O mare sărbătoare

Nu știu dacă ați observat până acum timeline-ul din partea de jos a acestei pagini. Nu cel cu vârsta Sânzianei, ci cel denumit „Mai mult decât lapte”. Mai adăugați la cifra de acolo un an și jumătate cu Lara (prea puțin dacă mă întrebați acum) și aveți motivul pentru care scriu acum despre alăptare.
Mai mult, ieri a început Săptămâna Internațională a Alăptării. Fiecare se pregătește cum știe de așa o sărbătoare: unele mame fac ce fac ele de obicei (alăptează :D), altele își amintesc frumos că au făcut-o cândva, iar unele aleg să vorbească despre efectele lipsei de informație legate de alăptare.
Mi-am propus ca pe viitor să văd cât mai puține proaspete mame care să nu știe ce e de știut legat de acest minunat proces, astfel încât să meargă totul blând și lin, cum se întâmplă când își faci temele.
Pentru asta, pun aici trei filmulețe pe subiect, fiecare unic și util în felul său. Mi s-a părut interesant un calcul făcut de doamna doctor Ana Culcer în cel de-al treilea film referitor la cheltuielile cu laptele praf în primul an de viață: 120 de milioane de lei vechi. Mărturisesc că habar n-am cât costă o cutie de lapte praf. Știam că e scump, dar suma asta chiar îmi dă fiori.

Jumi-juma

Din nou niște cifre despre alăptare, pentru că îmi propun să urmăresc cum o să crească la loc, încet-încet. (Titlul se referă la datele UNICEF valabile pentru 79 de țări. De aici.)

Pe copertă

Faptul că subiecte precum alăptatul prelungit, cosleeping-ul și purtatul copiilor au ajuns pe coperta revistei Time nu poate decât să mă bucure. Indiferent de marea de comentarii negative pe care le stârnește acest lucru. Faptul că milioane de oameni din toată lumea văd, poate pentru prima dată, imagini precum cele de mai jos iarăși nu are cum să fie decât un lucru bun. Indiferent de câți se vor declara „dezgustați”. O revistă de colecție!
Cover story-ul cuprinde un material cu fotografii a patru mame adepte ale stilului attachement parenting, un articol despre dr. William Sears, cel care a teoretizat acest stil, un interviu cu mama de pe copertă, care își alăptează băiatul natural de 4 ani și pe cel adoptat, de 5 ani, precum și un comentariu despre alăptatul extins. Cel puțin cam asta am reușit eu să găsesc pe site. Aștept și varianta tipărită.

Sursa foto: Time

Mi-ar fi plăcut să știu

Unele lucruri le facem fără să știm de ce. Altele, le facem altfel decât am vrea, pentru că nu avem curaj să ne ascultăm cu adevărat sau pentru că prea multă lume din jurul nostru face așa. Însă pe altele le facem pentru că știm sigur că așa e bine.
Acum cinci-șase ani, nu prea găseai la tot pasul povești despre naștere și mame deschise să povestească și să-ți dea ajutor concret în momentele de ananghie. Eu m-am dus să o nasc pe Lara fără să știu că, înainte de expulzie, și contracțiile pot fi dureroase. Cam ăsta a fost nivelul meu de informare atunci. Apoi, la Sânziana, am fost tentată să cred că dacă am mai trecut o dată printr-o naștere, nu mai e nevoie să mă informez. Noroc că m-am corectat la timp și noroc că am avut ce citi și asculta. Mare parte din norocul ăsta se datorează și oamenilor care gravitează în jurul Asociației pentru Naștere Naturală și Alăptare.
PS: Nu am scris la ce secundă apărem noi pentru că toate mesajele din film merită citite!

Matematica alăptării

Sunt multe spirite care se încing atunci când apare în discuție subiectul alăptării. Eu însămi tind să strâmb din nas când aud practici cu care nu sunt de acord. Dar, până la urmă, alegerea îi aparține fiecărei mame, chiar dacă, din păcate, efectele le resimt bebelușii.
Aș vrea totuși să pun aici statisticile care apar în această discuție, pentru ca, înainte de a trage vreo concluzie, să fie cât se poate de clar cum e cu vrutul și pututul. Deci: 12,6% dintre mamele din România alăptează exclusiv până la șase luni (adică 87,4% nu alăptează exclusiv); 0,01% nu pot alăpta din cauze fiziologice (adică 99,99% pot alăpta). Și uite așa o discuție încinsă devină calmă.

