu mai reacționează. Somn ușor!

vineri, 25 februarie 2011

Masa de prânz

În cele aproape două săptămâni de când Sânziana mănâncă cu linguriţa, meniul ei a ajuns să includă şapte legume. Aşa cum era de aşteptat, grăsana familiei nu se încurcă cu porţii bebeluşeşti, ci s-a aruncat de la început la câte o cană plină ochi de piure. Deşi am cochetat cu ideea de autodiversificare şi am încercat în primele zile cu un morcov fiert făcut bucăţi, se pare că faptul că nu e încă stăpână pe ea în şezut n-o ajută prea tare la înghiţit. Prin urmare, am ales să îi dau de mâncare tot "in the old fashioned way" – pasat, cu linguriţa. Totuşi, nu respectăm întru totul reţeta verificată cu Lara, pentru că la ea prima masă diversificată a fost cea de dimineaţă, de fructe.

Ce s-a schimbat de când Sânziana mănâncă? Se pare că nevoia de a suge non-stop s-a oprit, inclusiv noaptea, iar programul de peste zi a căpătat mai multă logică - nu mai doarme atât de mult şi este evident că şi-a format orele pentru somnul de prânz.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...