Că nimic din viața Sânzianei nu poate fi obișnuit cred că ne-am lămurit cu toții de ceva vreme. Însă ultimul an ne-a arătat ce înseamnă să trăiești într-un spectacol continuu.
De ceva mai mult timp, prietenul ei imaginar Dubist începuse să devină personajul unor întâmplări fantastice. Apoi, timid, Sânziana s-a pus pe scris. Aventurilor lui Dubist le-au urmat continuări ale poveștilor preferate: Peter Pan ("Eu nu vreau să cresc niciodată, mama!"), Regatul de gheață (Elsa devine minunata mătușă a fetelor născute din iubirea Annei cu Kristoff), Jake și vrejul de fasole, Vrăjitorul din Oz și câte și mai câte.
Un pic mai târziu, au apărut povești proprii, cu personaje complet inventate, cu nume neobișnuite și venind din lumi îndepărtate: Cheira a II-a, fecioara din Egipt a fost obsesia a câteva luni bune.
Și apoi, în mijlocul pandemiei, la mult timp după ultima vizită într-o sală de spectacol, s-a lansat în producția de piese de teatru. A înțeles rapid că trebuie să adapteze textele, astfel încât să includă indicații scenice.
Au urmat costumele și decorurile. Am făcut ceva drumuri la mercerie în căutarea de voaluri, mărgele, pene și alte diverse accesorii pentru costumele păpușilor care ar fi urmat să întruchipeze personajele imaginate de ea pe hârtie.
De aici și până la a scrie o scrisoare Operei Comice pentru Copii, în care le propune să o susțină cu organizarea spectacolului, nu a mai fost decât un pas.
Tot în palmaresul ultimului an trebuie menționate și o carte de istorie a modei, pe care a studiat-o în foarte mare detaliu, și un curs online de scenografie, la finalul căruia i-a scris profesoarei o cerere oficială de colaborare, iar la școală a prezentat un proiect despre această meserie deosebită.
Ca o concluzie la această călătorie neașteptată, aș spune pe de-o parte că e foarte greu să ții pasul cu energia ei creatoare și că, deși nu mi-aș fi dorit, a trebuit să învăț să o refuz, să o fac să înțeleagă că nu tot ce ne dorim e posibil, dar și că trebuie să cerem ajutor acolo unde nu ne pricepem. Iar pe de altă parte a fost o bucurie să văd cum lumea ei imaginară atât de bogată își găsește ancore în realitate. Ancore care poate în unele zile își diluează funcționalitatea, însă sunt totuși un început nesperat al procesului de tranziție spre viața de adult.
De altfel, Sânziana vorbește des în ultima vreme despre faptul că în curând va fi adolescentă. Știe că urmează niște transformări, atât în plan fizic, cât și emoțional. Desigur, nu e pregătită să le primească, așa cum probabil nimeni nu e la momentul respectiv. Spune că nici nu și le dorește, dar totuși e conștientă că acesta e cursul firesc al vieții.
Ne pregătim cu toții... Dar până atunci, luăm fiecare zi cu provocările ei și încercăm să construim pentru viitor. Ceea ce deja e imens. 11 ani! Și un autoportret al artistei la tinerețe 🙂
