Caracatița doamna Sânziana

Sânziana colorează un dinozaur. Mai multe creioane sunt pe podea.
- Sânziana, de ce ai lăsat culorile pe jos?
- Dacă aș fi avut opt mâini, acuma aș fi fost, vai de mine, caracatița doamna Sânziana!

Scenarii

Tot mai des, Sânziana se joacă creând diverse povești, în care ea însăși e personaj, alături de diverse jucării. Joaca asta poate dura chiar și o jumătate de oră, în care vorbește neîntrerupt. Acum, de pildă, se pregătește de "o excursie cu avionul la bunici", pentru care și-a făcut și valiza. Va pleca cu "avionul numărul 6", împreună cu păpușa Vero, dar pisica va rămâne acasă. Eu pot sta "fără griji", pentru că, dacă i se întâmplă ceva, o să mă sune să mă anunțe.
E atât de firească joaca asta și totuși atât de spectaculoasă... și atât de nesperată... Acum două săptămâni a fost pentru prima dată când, la consultul neurologic, medicul ne-a spus că îi place ce vede. Și nouă ne place! :)

Joc în doi

Vacanța asta, primul joc în două, cu reguli și timpi de așteptare...

Fata mamei e de ajutor...

De mai multă vreme, colecționez amintiri și fotografii cu Sânziana ajutându-mă în bucătărie. Aproape de fiecare dată când încerc să fac ceva treabă, vine imediat să participe, indiferent că e vorba de gătit, spălat vase, sortat rufe... Și, desigur, treaba asta lungește foarte mult durata respectivei activități și, uneori, calitatea rezultatului. Dar, cel mai important, e un permanent exercițiu de deprindere a abilităților de zi cu zi, pentru ea, și de răbdare, pentru mine.
Așadar, pentru cei care nu au copii sau poate îi au deja mari și au uitat cum e cu debutul în cariera casnică, o scurtă descriere a unei dimineți obișnuite: scot castroanele în care am de gând să pregătesc ingredientele pentru pâine. Sânziana își ia o lingură și se înființează imediat lângă mine. Cantitățile trebuie să fie destul de exacte, amestec mai multe tipuri de făină, maia, apă, sare, semințe. Când sunt la jumătatea operațiunii, constat că se apăsa de ceva vreme pe colțul cântarului și, deci, toate măsurătorile mele sunt departe de realitate. Încerc să dreg din mers, iar ea începe să amestece cu lingura în castron. Făina sare în toate direcțiile, așa că se decide să amestece cu mâna. Desigur, mânecile de la bluză intră și ele în compoziție, eu sunt cu mâinile pline de aluat, așa că nu o pot ajuta imediat...
Când termin, mergem să ne spălăm împreună. Moment în care se decide că ar fi bine să ne ocupăm și de vasele din chiuvetă. E hotărâtă să nu accepte ajutor nici măcar la lingura cu aluat lipicios sau la untiera unsuroasă, pe care le pune la scurs alături de vasele care aveau vreo șansă să treacă drept curate. În clipa în care cred că am terminat și am scăpat doar cu mânecile ude, un borcan plin cu apă se răstoarnă de pe marginea chiuvetei. Fug repede după o lavetă, suficient cât să răstoarne un castron cu aluatul de pâine.
Până când termin de strâns, vine momentul să frământ din nou. Îi schimb bluza și o las să se avânte iarăși, alături de mine, la treabă. Din primele secunde văd cum mânecile curate întind făina de pe masă peste tot prin jur. Îi atrag atenția și o scutur. Încep să adaug și măslinele în pâine, iar ea le culege una câte una și le mănâncă. Îi zâmbesc și aștept să vină din nou momentul să ne spălăm pe mâini. Și să își ude mânecile. Și să fie nevoie să îi schimb bluza. Și apoi să se gândească că ar mai vrea să spele niște vase.
Toate astea fac parte din viața noastră secretă de zi cu zi. Mai pe seară, când vin acasă ceilalți membri ai familiei, urmele dezastrului au dispărut, pâinea va fi coaptă, vasele puse la loc în dulap și hainele uscate. Sigur, uneori rămân niște semne care pot ridica întrebări unui ochi atent, dar detaliile adevărate nu le știm decât noi.
Din motive obiective, nu pot documenta cap-coadă o astfel de dimineață. Uneori, îmi place însă să fotografiez "rezultatul" într-un stadiu în care ea e mândră de ce a făcut. Iar eu îmi exersez răbdarea...