Leagănul

Nu sunt deloc adepta mormanului de gadget-uri pentru bebeluși. Aș zice că less is more în cazul construirii relației dintre mamă și copil. Dar... încă de când s-a născut Sânziana am avut împrumutat un leagăn. La Lara nu am avut așa ceva și trebuie să recunosc că în unele momente prezența lui ne-a prins tare bine.
Azi ne-am luat la revedere de la el, pentru că a plecat spre un alt bebeluș. Aceasta e ultima fotografie cu Sânziana în el, în octombrie - la un an și o lună. Mulțumim Ioana!

Bebeluși necosmetizați

Pe mine nu m-a surprins felul în care au arătat Lara și Sânziana imediat după ce au venit pe lume. Mi s-au părut oricum foarte frumoase și înainte de a fi spălate, chiar și cu pielea vânătă și cu fața umflată. Ba chiar un medic a făcut eforturi considerabile să mă convingă că Lara, ca bebeluș, avea o puternică asimetrie facială, pentru că eu n-o vedeam.
Cu toate astea, mi se pare o idee foarte bună să arăți lumii întregi nou-născuți în primele clipe, în ipostaze mult diferite de imaginea aceea de liniște și împlinire deplină, roz sau bleu - după caz, promovată de obicei de companiile cu afaceri în zonă. Au făcut-o cei de la Mayo Clinic, trecând în revistă și unele realități legate de bebeluși.

Ceea ce îmi amintește de o fotografie foarte puternică pe care am văzut-o pe Facebook, înscrisă într-un concurs pe site-ul National Geographic.

Cred că trebuie arătate mai multe imagini de felul acesta.
(Fotografiile sunt luate de pe site-urile menționate - sper să nu fie cu supărare.)

Împreună din prima clipă

Pentru cei(cele) cărora instinctele nu le funcționează corect, a apărut un studiu care spune că separarea nou-născuților de mamele lor - de exemplu prin „cazarea” lor separat la maternitate - este un motiv major de stres pentru cei mici. Am citit despre el aici, dar înțeleg că sursa originală e asta, care nu oferă însă acces decât contra cost.
Dincolo de declarații și PR, realitatea e că, într-un spital de stat din România, dacă ești foarte insistentă și mai ai și ceva intrări pe la medici, ai unele șanse să primești copilul după câteva ore de la naștere.

