La 9 ani

Dragă Sânziana,
Am ajuns în sfârșit cu numărătoarea inversă la zero. De dimineață, când te vei trezi, vei avea 9 ani și vei putea desface toate cadourile pe care ți le-ai dorit. Am încercat să-ți respectăm dorințele spuse atât de răspicat, așa cum de altfel ne-ai tot zis în ultima vreme tot ce ai avut de zis.
Chiar dacă am inima cât un purice pentru ce ne așteaptă, am decis să merg pe mâna ta și să încep să mă uit mai mult în sus decât în jos. Da, unele dintre lucrurile pe care vrei să le încerci sunt riscante, poate ușor nepotrivite, dar, ce-i drept, chiar eu am spus mereu că e mai bine să îți pară rău de ce ai făcut decât de ce nu ai făcut.
Și câte ai făcut tu la 8 ani... În primul rând, ai învățat să fii soră mai mare. Ne-ai anunțat că preferi să ți se spună Elena (iartă-mă, încă nu m-am obișnuit...). Ai schimbat cinci dinți de lapte. Într-o zi de primăvară, m-ai tras brusc de mână într-un coafor oarecare, pentru că te-ai decis să te tunzi scurt chiar atunci!
Ți-ai găsit locul tău în "camera surorilor", iar cunoscându-ți bine colega de cameră aș zice că asta nu e deloc puțin lucru.
Ai hotărât că vrei să mergi singură cu liftul, să duci gunoiul, să plătești întreținerea, să mă ajuți cu tot mai multe treburi în casă.
Te-ai decis că a venit momentul să faci pasul de la pușculiță la portofel și, desigur, acum încerci să te lămurești cum să faci să îl și umpli 😋
Cam pe la jumătatea anului, ai început să citești singură. Încă îmi țin respirația când te aud silabisind și închid ușor ochii, ca să fiu sigură că îmi rămâne clipa.
Ai învățat să minți! Deocamdată, doar la jocul tău preferat din perioada asta, Pipolo, adică un fel de trombon. Dar știu că nu a fost deloc un pas ușor pentru tine.
Și tot la 8 ani ai învățat să spui că ai epilepsie. Firesc, pentru că și asta face parte din tine. Și când ți-e greu, oricum îl ai alături pe eroul tău, Dubist. Fiecare întâlnire a ta cu el dă viață unor istorisiri fascinante, pline de viață și umor. Așa, ca tine. Sper din toată inima ca, la momentul potrivit, poveștile pe care le creezi să poată ajunge la cât mai multă lume, pentru că sunt sigură că e nevoie de ele.
Mi-ai spus de curând că abia aștepți să înceapă clasa a doua. M-am bucurat să înțeleg că te simți în siguranță la școală, deși știu că unele zile sunt obositoare, deși te-am auzit nu o dată plângându-ți frustrarea că tu nu poți ca ceilalți și deși i-am auzit și pe unii dintre colegi întrebându-te direct despre "boala grea" pe care o ai.
Din toate întâmplările astea din ultimul an, Sânziana, am învățat de la tine că limitele ni le punem singuri. Așa că, pentru viitor, îți urez dintr-o melodie care ne place nouă tare:

Nu vreau să te pierd în lumea de-afară
Rămâi neschimbată, roșu nestins!

Cu drag, 
Mama

Când s-o împărțit iaurtu'

Fetele stau la masă și mănâncă fiecare în bolul ei câte o porție de iaurt. După împărțeală, în borcan mai rămâne puțin iaurt.
Sânziana spune: Lara, ți-l las ție, poți să-l mănânci tu.
Lara îi răspunde: Mulțumesc, Sânziana.
Apoi, către mine: Mama, tu îți dai seama că Sânzi a ajuns de la "Al meu, al meu!" la "Ți-l las ție"?