În joacă

Pentru că uneori uităm că fiecare zi alături de ei e, de fapt, o sărbătoare...

Sânziana face puzzle

Seria "Sânziana face..." nu e doar o înșiruire de coincidențe. Mereu când mergem la evaluări sau consulturi la neurolog, primim întrebări legate de activitățile pe care le poate duce la bun sfârșit la momentul respectiv. Aproape întotdeauna, răspunsurile noastre sunt negative, dar, din fericire, până la vizita următoare, Sânziana recuperează și învață să facă și acel lucru.
Despre puzzle-uri am fost întrebați în primăvară, pentru că abilitatea de a le rezolva indică o structurare a gândirii. Răspunsul a devenit de puțină vreme afirmativ, o surpriză neașteptată pentru mine. Am lipsit două minute din cameră și, când am revenit, am găsit primele trei piese împreunate.
Se pare că, peste vară, Sânziana a recuperat multe. Sunt activități care pentru un copil obișnuit vin natural, cel mai probabil nici cel mai conștincios părinte nu le notează ca etape în dezvoltare. Însă pentru noi sunt adevărate momente de glorie și motive de bucurie imensă.

Joaca în doi

De când a început vacanța mare la școlari, fetele au început și ele să se joace. Cu adevărat! În fiecare zi inventează un cuplu - mama și cu bebe, doctorul și pacientul, stăpânul și cățelul, pescarul și bucătarul...
Lara o antrenează pe Sânziana în tot soiul de jocuri de rol, o face să vorbească, îi creează un program de kinetoterapie inedit, îi stimulează imaginația...
E o nebunie să le văd apărând în halatele de baie și cu căști pe urechi, pentru că sunt la spital și Lara o tratează pe Sânziana de otită. Sau cu o oală plină de "pești colorați", pescuiți cu coada de la o jucărie din aceea pe care o plimbă copiii aflați la primii pași. Șarpele textil se transformă rapid în lesă, iar tunelul pe care i l-am luat Sânzianei ca să exerseze mersul în patru labe poate fi la o adică un coș de bebeluși.
Deși mă gândeam cu groază că o să dau în primire cu ambele fete acasă, constat că uneori chiar am câte 10-15 minute în care pot face diverse treburi prin casă mult mai liniștită și fără grija că s-ar plictisi. Mult am așteptat etapa asta!
Sigur, după o joacă din asta, sufrageria arată cam așa:

Cu mânuțele astea două...

Am redescoperit o cărticică de când era Lara mică, din colecția Puișorul năzdrăvan de la Teora. Se pare că are același succes și la 2 ani și la 6 ani.

Mobilitate

De curând, Sânziana a început să se urce singură pe canapele și pe pat și să deschidă ușile din casă. Nimic nu mai e în siguranță!

Cu lingurița

Lecturi la un an și jumătate

De când vremea de afară ne ţine mai mult prin casă, biblioteca Sânzianei a căpătat un rol foarte important în rutina noastră zilnică de joacă. De pe raftul pus strategic la înălţimea ei, Sânziana îşi alege câte o carte şi apoi face câţiva paşi cu spatele să ţi se aşeze în braţe. Vrea să i se citească (mai exact să i se povestească pozele). O dată, de două ori, de trei ori... Şi apoi altă carte. O dată, de două ori, de trei ori... Şi din nou prima carte. Şi tot aşa minute bune în şir.
Pe multe jucării s-a pus praful, dar biblioteca pare să nu aibă timp de odihnă. S-a întâmplat chiar să luăm o carte s-o facem cadou şi să trebuiască s-o păstrăm, pentru că Sânziana n-a mai vrut să se despartă de ea. Preferatele sunt:

Primele mele cărţi

Cuţu căţeluşul

Ferma

Pipăie şi simte căţeluşul

Două fete, o pereche

De mănuși, desigur...

Leagănul

Nu sunt deloc adepta mormanului de gadget-uri pentru bebeluși. Aș zice că less is more în cazul construirii relației dintre mamă și copil. Dar... încă de când s-a născut Sânziana am avut împrumutat un leagăn. La Lara nu am avut așa ceva și trebuie să recunosc că în unele momente prezența lui ne-a prins tare bine.
Azi ne-am luat la revedere de la el, pentru că a plecat spre un alt bebeluș. Aceasta e ultima fotografie cu Sânziana în el, în octombrie - la un an și o lună. Mulțumim Ioana!