Cu eșarfa la plimbare

Toată lumea își scoate săptămâna asta eșarfele la plimbare. Cum care eșarfe?! Alea de ținut copilul în ele, atârnat și totuși așezat, îngrămădit și totuși liniștit. Deși am mai scris și arătat poze cu plimbările mele cu Sânziana de gât, vreau să o mai fac și acum, în Săptămâna Internațională a Bebelușilor Purtați, să se ducă și mai mult vorba că e o practică tare comodă, frumoasă și sănătoasă. O să le iau pe rând.
Dureri de spate am de când mă știu. Totuși, s-au accentuat mult după fiecare sarcină, culminând cu momentul nașterii Sânzianei, când eu am țipat la doctor că nu mai pot, că mă doare spatele, iar el mi-a răspuns că nu sunt la medicul care trebuie, că el se ocupă de altceva. La vreo două luni după aceea, am și rămas înțepenită, într-o poziție foarte incomodă. Cu toate acestea, nu simt nicio durere atunci când bebelușa mea aflată mereu peste greutatea medie a vârstei, se află în brațele mele susținută de o eșarfă. Cât despre comoditatea de partea ei, cred că dacă nu s-ar simți bine n-ar dormi dusă - de altfel, singurul loc în care doarme în afara casei.
La capitolul frumusețe, am primit atâtea priviri înduioșate atunci când mă plimb cu ea în brațe că nu știu dacă are rost să mai insist. Dar cei care trec pe lângă noi nu știu că la originea zâmbetului de pe fața mea este și mirosul de bebeluș pe care îl am permanent în nări atunci când Sânziana e așa de aproape de mine.
Cât de sănătos e purtatul? Neonatologii recomandă ca atunci când un bebeluș este bolnav să stea cât mai mult lipit de mama lui pentru a-și regla temperatura și respirația. Nu văd, așadar, cum lucrurile astea ar putea să-i dăuneze unui copil sănătos. În plus, sistemele de purtare care permit o poziție bună a bebelușului pot chiar ajuta la corectarea anumitor predispoziții pentru probleme ortopedice, de exemplu.
Sigur, mi s-a strigat și mie că sufoc copilul, că îi distrug coloana, că dacă n-am bani de cărucior... La o plimbare în ploaie, cu mâinile libere pentru o umbrelă și chiar și niște cumpărături uiți însă de toate. La fel și când te plimbi în voie într-un oraș aglomerat, ignorând scări și borduri. Nu-i așa că nu vă imaginați vizitând un muzeu cu căruciorul? Nici eu. Dar cu bebe într-un sistem de purtare? De acord din nou.
Zăpada - de obicei mare dușman pentru cărucioare - nouă ne-a fost companion bun în ieșirile de zi cu zi. Cât despre frig... eu am răcit în singura zi de iarnă când am ieșit cu căruciorul. Pentru că, deși eram îmbrăcată exact la fel de gros ca în toate celelalte zile, n-am mai avut sobița la purtător. Și nici sobița nu s-a simțit prea bine fără mine.
Nu mai zic că atunci când bebelușul mai are și un frate sau o soră mai mare cu care trebuie să țină pasul, cum este și cazul nostru, purtarea e și mai de ajutor.
Însă trecând peste toate argumentele acestea de ordin oarecum tehnic, când ai copilul în brațe îți vine mereu să-i vorbești, să-i cânți, să-i povestești despre lucrurile pe lângă care treceți pe stradă. Dialogul de la înălțimea căruciorului nu e niciodată la fel.

Frica de vaccinuri

Schema de vaccinare este una dintre cele mai mari bătăi de cap ale mamelor din ziua de azi. În cercul nostru de cunoscuți, tot mai mulți aleg să nu vaccineze copiii, dar nu am idee care e amploarea fenomenului. Astăzi am dat peste prima statistică pe acest subiect, e drept că de la americani.
Mi s-a părut interesantă teoria conform căreia oamenii nu se mai întâlnesc cu bolile împotriva cărora își vaccinează copiii și atunci nu se mai tem de ele, în vreme ce autismul - considerat în unele cazuri ca un efect secundar al vaccinurilor - este tot mai răspândit.

Din Time:
"One of the biggest problems with vaccines is that they are so effective in reducing vaccine preventable disease outbreaks, that most parents today don't have any personal or even second or third level experience with these diseases and how devastating they can be," says Dempsey. "Converse to that, a lot of parents today know people whose kids have autism, and because there have been questions raised about the association of vaccines to autism, people feel the risks of vaccination are worse than the risks of the disease they prevent, which isn't the case."

Pe MedPage Today sunt statistici mai detaliate pe același subiect.

Cu nașterea la raport

Peste 70% dintre femeile gravide din România se informează pe cont propriu asupra unor aspecte privind sarcina, potrivit raportului „Acompanierea naşterii în România” realizat de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil.
Studiul de evaluare a serviciilor şi practicilor de îngrijire ale femeilor din România în timpul sarcinii, naşterii şi lăuziei mai arată că 5% dintre mame nu au fost la nicio consultație prenatală și doar 60% dintre mame au fost informate despre tehnicile de alăptare. În aceste condiții, 28% au alăptat prima dată la cel mult 24 de ore de la naștere (40% au alăptat la mai mult de 12 ore de la naștere) și numai 19% și-au ținut copilul pe burtă imediat după naștere. De sistemul rooming-in din spital au beneficiat 38% dintre mămicile care au răspuns la întrebările Federației.
Cu toate acestea, 58% dintre ele nu au formulat nicio propunere de îmbunătățire a serviciilor din maternitate...
Întregul raport - cu multe alte detalii - aici.