Bilanțul nostru

Am vrut să scriu cu mândrie că, în ultimele săptămâni, Sânziana a mai învățat ceva extrem de util - să își sufle nasul și să scuipe (pasta de dinți, de exemplu). Însă, într-una din diminețile trecute, Lara a spus ceva mult mai frumos. Abia ne treziserăm cu toții și, pentru că deja Sânziana sporovăia veselă, sora cea fără chef de vorbă la prima oră a zis așa: "Vă dați seama că anul trecut abia dacă zicea câteva cuvinte și acum nu mai poți dormi de cât dă din gură?!"
Tot așa să ne faci, Sânzi, de-acum. Noi stăm și ne minunăm!

Dialog de surori

Sânziana e în sufragerie, Lara în dormitor, în pat, citește. Sânziana se duce la baby phone și apasă butonul pentru a-i spune Larei ceva:
- ... Iubeșc...
- Nu înțeleg.
- Iubec... tine... Da, iubec tine.
- Mda, bine. Și eu pe tine.

Joc în doi

Vacanța asta, primul joc în două, cu reguli și timpi de așteptare...

Sora mare și sora mică

Pe scurt, cam așa: Iaia (Lara) sora mare io, Io sora mică Iaia

Lecția de patinaj

Lara a primit de Crăciun patine pentru gheață, pentru că cele vechi îi rămăseseră mici. Sânziana a cerut și ea, deși, evident, nu se urcase niciodată până acum pe așa ceva. Întâmplarea a făcut să găsim la verișori unele pe măsură. Prima lecție n-a durat decât câteva minute, a spus că îi e frică, dar bucuria de pe fața ei când s-a văzut cu patinele în picioare, ca Lara, a meritat din plin. Învățăcel, avansat și profesor:

Balerinele

Cam acum un an am văzut fotografia aceasta:

Pentru că nu am putut să o uit, cu prima ocazie am făcut asta:

Dor de soră

Lara e plecată de câteva zile într-o excursie cu Bubu. Sânziana o caută de câteva ori pe zi prin toată casa. E bucuroasă când găsește cel mai mic semn al prezenței ei, cere să stea pe scaunul Larei la bucătărie și vrea să-i poarte sandalele rămase acasă. Și Lara întreabă mereu la telefon de Sânziana și chiar au reușit să poarte o scurtă conversație.
Mi-am dat seama zilele astea că ele chiar sunt în aceeași barcă.

Nostalgie

Ţin minte că, atunci când eram copil, aveam în bloc o familie cu patru copii şi mi se părea ceva în neregulă cu ei. Mai de curând, am cunoscut o familie cu cinci copii şi toţi cei cărora le-am povestit despre ei mă întrebau întâi dacă sunt ceva sectanţi. Sigur, sunt mai degrabă excepţii familiile acestea. Mult mai mulţi părinţi se declară copleşiţi după ce dau de greutăţile care vin de la primul copil şi hotărăsc să se oprească acolo.
Şi eu am fost copil unic şi am râvnit mereu la fraţii şi surorile prietenilor. Viaţa în mai mulţi e mai veselă, mai colorată, mai zgomotoasă, mai obositoare, mai bogată!
Pe măsură ce Sânziana creşte, dau prietenelor cu copii mai mici lucrurile care nu-i mai vin. Şi cu hainele şi jucăriile Larei am procedat la fel, dar... am avut mereu într-un colţ din minte gândul că se vor întoarce. Acum, nu le mai aştept înapoi şi sunt tristă.

Pe roți

Mă uit la poza asta și primul gând care îmi vine în cap e că am învățat în ultima vreme că fratele mai mic dintr-o familie va fi mereu grăbit să crească mai repede, în timp ce fratele mai mare va tot încerca să rămână mic...
Însă nu asta voiam să consemnez, ci faptul că Sânziana e super pasionată de toate mijloacele de locomoție pentru copii. Mă scoate zilnic pe balcon să testăm bicicleta Larei, iar pe holul de la intrare se plimbă cu trotineta. Asta pe lângă tricicleta proprie, pe care o conduce foarte mândră pe aleile din cartier, încercând deja să dea la pedale.