La bucătărie

Fetele au făcut în această seară clătite, iar Sânziana a dat o mână de ajutor... sau o gură?

Ce spuneți: are viitor ca bucătăreasă sau s-o dăm la scrimă? :)

Lecturi în trei

Clubul nostru de lectură are un nou membru.

Mica balerină

Că tot spuneam de tutu...

Exerciții de seară

În fiecare seară, când suntem cu toții acasă, Sânziana face scurte plimbări de la un părinte la celălalt. Se desprinde din ce în ce mai ușor și distanța crește câte un pic de la o seară la alta. Dar nu vă imaginați vreun pic de caznă în exercițiile astea. Nu, totul se face în hohote. Cum ne-a obișnuit.

Mașina de spălat

Când Lara avea un an și jumătate ne-am mutat într-o casă mai mare, iar printre minunile care și-au făcut locul în noul spațiu s-a numărat și mașina de spălat. Sau „tit-tit-vrum-vrum”. Stătea minute în șir nemișcată în fața ei, fascinată de învârtitul rufelor. Sânziana face același lucru acum, la un an, însă ea îi spune deocamdată doar „vu-vu”.

Cuburile

Turnul de cuburi s-a dărâmat.
A venit Sânziana și l-a răsturnat.
Vom face altul
Și mai frumos.
Altul mai trainic
Și mai gustos.

Ce mai face Sânziana

Sânziana merge ţinută de o mână.
Sânziana a învăţat să se dea jos din pat pe-o parte, punând în faţă întâi un picior, apoi pe celălalt.
Sânziana plescăie atunci când vrea apă sau mâncare.
Sânziana nu vrea să bea cu biberonul, în schimb reuşeşte deja cu sticla de 2 litri. De obicei, bea cu cana.
Sânziana face caca la oliţă (dacă o pun).
Sânziana îți arată să-i pui în păr agrafe, elastice sau bentițe.
Sânziana știe să indice elementele feței - ochii, nasul, gura, urechile, părul, iar dacă vede pe cineva pe stradă cu pălărie sau șapcă arată spre cap.
Sânziana bate din palme când e bucuroasă.
Sânziana spune foarte clar „pa-pa” în timp ce-ţi face cu mâna.
Sânziana arată spre mijloacele de locomoţie şi spune „vrum”. Acelaşi apelativ e valabil şi pentru maşina de spălat, pe care o poate privi minute în şir atunci când e în funcţiune.
Sânziana arată spre radiourile din fiecare cameră cerând imperativ muzică, pentru ca de la primele acorduri să înceapă să se bâţâie.
Sânziana stinge şi aprinde luminile din casă.
Sânziana e pasionată de un buton de pe tastatura laptopului de la care poate închide şi deschide internetul. Îi place mai mult închis...
Sânziana pune telefonul la ureche și se preface că vorbește la telefon. Când o face, zâmbește.
Sânziana se joacă cucu-bau și spune „ba”.
Sânziana se joacă cu mingile și spune un fel de „hopa”, dar care sună tot cam ca „ba”.
Sânziana arată unde sunt calul și ursul - jucăriile cele mai mari din camera Larei.
Sânzianei îi e frică de jucăriile pufoase, dar după câteva zile de apropieri treptate îşi depăşeşte teama. Cel mai fioros animal din casă era, acum o săptămână, calul. Azi se lasă plimbată pe el, foarte mândră.
Sânziana mănâncă pantofi.
Sânziana bagă degetul arătător în priză și se uită la tine când o face, așteptând să-i zici că e arș.
Sânzianei îi place să strângă rufele de pe uscător, iar de curând ne-a ajutat pentru prima dată să luăm hainele murdare din coș și să le punem în mașina de spălat.
Sânziana îți dă obiectele din mână când o rogi.
Sânziana vine de-a bușilea când o strigi.
Sânziana merge în picioare pe tobogane, de jos în sus.
Sânziana se dă cu plăcere în leagăn, dar nu plânge (încă) atunci când o dai jos.
Sânziana se bucură cel mai mult când o vede pe Lara.
Sânziana a învățat să dea pupici.
Sânziana face un an peste 11 zile.