Capcanele „cadourilor” de la spital

Am primit și la Lara și la Sânziana o sacoșă de mostre gratuite de scutece, creme, suzete și alte produse „absolut necesare” bebelușilor. Țin minte că la Lara mi-au cerut la schimb numărul de mobil și luni bune după aceea tot primeam SMS-uri cu diverse promoții Pampers. Nu mi-a folosit nimic din acele obiecte, dar trebuie să recunosc că, într-o primă fază, gestul mi s-a părut drăguț și inofensiv.
După ce am citit articolele de mai jos, nu mi se mai pare așa. Nu-mi amintesc să fi primit și lapte praf, dar știu precis că toate mămicile rugau medicii neonatologi să le scrie pe o hârtie ce marcă le recomandă dacă au nevoie de completare când ajung acasă.
Deci, care sunt capcanele ascunse în sacoșele cu mostre?

De pe CNN:
The number of hospitals choosing to discontinue this practice doubled, on average, in the past four years according to a study published Monday in the journal Pediatrics. However, most hospitals still send new parents home with samples of formula.

Același subiect și în USA Today și în Time.

Bagajul bebelușului

Zilele trecute am trimis unei viitoare mămici o listă orientativă de lucruri utile. Lista o am în calculator de când Lara era mică de tot, iar experiența mea de mamă așișderea. După ce am trimis-o, m-am speriat eu singură: e lungă rău, deși n-am avut atât de multe gagdet-uri cum am văzut pe la alții. Ba mai mult, scriam acolo negru pe alb că sfatul meu e să nu cumpere suzete, biberoane, sterilizator și alte lucruri din gama asta pentru că e posibil (și de dorit) să nu aibă nevoie de ele.
În plus, lista mea cuprinde accesorii necesare doar pentru primele săptămâni, până te dezmeticești (sau nu :D) ca mamă și începi să discerni singură ce îți trebuie și ce nu pentru bebelușul tău. Și ca să fie și mai clar, rolul acestei liste - așa cum îl văd eu - este tocmai de a limita eventualele investiții în bagajul celui mic, de a tempera elanul acela de a cumpăra tot ce se găsește pe rafturile de puericultură, cum am văzut de multe ori că fac cuplurile care urmează să devină părinți peste doar câteva săptămâni. Încercam să spun, deci, că doar câteva articole de îngrijire și de îmbrăcăminte sunt suficiente pentru a primi pe lume foarte bine un bebeluș. Leagănele, cărucioarele - de iarnă și de vară, premergătoarele, tricicletele, trotinetele, bicicletele și cine mai știe câte - asta ca să rămânem doar în zona mijloacelor de locomoție - nu sunt un „must have”.
Sunt împotriva celor mai multe dintre accesoriile pentru bebeluși care pot fi cumpărate astăzi din magazine. Sunt de acord că unele sunt semn al progresului, că nu ne mai putem crește copiii așa cum se întâmpla acum nu mai departe de 20 de ani, să zicem. Însă cred că o parte dintre aceste lucruri au și rolul de a ne îndepărta de copiii noștri. Ne ajută pe noi ca părinți pe termen scurt, dar de fapt, pe termen lung, ne îngreunează misiunea de a ne crește copiii - îi înșelăm (punându-i în leagăn), le limităm independența (cu țarcul sau premergătorul), îi întârziem în formarea unor deprinderi proprii de masă și somn (cu suzeta) și așa mai departe.
Am trișat și eu câte puțin cu unele dintre aceste accesorii. De fiecare dată când am ajuns în punctul în care copilul mi-a arătat că nu îi e bine n-am putut să merg mai departe. Într-o lume ideală, în care timpul și banii ar fi la dispoziția mea, n-aș cumpăra decât un singur lucru: o curte mare, cu iarbă și pomi și insecte și pietre și un râu... Și aș sta acolo cu bebelușul meu, să ne bucurăm de tot și de toate, să ne jucăm și să învățăm. Cam ca acum 20 de ani și mai bine :)
Dar pentru că lumea în care trăiesc nu e chiar ideală, mi-am pus pe listă câteva dintre accesoriile alea, alegându-le pe cele care mă ajută intervenind cât mai puțin în relația noastră.

