După mai bine de un an...

La noi în familie, unora le place teatrul. Altora, musical-urile. Baletul e, de departe, preferatul Sânzianei.

În ultimii ani, a devenit tot mai interesată de toată complexitatea unui spectacol - poveste, costume, decoruri, cine ce roluri ar trebui să primească... Doar cu muzica nu a scos-o încă la capăt, în sensul că ea ar vrea să poată să și compună. 

Apoi, despre emoție... Sânziana trăiește ca nimeni altcineva aproape orice spectacol la care ajunge. Te strânge de mână, bate din palme, uneori deranjează... Îmi amintesc, și cred că am mai și scris mai demult, prima piesă de teatru la care am dus-o, cu sala plină, și eu cu inima galopând cu gândul la câte virusuri ar putea-o trimite de acolo direct la spital. Bucuria ei a meritat însă toată spaima mea. 

Din păcate, uneori această emoție puternică pe care o trăiește o face și își să refuze bucuria spectacolului.

- Nu, nu vreau să merg la Coppelia. L-am văzut de atâtea ori pe calculator!

- Bine, dar acum e o montare nouă, e premiera, cu costume făcute de Bogdana!

O zi, două, trei... Aproape m-am resemnat. Când am verificat ultima dată, oricum nu mai erau locuri. Însă de la 15 mai a crescut capacitatea permisă pentru sălile de spectacol, așa că au mai apărut niște bilete.

Mai sunt 35 de minute până începe ultima reprezentanție anunțată. O aud cum povestește cu înflăcărare despre Swanilda, Franz, Coppelius și Hoffman. O mai întreb o dată și se hotărăște brusc că vrea să mergem.

Ca un făcut, găsim două bilete singure pe un rând - pare că ne așteptau. Cu zece minute înainte să înceapă suntem deja pe scaune și ea citește cu multă atenție programul. La cel de-al treilea anunț, îmi atrage atenția să pun deoparte telefonul. 

Urmează magia. Mă strânge de mână, dansează din cap pe ritmul muzicii, din când în când mișcă și picioarele, îmi arată pisica ce se tot mută în fiecare act, șoptește "astea sunt cele 12 ore care dansează acum"...

Și eu mă tot gândesc cum trec două ore pentru un copil cu "întârziere de dezvoltare globală, dificultăți de menținere a atenției în sarcină, inadecvare comportamentală - neconformare la reguli, întârziere a limbajului semantic, calcul mental dificil".

Ce bine că eu sunt doar mama ei și am acest privilegiu de a fi permanent uimită de felul în care își sfidează diagnosticul! Și de a o ajuta să își depășească limitările.

Primul spectacol după mai bine de un an... Frica de virusuri e tot aici, bucuria rămâne și ea.