Prin bălți

O ieșire după ploaie în spatele blocului a fost suficientă ca Lara să-i explice Sânzianei cum se sare în bălți. O inițiativă destul de riscantă, având în vedere cât de mult îi place să facă plici-plici în baie. Am reușit să le mai domolim convingându-le să pună frunze în apă, apoi am numărat 25 de melci, două râme și trei pisici.

 

Primul săniuș

Nu s-a întâmplat el prea departe de casă, pentru că termometrele arătau -10 grade, dar s-a lăsat cu hohote de râs.

Vreau și eu!

De când a apărut Sânziana, Lara vrea și ea... O jucărie de bebeluș, o haină care i-a rămas mică și acum îi vine doar Sânzianei, scaunul de mașină de copii mai mici sau, pur și simplu, vrea la mama în brațe.
Săptămâna aceasta, însă, Sânziana a vrut și ea! Lara are lipite pe cana de apă niște abțibilduri la care sora mai mică tot tânjea mai mult sau mai puțin vizibil. Într-o bună zi, m-a dus în locul în care văzuse niște abțibilduri lipite și a început să plângă în fața lor, cu cana ei de apă în mână. O bucurie imensă i-a luminat fața când i-am decorat și ei cana cu doi pești colorați. Sânziana a început să ceară...

Două fete, o pereche

De mănuși, desigur...

Cizme de poveste

Fie ploaie, fie foc

Noi nu ne temem deloc.

Porcușorul din poveste

Ne va da cumva de veste

Cum să ne încălțăm

Ca să nu ne udăm.

Una pe față, una pe dos

Mă tot uit și mă tot întreb: cine pe cine ține în brațe?

Mâna „corectă”?!

Folosesc mâna dreaptă aproape exclusiv la scris, iar restul activităților le fac cu cea stângă. Cred că sunt aproape de ceea ce se cheamă ambidextru.
N-are rost să scriu acum de ce am ajuns să fac așa. Nici n-am dat mare importanță acestui lucru până când nu mi-am dat seama că a ajuta un copil care preferă să-și folosească mâna stângă mi-a fost foarte la îndemână. Provocarea o am abia acum, când e clar că Sânziana face totul invers decât Lara. Credeți că vreuna dintre perspective e corectă și alta greșită?
Mă amuză că pe internet sunt o grămadă de articole despre diferențele mai mult sau mai puțin imaginare dintre cele două tabere, însă toate abordează subiectul din ipostaza „stângacilor”.
Abia aștept să văd cum se vor înțelege la masă fetele noastre, cum își vor da coate, cum le vom aranja birourile, cum se vor certa pe care parte a banchetei din spate să stea fiecare.

Măsura iubirii

Se zice că, în general, copilul cel mic dintr-o familie e preferatul mamei. Eu nu simt că aș iubi-o altfel pe vreuna dintre fete.
Uneori, Lara îmi spune că mă iubește mai mult decât o iubesc eu. Îi răspund mereu că iubirea nu se măsoară: atunci când iubești, o faci cu totul. Nu există să iubești mai mult sau mai puțin.
Oricum, complex și delicat subiectul. Ca dovadă, revista Time îi dedică un cover story.

http://healthland.time.com/2011/09/22/favoritism-why-mom-likes-you-or-one-of-your-siblings-best/
One oft-cited study showed that about 70% of fathers and 65% of mothers exhibit a preference for one child or another. For fathers, it's most often the youngest girl; for mothers, it's typically the oldest boy. And remember, the key here is the exhibited preference. Since parents do such a good job of concealing any bias — especially when a scientist is watching — the numbers are almost certainly a good deal higher.

La dublu (II)

Aceasta nu este o coincidență. Aceasta este o coincidență.