Despre familie

Am citit în numărul Decât o revistă dedicat familiei că vârsta medie a unei românce la prima căsătorie este 26,3 ani, iar vârsta medie la care devine pentru prima dată mamă este 25,3 ani. Și pentru că și noi ne-am înscris în aceste tendințe, datele astea m-au pus pe gânduri.
Înțeleg că majoritatea copiilor din România vin pe lume astăzi fie doar din dorința mamelor, fie în cupluri necăsătorite. Știu din proprie experiență că e perfect posibil ca acestea din urmă să funcționeze chiar mai bine decât familiile cu patalama și deci nu asta mă îngrijorează. În schimb, mă întreb - pentru că sunt statistici la nivel de țară, care acoperă toate mediile - câți bebeluși sunt azi în grija unor mame singure?
Am găsit infograficul din DOR aici.

Concediul de maternitate

O perspectivă mai altfel asupra implicațiilor concediului de maternitate - de fapt de creștere a copilului, pe numele lui oficial - am citit într-un articol din Time. Nu cred să fi văzut în presa de la noi vreo abordare similară despre această perioadă. Toată lumea vorbește de obicei doar de banii pe care îi pierzi sau câștigi ca mamă care stă acasă, respectiv care se întoarce la serviciu. Eu sper că toate celelalte aspecte sunt factori mai importanți de luat în calcul.

Părinți pentru totdeauna

Unii viitori sau proaspeți părinți - printre care m-am numărat și eu înainte s-o am pe Lara - așteaptă cu interes momentul în care, după naștere, lucrurile vor reveni la „normal”, respectiv la programul de dinainte. Veștile sunt bune pentru unii, rele pentru alții: răspunsul e niciodată. Viața unui om se schimbă de la mult mai puțin de atât, însă după venirea pe lume a unui copil pur și simplu gravitează în jurul acestuia. Odată ce am înțeles asta mi-a fost ușor să accept că n-are niciun rost să mai aștept clipa când voi putea ieși din nou în barurile în care mergeam înainte, că nu voi mai putea alege aceleași destinații de vacanță, că până și o parte din cărțile pe care mi le cumpăr vor fi despre cu totul altceva. Iar când intru într-un magazin de îmbrăcăminte... ei bine, da, mă duc direct la rafturile cu lucruri pentru copii.
De când sunt mamă am plecat de două ori departe de una singură: o dată cu serviciul și, la întoarcere, când am pierdut avionul spre casă, am făcut o cădere nervoasă pentru că urma să mai stau câteva ore în plus fără să o văd pe Lara, iar a doua oară într-un weekend prelungit cu Bogdan, unde am vorbit aproape necontenit despre ce-o face ea acasă. Nu mai facem :)
Știu părinți care aleg în fiecare an să își facă un concediu fără copii și unul cu. Nu înțeleg. Există familie cu jumătate de normă? Mai mult, se minunează de comportamentul schimbat pe care copiii îl au la întoarcere. Într-o discuție cu niște educatoare pricepute am aflat că până la 3 ani cei mici au reacții fizice atunci când sunt separați mai mult de 2-3 zile de mama lor. De câte ori n-am auzit părinți plângându-se că exact când se hotărăsc ei să plece undeva în doi se îmbolnăvește, ca un făcut, copilul...
Nu spun că unii ar fi mai puțin părinți dacă râvnesc tot timpul la clipele lor de adulți, dar cred că ar fi mai echilibrați dacă ar accepta că viața li s-a schimbat. Pentru totdeauna.

Cadou pentru mămici

Am văzut de-a lungul timpului diverse liste făcute de mămici cu lucruri care le-au ajutat sau de care, dimpotrivă, s-au împiedicat prin casă. Cu niciuna dintre aceste liste nu m-am potrivit perfect. Mai mult, au fost unele lucruri pe care la una dintre fete le-am folosit, iar la cealaltă nu. Este însă ceva care m-a bucurat enorm la ambii copii, deși cadoul respectiv a venit din partea unor persoane diferite: timp pentru mine.
Așadar, dacă vreți să faceți un cadou cu adevărat valoros pentru o mamă oferiți-vă să petreceți o zi întreagă sau chiar numai o după-amiază cu ea și bebelușul ei. Pentru voi, cei care nu aveți copii sau poate aveți copii mari, poate părea puțin lucru. Știu sigur însă că o mămică surmenată și sătulă după câteva luni de rutina alături de un bebeluș va aprecia fiecare minut.
Când mi s-a oferit prima dată acest cadou am făcut o baie lungăăăă - atât de lungă că o
țin minte și acum, după 4 ani și jumătate. Chiar dacă nu eram la mii de kilometri distanță și nici măcar singură, faptul că m-am putut relaxa total știind că cineva de încredere îmi veghează fata a fost o sursă de energie pentru alte câteva luni.
Ieri am primit din nou o minunăție din asta de cadou și am încercat sentimente contradictorii uitându-mă ce tare se distra Sânziana în timp ce eu stăteam pe canapea cu picioarele în sus și îmi făceam unghiile.
Mai există și varianta (deloc neplăcută) a vizitelor între mămicile cu copii de vârste apropiate, cu schimburi utile de experiență și, desigur, rolul de socializare pentru cei mici. Așadar, ca să se știe: porțile sunt deschise la noi, linia telefonică e liberă...

Amintiri despre naștere - perspectivă dublă

(Text dedicat celor care credeau că doar mama Larei citește, în timp ce mama Sânzianei lenevește)După ce am născut a doua oară, m-am întrebat cât îmi amintesc într-adevăr de la prima naștere, cât s-a deformat mai mult sau mai puțin conștient, cât am ales să uit. Cu Lara nu am abordat încă subiectul în detaliu. În schimb, îmi pomenește adesea, din senin, despre cum era la mine în burtă (vezi aici, aici și aici).
Când am auzit de cartea „Mintea noului născut”, mi-am comandat-o deci cu nerăbdare, dornică să înțeleg ce anume din ce îmi povestește e rodul imaginației și ce e memorie reală. Prima reacție după ce m-am pus pe citit a fost de dezamăgire - poveștile concrete, pe care le așteptam cu interes maxim, își fac apariția cu întârziere în paginile volumului, după multă teorie neargumentată. Dar, mult mai grav de atât, cartea abundă de greșeli de toate felurile - de ortografie, de traducere, de exprimare. Și totuși... a reușit să mă intrige, mi-a dat mai multe piste pe care voi merge înainte cu căutările (inclusiv prin dialoguri cu Lara) și mi-a întărit convingerea că există viață înainte de momentul zero așa cum este el definit de cei mai mulți oameni, respectiv nașterea propriu-zisă.
Foarte interesantă mi s-a părut explicația unor fobii, de exemplu de tunele, de călătorie, de a fi prins - fobii care au de fapt la origine o venire pe lume dificilă. La fel cum joaca de-a v-ați ascunselea rememorează durerea separării de mamă și bucuria regăsirii ei ori cum legănatul aduce aminte de mișcările din uter. Toate aceste amintiri despre stadiul embrionar și despre naștere le avem stocate în inconștient (după vârsta de 2-3 ani le dăm de-o parte) și ne influențează pentru tot restul vieții. Ne aflăm, se pare, pe pământ în căutarea paradisului pierdut prin naștere.
De citit, așadar. Dacă aveți răbdare să treceți peste formă, fondul zic eu că merită.

(Foto: www.editurasalco.ro)

Pe care l-am băut...

Există unele lucruri pe care le folosim la bebeluși fără să analizăm prea mult de ce o facem. Pentru mine în categoria asta intră și șervețelele umede. Deși Lara are alergie la ele, deși știu că aș putea să le înlocuiesc cu o lavetă umedă (pe cele bio nu le iau în considerare pentru că mi se pare strigător la cer prețul lor), le folosesc în continuare, desigur din comoditate. Ce-i drept cu un ușor sentiment de vinovăție.
În schimb, am văzut de-a lungul timpului o grămadă de copiii care sug cu maxim interes câte un șervețel umed și fetele mele nu au făcut excepție de la această pasiune. M-am tot întrebat care e ingredientul secret care stârnește pofta bebelușilor. Nu știu dacă l-am descoperit, dar am remarcat următorul lucru: pe pachetul de șervețele scrie „fără alcool”, dar dacă verifici lista de ingrediente regăsești la loc de cinste „benzyl alcohol”. Recunosc că nu mă pricep la chimie, dar „fără” înseamnă deloc, nu doar un anumit fel de alcool despre care sigur cineva îmi va spune că de fapt nici nu e alcool...